Arhive autor: admin

29 dec. 2017, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Sf Maslu, poza

Vineri, 29 decembrie 2017, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa şi vor fi venerate sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Cuvios Ioachim Vatopedinul şi ale Sfintelor Cuvioase de la Diveevo: Alexandra, Marta, Elena, Pelaghia, Parascheva, Maria şi Matrona.  

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

24/25 dec 2017: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI (PHOTO) (I)

 

24/25 dec. 2017: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA LA PRAZNICUL NAȘTERII DOMNULUI

Cu înalta binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și prin bunăvoința PC Părinte Ciprian Stanca, paroh al bisericii Sf. Haralambie din Constanța, la privegherea din noaptea de Crăciun (de duminică seară, orele 21, până luni dimineață, orele 4), moaștele Sfintei Fericite Matrona din Moscova și ale Sfântului Teodosie de la Balta vor poposi la Schitul Sf. Gheorghe-Cloșca (Arhiepiscopia Tomisului), unde vor putea fi venerate de către credincioși pe toată durata slujbei de priveghere. Vă așteptăm cu drag! 🙂 Bucurii alese, izvorâte din unitatea Duhului și comuniunea sfinților! Nașterea Domnului cu mult Har și pace la toți și la toate!

Nasterea Dlui, Closca

Duminică seara, 24 decembrie a.c., cu prilejul prăznuirii Nașterii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (25 dec.), începând cu orele 21.00, în schitul nostru, se va oficia  o priveghere de toată noaptea, după tipicul Sfântului Munte, care va dura până în zorii zilei de luni, 25 decembrie, în jurul orelor 4.00.

Privegherea va începe cu Pavecernița Mare unită cu Litia praznicului, după care se va citi Pastorala la Nașterea Domnului a ÎPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și se va continua  cu slujba Utreniei, Ceasul I și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

Matrona

Pe toată durata privegherii, vor fi expuse spre binecuvântarea și sfințirea pelerinilor moaștele Sfintei Fericite Matrona din Moscova și ale Sfântului și Dreptului Preot Teodosie de la Balta.

Teodosie de la Balta

La sfârșitul privegherii, vor fi expuse spre binecuvântarea și sfințirea pelerinilor moaștele  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, moaștele Sfântului Cuvios Ioachim Vatopedinul, precum și relicvarul „Micul Diveevo”,  ce conține părticele din sfintele moaște ale Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos de la Diveevo și ale Sfintei Cuvioase Matrona, Mărturisitoarea de la Diveevo, precum și un fragment din potcapul Sfântului Cuvios Serafim, marele făcător de minuni din Sarov.

DSC_6390

Persoanele, care doresc să participe la priveghere, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția – 0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 18 – 24 DECEMBRIE 2017

 20171206_094754

Luni, 18 decembrie 2017, Sfântul Cuvios Daniil Sihastru, Sfântul Simeon din Verhotur (+1642):

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
Marți, 19 decembrie 2017, Sfântul Mucenic Bonifatie (+290/307), Adormirea Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei și Sucevei (+1657)
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI (2017): Pruncul Dumnezeu ne dăruieşte putere să trecem peste toate relele istoriei

PAstorala IPS Teodosie2

† Teodosie,

Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Tomisului,

Har, pace, milă şi bucurie de la Hristos, Cel născut în Betleem,

Iar de la noi arhierească binecuvântare.

 „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”[1]

(Condacul Naşterii Domnului)

Iubiţi fii întru Hristos,

Sfânta şi preafrumoasa sărbătoare a Naşterii Domnului ne umple în fiecare an inimile de lumină şi de har mai presus de fire şi de cuvânt.

Se naşte în trup, Împăratul veacurilor, Cel fără de trup, într-o iesle smerită din Betleem, pentru a ne aminti, an de an, că în întreaga istorie, cel mai mare dar pe care l-am primit este Fiul lui Dumnezeu făcut Om pentru noi. „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul” rostesc în slava îngerilor cântările de bucurie ale Bisericii, care a primit pe Pruncul Mântuitor. Cerurile s-au deschis şi nu vreun înger sau altă fiinţă cerească, ci Însuşi Dumnezeu a devenit Om pentru noi, răbdând toate suferinţele şi durerile noastre, pentru a ne ridica în bucuria cerului slavei Sale. Pruncul dumnezeiesc aduce aşadar unirea pentru totdeauna dintre Dumnezeu şi om. În acelaşi timp, pruncia Mântuitorului Hristos este modelul suprem de smerenie pentru întreaga umanitate: „Un prunc este întruparea adevăratei smerenii iubitoare. El primeşte integal iubirea celor din jur, fără de care ar muri în câteva ore. El este cel ce primește deplin iubirea şi o dăruieşte, prin frumuseţea lui tainică în care Dumnezeu surâde lumii”[2]. Am putea spune că, precum mama este născătoare de viaţă, pruncul este născător de iubire, prin nevinovăţia, frumuseţea şi curăţia sa. Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS PIMEN, ARHIEPISCOPUL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (2017)

Pastorale IPS Pimen2017_2

† P I M E N,

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

 Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de

Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la

Dumnezeu Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

„Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut sub Lege, din femeie – Sfânta Fecioara Maria – n.n., ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal. 4, 4 – 5).

