Arhive autor: admin

MESAJUL DE CRĂCIUN AL PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE (VIDEO/ 2017)

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul este Sărbătoarea în care prăznuim iubirea smerită a lui Dumnezeu față de oameni. Dumnezeu Cel veșnic trimite pe Fiul Său în lume ca să mântuiască lumea. Hristos Domnul Se face om pământean pentru ca pe pământeni să-i ridice la viață veșnică cerească. Se naște din Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt ca să sfințească umanitatea din interiorul ei. Se naște într-o peșteră a pământului pentru a sfinți pământul din interiorul lui.

Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos la Betleem ne arată legătura dintre cer și pământ, dintre îngeri și oameni. Atunci au cântat îngerii «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire».
Continuă să citești →

MESAJUL DE CRĂCIUN AL PREAFERICITULUI IOAN, PATRIARHUL ANTIOHIEI ŞI AL ÎNTREGULUI ORIENT (2017)

Pastorala PF Ioan

Prin harul lui Dumnezeu, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan

Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient

Către toți frații mei, păstorii Bisericii Ortodoxe Antiohiene și către toți fii duhovnicești, credincioșii  Bisericii Antiohiei.

„Pe cel după chip și după asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare …” (Stihiră la Litia din cadrul slujbei Vecerniei Mari la Praznicul Nașterii Domnului)

În această imagine remarcabilă, Sfântul Ioan Damaschin, fiul Bisericii noastre antiohiene, a rezumat evenimentul nașterii glorioase și simbolismului ei. Când Dumnezeu, Creatorul tuturor, a văzut că primul Adam s-a separat de Dumnezeu din cauza neascultării și că a pierdut frumusețile paradisului și harul Său, El a trimis pe Fiul Său Unul-Născut către fiecare persoană umană, care a fost creată după chipul și asemănarea Sa, pentru a readuce firea umană la frumusețea sa originală. Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A SANCTITĂŢII SALE BARTOLOMEU, PATRIARHUL ECUMENIC AL CONSTANTINOPOLULUI (2017)

Pastorale BARTOLOMEU2017_2

†Bartolomeu,

Prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi

Patriarh Ecumenic,

Către plenitudinea Bisericii,

Har, Milă și Pace de la Mântuitorul Hristos Cel născut în Betleem.

Iubiți frați și surori în Hristos, iubiți fii,

Cu harul lui Dumnezeu ne-am învrednicit să ajungem încă o dată marea sărbătoare a Nașterii după trup a Cuvântului Divin, Care a venit în lume ca să ne dăruiască „buna stare”[1], răscumpărarea din păcat, din robia faptelor legii și din moarte, să ne dăruiască viața după adevăr și bucuria cea mare, pe care „nimeni nu o va lua de la noi” (Ioan 16:22).

Îl primim pe „Dumnezeu cel cu totul desăvârșit”[2], care „a adus iubirea pe pământ”[3], care ne devine „mai apropiat de noi chiar și decât sufletul nostru”[4]. Prin chenoză, Dumnezeu Cuvântul coboară la făptura creată „cu o coborâre negrăită și de nepriceput”[5]. Cel „neîncăput de toate” încape în pântecele Fecioarei, cel mare există în cele mici. Acest mare capitol al credinței noastre, cum Dumnezeu cel mai presus de fire „s-a făcut Om pentru omenire”[6], rămâne o taină „de negrăit”. „Taina cea mare a Întrupării dumnezeiești rămâne o taină veșnică”[7]. Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A PS IUSTIN, EPISCOPUL MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI (2017): Dumnezeu, Biserica şi toate neamurile pământului binecuvintează familia

Pastorala PS Iustin

„Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de Har și de adevăr” (Ioan 1, 14)

