Arhive autor: admin

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (21 octombrie 2015)

3505

Ap. Coloseni 1, 18-23

Fraţilor, Hristos este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea, şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. Dar pe voi, care oarecând eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea voastră către lucrurile rele, de acum v-a împăcat, prin moartea (Fiului Său), în trupul cărnii Lui, ca să vă pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şi nevinovaţi, dacă, într-adevăr, rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer şi al cărei slujitor, eu, Pavel, m-am făcut.

??????????

Ev. Luca 8, 22-25

În vremea aceea a intrat Iisus cu ucenicii Lui în corabie şi le-a zis: să trecem de partea cealaltă a lacului; şi au pornit. Dar, mergând ei cu corabia, Iisus a adormit. Atunci o furtună de vânt s-a lăsat pe lac, iar ei s-au umplut de apă şi erau în primejdie. Dar, venind la El, L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim! Atunci El, sculându-se, a certat vântul şi valurile apei, şi ele au contenit şi s-a făcut linişte. Iar ucenicilor le-a zis: unde este credinţa voastră? Ei însă spăimântaţi şi uimiţi ziceau unii către alţii: oare, cine este Acesta că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi ascultă de El?

VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Lucrarea răbdării

„Îmi amintesc, povestea Părintele Haralambie, că odată, când eram la masă s-a început o discuţie duhovnicească. Ceilalţi părinţi îşi spuneau părerile, dar de îndată ce şi eu voiam să o spun pe a mea, stareţul se răstea la mine: «Tu să taci!» Peste puţin timp se ivea în discuţie ceva la care puteam şi eu să dau o soluţie bună, o părere, dar stareţul striga din nou: «Taci! Tu nu vorbi!» Atunci un gând îmi spunea: «Ei, gheronda, pe mine mă desconsideri mult.» Dar nu întârziam să-l acopăr cu un alt gând: «Ştie gheronda ce face. Aşa este bine.»”

Continuă să citești →

21 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

ag-theofanis-eglistos-b

Miercuri [Col. l, 18-23; Lc. 8, 22-25]

Intrând în corabie pentru a trece de cealaltă parte a lacului, se gândeau, oare, Apostolii, că îi va prinde furtuna şi se vor găsi în primejdie de moarte? Şi totuşi, furtuna s-a pornit şi nu mai credeau că vor scăpa cu viaţă. Aceasta este calea vieţii noastre! Nu ştii cum şi de unde se iveşte nenorocirea ce poate să ne strivească. Văzduhul, sau apa, sau focul, sau fiara, sau omul, sau pasărea, sau casa – într-un cuvânt, tot ce ne înconjoară poate să devină unealta morţii noastre. De aici legea: trăieşte în aşa fel ca să fii gata în orice clipă de întâlnirea cu moartea şi să intri fără teamă pe tărâmul ei. în clipa asta eşti viu, dar cine ştie dacă vei mai fi viu si în cea următoare? Acest gând să te şi stăpânească. Fă tot ce te îndatorează să faci rânduielile vieţii pământeşti, dar nu uita nicicum că poţi să te muţi degrabă în locul de unde nu mai e întoarcere. Uitarea acestui fapt nu va amâna ceasul morţii, şi alungarea din minte cu bună ştiinţă a acestei clipe de întorsătură hotărâtoare nu va micşora însemnătatea veşnică a ceea ce va fi cu noi după mutarea la cele veşnice, încredinţându-ţi viaţa şi toate ale tale în mâna lui Dumnezeu, să petreci ceas după ceas cu gândul că fiecare din ele este cel de pe urmă. în timpul vieţii, asta va face să se micşoreze numărul desfătărilor deşarte; iar în ceasul morţii, această înfrânare va fi răsplătită fără de măsură printr-o bucurie care nu-şi are perechea printre bucuriile vieţii.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (20 octombrie 2015)

petros_and_pavlos_0071

Ap. Coloseni 1, 1-11

Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele nostru, şfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, căci am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre dragostea ce aveţi către toţi sfinţii, pentru nădejdea cea gătită vouă în ceruri, de care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care, ajungând la voi, precum şi în toată lumea, aduce roadă şi sporeşte întocmai ca la voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut întru adevăr harul lui Dumnezeu, precum aţi primit învăţătură de la Epafras, iubitul, împreună-slujitor cu noi, care este pentru voi credincios slujitor al lui Hristos, şi care ne-a arătat iubirea voastră cea întru Duhul. De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi întăriţi fiind cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruinţa şi îndelunga-răbdare.

