† TIMOTEI
Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2017

Omul – icoană vie a lui Hristos

Către tot clerul şi poporul binecredincios
din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

„Pe cel după chip și după asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care striga: Slavă Arătării Tale, Izbăvitorul meu și Dumnezeu!”¹.

Preacuvioși și preacucernici părinți,
Preacuvioase maici și
Iubiți credincioși,

În fiecare an de Crăciun, trăim și ne exprimăm bucuria că Dumnezeu nu ne-a uitat, nu ne-a lăsat să ne stingem în fărădelegile noastre și să ne adâncim în întunericul necunoștinței, ci, din iubire față de noi, oamenii, a colindat pământul, trimițându-L pe Fiul Său Cel unul născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să alunge pustiul, potopul și urgia care au pus stăpânire pe întreg neamul omenesc o dată cu căderea lui Adam. Această mare bucurie o vestim noi, românii, prin colindul străbun:

„Dumnezeu Preasfântul
Colindând pământul
A vrut să nu mai fie
Potop și urgie
El făcu lumina
Blândă și senină
Și-și trimise Fiul
S-alunge pustiul
Fiul se-ntrupează
Lumea luminează
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Dumnezeu Prea Bunul
Ne-a trimis Craciunul
Cu har și bucurie
Și aici să fie”. Continuă să citești →

Preacucernici şi Preacuvioşi părinţi,
Preacuvioase maici și iubiţi credincioşi,

Anul trecut, cu câteva zile înainte de Crăciun, am primit un telefon de la o cunoștință mai veche care mi-a spus, între altele, că familia sa a fost nevoită să sărbă­to­rească mai devreme Nașterea Domnului, întrucât un membru important al familiei a trebuit să plece numaidecât în stră­inătate!…

Am rămas, pe moment, nedumerit, la gândul că cineva ar putea sărbători Crăciunul când vrea și cum vrea el mai înainte de vreme și în mod cu totul privat. M-am gândit apoi că, ­într-o societate ca a noastră… în care vedem privatizându-se întreprinderi, fabrici și persoane, de ce să ne mai mirăm că ar putea fi privatizate și sărbătorile ­sfinte, rânduielile noastre crești­ne, Biserica, sau chiar… Dumnezeu?

Observăm astăzi cum curentul acesta al individualizării excesive a persoanei – pe fondul exacerbatei propagande a drepturilor și libertăților omului, dublată și de izolarea stranie pe care i-o oferă din plin cuce­riri­le amețitoare ale tehnologiei în ultima vreme – asigură crești­nului de acum toate condițiile unei însingurări ce poate duce, dacă nu vom lua aminte, până și la privatizarea celor sfinte, a credinței și a lui Dumnezeu Însuși. Continuă să citești →

„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera celui neapropiat aduce, Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Condacul Nașterii Domnului).

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost prilej de mare bucurie pentru lumea nevăzută a îngerilor care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire” (Luca 2, 14), dar și pentru Fecioara Maria și Bătrânul Iosif, pentru păstori și pentru magi. Fecioara Maria a trăit cel mai intens bucuria nașterii. Naș­terea Pruncului Iisus în ieslea din peștera Bethleemului a adus o stare sufletească plină de nenumărate bucurii logodnicului și protectorului Fecioarei Maria, Bătrânului Iosif cel smerit și drept (…) La evrei, noțiunea de „drept” avea sensul și de om virtuos în toate. Iosif a înțeles că trebuie să-i fie Sfintei Fecioare ocrotitor, să aibă grijă de ea și că ea trebuie să rămână curată. A fost încre­dințată acestui drept pentru că nu era acceptat în mentalitatea lumii iudaice ca o fecioară să-și păstreze curăția trupească pentru toată viața. Dreptul Iosif era singurul care știa de legământul conform căruia trebuia să rămână fecioară. Continuă să citești →

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou Crăciunul, iar colindul străbun ne îndeamnă: „Veniți astăzi credincioșii să săltăm,/De nașterea lui Hristos să ne bucurăm./ Că El astăzi în Vifleem Sa născut,/Precum au grăit prorocii cei de demult./Îngeri și păstori cântare I-au adus/Și noi să-I cântăm mărire întru cei de sus. /Pace și bunăvoire pe pământ,/Că azi S-a născut în iesle Domnul Sfânt”.

Colindele ne încarcă sufletele de bucurie la fiecare început de iarnă, cu frumuse­țea și gingășia lor unică, întorcându-ne parcă în timp, în anii copilăriei. Termenul „colindă” provine din latinescul „calendae”, care la romani semnifica prima zi a fiecărei luni. În timpul calendelor din ianuarie copiii romanilor umblau din casă în casă, cu prilejul Anului Nou, și cântau imnuri, urând gazdelor noroc și fericire în anul care începea. După ce Dacia a fost cucerită de către romani, acest obicei s-a răspândit și la noi, iar odată cu încreștinarea strămoșilor noștri, aceste imnuri sau urări păgâne au dobândit un conținut creștin, fără a-și pierde, însă, denumirea latină. Colindele sunt creații anonime ale poporului nostru, inspirate din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și slujbele bi­sericești, care au, în general, între 20 și 60 de versuri, și exprimă pe înțelesul tuturor învățătura Bisericii despre nașterea Pruncului Iisus, anumite evenimente din viața Mântuitorului, precum și alte momente importante din istoria mântuirii. Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele au o valoare neprețuită prin conținutul, originea și mai ales prin vechimea lor. Continuă să citești →