În lumina, pacea, bucuria și slava Preasfintei Treimi, care se revarsă neîncetat peste poporul lui Dumnezeu cel dreptcredincios, iată-ne din nou îmbră­cați în veșmintele virtuților creștine pregătite în cele 40 de zile de post și în straie nobile de sărbătoare, ajunși la zi de Mare Praznic împărătesc, Sărbătoarea Crăciunului, când contemplăm cu evlavie și recunoștință Nașterea Pruncului Iisus de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în peștera din Betleemul Iudeii. Intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria dramatică a omenirii căzute în păcatul neascultării nu este altceva decât rodul iubirii milostive a Tatălui, Care a dorit să restaureze capodopera creației Sale – Omul, aducându-l din nou acasă, în familie și în iubirea Preasfintei Treimi (…) Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A PS SOFRONIE, EPISCOPUL ORADEI (2017): Timpul păcii şi al liniştii, al bucuriei şi al iertării

Pastorale PS Sofronie2017_2

Trăim cu emoție sfântă clipele fericite și binecuvântate ale marii noastre sărbători creștine, un timp al păcii și bucuriei, al liniștii și iertării. Dumnezeu, „Cel ce este” (Ieșirea 3, 14), „Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22, 13), Domnul oștirilor cerești a hotărât ca pe pământ să coboare pacea și liniștea, pentru ca în oameni să se așeze bucuria împăcării, izvorul nesecat al iertării, împăcare cu Dumnezeu Creatorul și întreolaltă, întru dobândirea iertării divine, prin iertarea noastră reciprocă, a unora de către alții. Continuă să citești →

Canon de rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

S-a despicat Marea Roşie şi adâncul cel hrănit cu valuri s-a uscat, făcându-se pentru cei fără de arme loc de trecere, iar pentru cei preaîntr-armaţi, mormânt. Şi cântare cuvioasă lui Dumnezeu s-a cântat, căci cu Slavă S-a preaslăvit Hristos, Dumnezeul nostru. Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS IOAN, MITROPOLITUL BANATULUI (2017): Să-L mărturisim şi să nu-L trădăm pe Hristos şi Evanghelia Sa

Pastorala IPS Ioan

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului   nostru   cler,   cinului   monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Nu vă temeți. Că,  iată,  vă  binevestesc  vouă  bucurie mare, care   va   fi   pentru   tot   poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Luca 2, 10-11)

Prin mila lui Dumnezeu, însoțiți de îngeri și de colindele noastre românești, am ajuns azi la Cuibul din stâncă, la Peștera din Betleem.

Și, o, minune! Să cădem înaintea Celui care S-a întrupat din Fecioara Maria. Omul L-a așteptat să vină într-un Cuib de stâncă, El a venit la noi și ne cheamă să ne întoarcem în Casa Tatălui Ceresc, în Cuibul veșniciei.

Deschideți azi ușa inimii să se umple de bucurie sfântă. Să ne împărtășim din bucuria Maicii Domnului, a Dreptului Iosif, a îngerilor și a păstorilor. Din taina acestui Praznic Sfânt izvorăște bucuria acestei sărbători, numită de Sfântul Ioan Gură de Aur: „mama sărbătorilor creștine“. Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS LAURENŢIU, MITROPOLITUL ARDEALULUI (2017): Icoana Naşterii Domnului – Descoperirea tainei Întrupării

PastoraleIPS LAurentiu2017_2

„Să prăznuim cu evlavie Naşterea lui Hristos, cu mintea ridicându-ne spre Vifleem, şi să ne înălţăm cu cugetul, şi să vedem în peşteră mare taină; că s-a deschis Edenul, venind Dumnezeu, din curata Fecioară, desăvârşit fiind El în Dumnezeire şi în omenire” (Stihiră din Vecernia Înainte-prăznuirii Naşterii Domnului, din 20 decembrie).