rchidean2

Ev. Luca 8, 1-3

În vremea aceea a început Iisus a umbla prin oraşe şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, iar cei doisprezece erau cu Dânsul; asemenea şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte diavoli, şi Ioana, femeia lui Huza, îngrijitorul lui Irod, şi Suzana şi multe altele care îl ajutau din averile lor.

VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Primele încercări

20 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

SF.-TEOFAN-ZĂVORÂTUL-01

Marţi [Col. 1, 1-2, 7-11; Lc. 8, 1-3]

Domnul propovă-duieşte, femeile îi slujesc din avutul lor şi, în acest chip, se arată oarecum ca părtaşe la propovăduire. Nu tuturor li s-a dat a propovădui Evanghelia, dar toţi pot să ajute la răspândirea ei si să fie părtaşi la această lucrare – cea dintâi ca însemnătate pe pământ. Asemenea ajutoare au fost multe în vremea ostenelilor Sfinţilor Apostoli de răspândire a Evangheliei şi, la urma urmei, în toată istoria Bisericii, neîncetând a apărea până în ziua de azi. Apostolii noştri se ostenesc cu râvnă în Caucaz şi în felurite locuri ale Siberiei, răbdând nevoile şi lipsurile de tot felul. Ei continuă lucrarea Domnului şi a Sfinţilor Apostoli. Femeile şi bărbaţii care le dau ajutor se fac deopotrivă cu femeile care slujeau Domnului si se vor învrednici de aceeaşi răsplată ca şi ele. Domnul a zis: „Cel care primeşte pe cel pe care-1 voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte” (In. 13,20). Asta înseamnă că El socoate pe cei trimişi la propovăduire întocmai ca pe Sine; prin urmare, şi slujirea adusă trimişilor Săi o socoate întocmai ca pe slujirea adusă Lui însuşi. Potrivit cu legea bunătăţii şi dreptăţii Sale, cel care primeşte pe cineva capătă şi răsplată pe măsură (Mt. 10, 41). îmi pare că aceasta ar trebui să fie destul îndemn de a nu ne zgârci cu jertfele spre ajutorarea marii lucrări a pro-povăduirii Evangheliei.

VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Primele încercări ca frate

Inima tânărului ascet nu a întârziat să se aprindă de flacăra iubirii dumnezeieşti. Stareţul Iosif, văzând la Haralambie o atât de mare râvnă şi sporire încă de la început, slăvea neîncetat pe Domnul şi-i spunea părintelui Arsenie:

Continuă să citești →

19 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

Luni [Filip. 4,10-23; Lc. 7, 36-50]

Pentru ce Simon fariseul îl cinsteşte pe Domnul şi-L pofteşte la sine, însă văzându-L că o îngăduie cu bunăvoinţă pe păcătoasă, se sminteşte şi începe să cugete: „Dacă ar fi prooroc…”? Grija lui era îndreptată spre primirea oaspeţilor şi din pricina grijilor lumeşti părăsise dreapta cugetare asupra rânduielilor dumnezeieşti. Aceste două tărâmuri – lumesc şi duhovnicesc – nu se potrivesc deloc ca însuşiri şi legi. Până la urmă, mintea noastră va începe să judece după legile aceluia dintre ele cu care se îndeletniceşte mai mult. După rânduielile lumeşti, cu o păcătoasă învederată nu trebuie să ai de-a face; aşa gândeşte şi Simon, uitând că pocăinţa îi face pe toţi curaţi şi îi pune pe păcătoşi deopotrivă cu drepţii. El socoteşte că păcătoasei nu i se cuvenea să stea acolo, iar Mântuitorul nu o alungă pentru că nu ştie cine e ea; acest gând a născut îndată un altul: „Dacă nu ştie, atunci ce fel de prooroc este?”. Nu a spus asta cu glas tare, ci numai a gândit-o; la arătare n-a apărut la el nici o schimbare, nici nu s-a întrevăzut în purtarea lui de bună gazdă, însă Domnul i-a citit inima şi i-a dat o lecţie pe măsură: i-a dat de înţeles că în jurul lui este loc şi pentru păcătoşi, şi că păcătoasa, lipindu-se de El cu inima, I-a dat mai multă cinstire decât Simon numai cu ospătarea. Faptele din afară insuflă omului simţământul neplăcut lui Dumnezeu că este drept, iar luarea aminte la cele lăuntrice păstrează pururea în el simţământul netrebniciei sale înaintea Domnului, Care ştie toate.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (19 octombrie 2015)