Plinirea vremii înseamnă plinirea sorocului întrupării Fiului lui Dumnezeu, „pentru mântuirea oamenilor” după cum mărturisim în Simbolul credinței. Plinirea vremii înseamnă plinirea stării sufletești a oamenilor înstrăinați de comuniunea cu Dumnezeu datorită păcatelor, stare greu de suportat, stare care i-a făcut să-și dea seama că numai aproprierea sufletească de Dumnezeu prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu care sunt, după cum spune Psalmistul David, „lumină cărărilor – trăirii – mele” (Ps. 118, 105), poate să le dea pacea adevărată și deplină a trăirii vieții lor pământești; Dumnezeu dăruiește omului tot ce are nevoie, numai dacă el vrea să ceară ajutorul Său.  Continuă să citești →

Canon de rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Pe Cel Ce a acoperit oare­când cu valul mării pe prigonitorul tiran, pe Cel ascuns în iesle Îl caută Irod să-L ucidă; dar noi, împreună cu magii, să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS IOSIF, MITROPOLITUL ORTODOX ROMÂN AL EUROPEI OCCIDENTALE ŞI MERIDIONALE (2017): Iubirea mântuitoare a lui Hristos

Pastorale IPS Iosif2017_2

† Mitropolitul IOSIF 

Scrisoare pastorală la Nașterea Domnului 2017

Iubirea mântuitoare a lui Hristos

către tot clerul, cinul monahal și poporul drept slăvitor din întreaga arhiepiscopie

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici,

Iubiți frați și surori întru Domnul,

« Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Bethleem… împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea sa nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. » (Lc. 2, 7)

Atunci când ne apropiem cu inima de taina Nașterii Domnului ne întâlnim, în afară de cetatea Bethleemului atât de neprimitoare, și cu singurătatea lui Iisus, Pruncul, în mijlocul omenirii pentru care Se năștea să o mântuiască. Atât de singur și uitat de către toți cei care ar fi trebuit să Îl vadă și să Îl primească! Așa precum și noi facem astăzi, Îl uităm singur în ieslea Lui de odinioară. Nu Îl mai vedem din spatele preocupărilor noastre așa-zis “sărbătorești”, din spatele munților de mâncare și băutura pregătite oarecum pentru venirea Lui. Aproape că ne recunoaștem cu toții în această imagine a profitorului de pe urma sărăciei Celui ce S-a făcut sărac pentru noi în cele materiale și pământești, pentru a ne îmbogăți în cele cerești și netrecătoare. Cine poate vindeca orbirea noastră cea lăuntrică care nu ne lasă să vedem adevărul cel ascuns în peștera din Bethleem din cauza prea multei lumini materiale și prea marii bunăstări? Continuă să citești →

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A PS SILUAN, EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI (2017): Să prăznuim Naşterea Domnului întru aşteptarea celei de a doua şi slăvitei Sale veniri !

Pastorale PS Siluan It2017_2

† SILUAN

Din mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei

Preacuviosului Cin Monahal,

Preacucernicului Cler și

Binecredinciosului popor creștin din cuprinsul Episcopiei noastre,

Har, pace și bunăvoire de la Dumnezeu, iar de la noi,

arhierești și părintești binecuvântări!

Iubiți fii duhovnicești, 

Veniți, toți credincioșii și iubitorii de Dumnezeu, să ne închinăm și noi lui Hristos Cel născut în ieslea Vifleemului, precum odinioară păstorii și magii, și să-L contemplăm pe Dumnezeu Cel ce a luat chip smerit și a devenit om ca și noi, căci, prin venirea Sa în lume, Fiul lui Dumnezeu ne aduce în dar înfierea de către Tatăl Cel ceresc!

Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu Se face, prin întrupare, „frate” cu fiecare dintre noi și ne ridică la demnitatea de „fii” ai lui Dumnezeu Tatăl pe noi, cei robiți păcatului și morții, dăruindu-ne privilegiul de a fi împreună cu Elmoștenitori ai Împărăției Cerurilor (cf. Rm. 8, 17). El nu ne dăruiește înfierea și moștenirea după „merit”, ci după a Sa iubire-de-oameni. Nu ne dă după dreptate, ci după a Sa mare-milă. Nu ne primește după faptele legii, ci după credința (cf. Rom. 3, 28) și bună-voirea fiecăruia dintre noi. Nu ne făgăduiește ceva mincinos, ci ne face părtași, încă de pe acum, la bunătățile cele adevărate ale Împărăției Cerurilor. Și spune la tot omul însetat și înfometat:Dacă este cineva însetat, să vină la Mine și să bea. (Ioan 7, 37). Ascultaţi-Mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăţi se va desfăta sufletul vostru(Is. 55, 2).Dar adaugă: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu totcuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4). Și ni Se descoperă, zicând: Eu– Cuvântul Cel veșnic al Tatălui– sunt Pâinea Vieții. (…) Iar Pâinea pe care o voi da vouă este Trupul Meu (cf. Ioan 6, 51). Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură (Ioan 6, 55).  Continuă să citești →