Marţi [Col. 1, 1-2, 7-11; Lc. 8, 1-3]

Domnul propovă-duieşte, femeile îi slujesc din avutul lor şi, în acest chip, se arată oarecum ca părtaşe la propovăduire. Nu tuturor li s-a dat a propovădui Evanghelia, dar toţi pot să ajute la răspândirea ei si să fie părtaşi la această lucrare – cea dintâi ca însemnătate pe pământ. Asemenea ajutoare au fost multe în vremea ostenelilor Sfinţilor Apostoli de răspândire a Evangheliei şi, la urma urmei, în toată istoria Bisericii, neîncetând a apărea până în ziua de azi. Apostolii noştri se ostenesc cu râvnă în Caucaz şi în felurite locuri ale Siberiei, răbdând nevoile şi lipsurile de tot felul. Ei continuă lucrarea Domnului şi a Sfinţilor Apostoli. Femeile şi bărbaţii care le dau ajutor se fac deopotrivă cu femeile care slujeau Domnului si se vor învrednici de aceeaşi răsplată ca şi ele. Domnul a zis: „Cel care primeşte pe cel pe care-1 voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte” (In. 13,20). Asta înseamnă că El socoate pe cei trimişi la propovăduire întocmai ca pe Sine; prin urmare, şi slujirea adusă trimişilor Săi o socoate întocmai ca pe slujirea adusă Lui însuşi. Potrivit cu legea bunătăţii şi dreptăţii Sale, cel care primeşte pe cineva capătă şi răsplată pe măsură (Mt. 10, 41). îmi pare că aceasta ar trebui să fie destul îndemn de a nu ne zgârci cu jertfele spre ajutorarea marii lucrări a pro-povăduirii Evangheliei.