3505

Ap. Filipeni 4, 10-23

Fraţilor, m-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o şi aveaţi, dar v-a lipsit prilejul. N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte. Însă bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul. Doar şi voi ştiţi, filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu s-a unit cu mine, când era vorba de dat şi de primit, decât voi singuri. Pentru că şi în Tesalonic, o dată şi a doua oară, mi-aţi trimis ca să am cele trebuincioase. Nu că doar caut darul vostru, dar caut rodul care prisoseşte, în folosul vostru. Am de toate şi am şi de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-aţi trimis, miros cu bună mireasmă, jertfă primită, bine-plăcută lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor. Amin! Îmbrăţişaţi în Hristos Iisus pe toţi sfinţii. Vă îmbrăţişează pe voi fraţii care sunt împreună cu mine. Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii, mai ales cei din casa Cesarului. Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru!

icoana-iisus-hristos-pantocrator-man-sf-ecaterina-din-sinai-1-1

Ev. Luca 7, 36-50

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar şti cine şi ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.

18 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

ag-theofanis-eglistos-b

A douăzecea duminică după Cincizecime

[Gal. 1, 11-19; Lc. 7,11-16].

Domnul vede o mamă îndurerată pentru moartea fiului şi se milostiveşte de ea; altă dată, a fost chemat la o nuntă şi a luat parte la bucuria casnică. Prin asta a arătat că a lua parte la bucuriile şi întristările lumeşti obişnuite nu e un lucru potrivnic duhului Său. Aşa fac şi creştinii adevăraţi, evlavioşi, care îşi petrec viaţa cu frică de Dumnezeu. Totuşi, ei fac deosebire între feluritele rânduieli lumeşti. Fiindcă în ele s-au strecurat multe lucruri în care Dumnezeu nu poate să binevoiască. Sunt unele obiceiuri născute din patimi şi născocite spre îndestularea lor; altele sunt hrănite doar de deşertăciune. Cel care are duhul lui Hristos ştie să aleagă binele de rău: de cel dintâi se ţine, pe celălalt îl leapădă. De cel ce face asta cu frică de Dumnezeu niciodată nu se înstrăinează ceilalţi, fiindcă chiar dacă el se poartă altfel decât ei, o face în duhul iubirii şi pogorământului faţă de neputinţele fraţilor săi. Numai duhul râvnei lipsite de măsură obişnuieşte să scoată ochii oamenilor, pricinuind neînţelegeri şi rupturi. Acest duh nu poate nicicum să se abţină de la dăscăliri şi mustrări, în vreme ce omul cu duh creştinesc adevărat se îngrijeşte doar cum să se orându-iască creştineşte pe sine şi pe ai săi, socotind că nu îi e îngăduit să se amestece în treburile altora şi zicându-şi: „Cine m-a pus pe mine judecător?”. Prin această blândeţe el îi face pe toţi să îl iubească şi le insuflă respect faţă de rânduielile pe care le ţine, în vreme ce acela care vrea să-i dăscălească pe toţi se face neiubit şi aduce defăimare asupre bunelor rânduieli pe care le ţine. în astfel de împrejurări este nevoie de smerenie, de smerenie creştinească. Această smerenie este izvorul înţelepciunii creştineşti, care ştie să se poarte cum trebuie în toate împrejurările.