În această Mare Zi de prăznuire a Nașterii Dom­nului nostru Iisus Hristos, sufletele noastre sunt cuprinse de lumină și de bucurie sfântă și netrecătoare, care coboară din Ceruri (…) Evanghelia și icoana nu pot fi despărțite una de cealaltă, căci „ceea ce este cuvântul pentru auz, aceea este icoana pentru văz, căci cu ajutorul minții ne unim cu icoana”, spune Sfântul Ioan Damaschin. Ceea ce Evanghelia spune prin cuvinte, ceea ce actele liturgice sugerează prin simbol, aceea o vesteşte icoana prin imagine și culoare. Ea este o „fereastră spre cer”, prin care privim viaţa viitoare, prin care viaţa viitoare intră în viaţa noastră. Ea este o punte între două lumi, între lumea noastră şi lumea cea cerească şi prin care noi putem participa, prin credinţă, la o realitate dincolo de simţurile noastre, dincolo de timp şi de istorie (…)

Vom încerca, cu multă venerare, să pătrundem în Taina Întrupării, prin prezentarea semnifi­cației teologice și simbolice a minunatei icoane a Naşterii Domnului. Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS IRINEU, MITROPOLITUL OLTENIEI (2017)

PastoraleIPS Irineu2017_2

† Dr. Irineu,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI
2017

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cu fiecare an, de Crăciun, ne grăbim să preamărim nespusa milostivire a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, Doritul de toate popoarele, „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7). Născându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Creatorul Universului a venit cu bunăvoinţă şi negrăită iubire în viaţa noastră. De la naşterea Sa, El este aproape de noi, strălucirea Lui încurajându-ne să-L iubim şi să-L adorăm. El vine la noi ca Prunc, pentru ca noi să ne unim cu El şi să putem să ne sfinţim prin harul Său. După ce S-a născut, şi imediat ce îngerii L-au binevestit păstorilor, aceştia din urmă s-au hotărât să meargă la Betleem să-L cunoască pe Mesia (cf. Luca 2, 15). O sfântă dorinţă îi îndemna să vadă într-o iesle pe Pruncul mântuitor, despre care îngerii spuseseră că este Hristos Domnul. Marea bucurie atinsese inima lor şi le dădea aripi să ajungă la peşteră, unde era Pruncul Iisus, cât mai repede. Graba şi bucuria lor de a ajunge la Dumnezeu rămân modele ale modului în care oamenii trebuie să lucreze dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De la păstori lumea a învăţat cum trebuie să se grăbească spre cele ale lui Dumnezeu. De atunci, pentru cei atinşi de bucuria mântuitoare, chemarea lui Dumnezeu este realitatea cea mai importantă, Unicul care este cu adevărat „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A PS NICODIM, EPISCOPUL SEVERINULUI ŞI AL STREHAIEI (2017): Naşterea Domnului – Întrupare şi smerenie

Pastorale PS Nicodim2017_2

Prorocii Vechiului Testament au profeţit că la plinirea vremii (Galateni 4, 4) va veni Mesia, Răscumpărătorul cel mult aşteptat, ca să scape omenirea de păcatul strămoşesc săvârşit prin neascultare de Adam. În articolul 3 din Simbolul Credinţei mărturisim adevărul că Domnul Iisus Hristos, „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din cer şi S-a întrupat”. Acest adevăr a fost mărturisit mai pe larg de Sfântul Ioan Gură de Aur prin cuvintele: „Cel născut din Tatăl mai presus de minte şi de cuvânt, pentru mine Se naşte din Fecioară, tot mai presus de minte şi de cuvânt. Atunci S-a născut din Tatăl după fire mai presus de veci, după cum ştie Cel ce L-a născut. Astăzi Se naşte iarăşi mai presus de fire, după cum ştie harul Duhului cel Sfânt. Naşterea Lui de sus adevărată este, iar naşterea de jos, fără de minciună. Cu adevărat din Dumnezeu, Dumnezeu S-a născut şi cu adevărat Acelaşi, din Fecioară, om S-a născut” (Sfântul Ioan Gură de Aur,Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Bucureşti, 2006, p. 25). Continuă să citești →