Arhive autor: admin

5 iunie 2018: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

[Rom. 4, 4-12; Mt. 7, 15-21]

„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi.” De la începutul creştinismului şi până acum nu s-au pomenit vremuri pentru care să nu se potrivească această proorocie. Domnul nu a arătat care anume sunt proorocii mincinoşi de care trebuie să ne ferim, însă cum am putea să-i definim? Ei se schimbă la fel ca moda şi fiecare vreme naşte proorocii săi mincinoşi, care apar în haine de oi, făţărnicindu-şi faptele ca să pară pline de bune intenţii şi cu vorbele pline de un adevăr părut. Astăzi, haina lor este însăilată din progres, civilizaţie, luminare, libertate a gândirii şi a acţiunii, a convingerilor personale, care nu acceptă credinţa, şi aşa mai departe. Toate acestea sunt o mască amăgitoare. Ca atare, când vezi această haină purtată în văzul lumii, nu te grăbi să-ţi pleci urechea la vorbele „proorocilor” înveşmântaţi în ea. Ia aminte dacă sub această haină de oaie nu se ascunde vreun lup. Să ştii că Domnul e singurul care ne „propulsează” spre adevărata desăvârşire, singurul îmblânzitor al inimilor şi obiceiurilor, singurul luminător, singurul care dă libertate şi umple inima de simţirea adevărului, care naşte o convingere pe care nimic în lume nu poate s-o zdruncine. Drept aceea, îndată ce vei băga de seamă în vorbele noilor „prooroci” fie şi o umbră de contrazicere a învăţăturii Domnului, să ştii că e vorba de lupi răpitori şi să te fereşti de ei.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (5 iunie 2018)

apostolos_paulos2Ap. Romani 4, 4-12

Fraţilor, celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte cu dreptate. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: «Fericiţi aceia cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul». Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur, sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: «I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate». Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.

DSC03626Ev. Matei 7, 15-21

Zis-a Domnul: păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, iar pe dinlăuntru ei sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Culeg, oare, oamenii struguri din spini, sau smochine din ciulini? Caci orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Deci orice pom care nu face roade bune se taie şi se aruncă la foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.

PROGRAMUL LITURGIC ÎN PERIOADA 26 MAI – 2 IUNIE 2018

SAMBATA, 26 mai 2018, MOȘII DE VARĂ (Sfântul Necunoscut descoperit prin dumnezeiască minune în Mănăstirea Neamț)

 2.00 – 6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie

7.30: PARASTASUL MARE LA MOȘII DE VARĂ

16 – 17.30: Ceasul 9 și Vecernia  Mare

18.45: Pavecernița mică

 

DUMINICĂ, 27 mai 2018, POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Sfântul Ioan Rusul și Sfântul Leonid de la Optina):

2.00 – 5.30: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile și Acatistul Sfântului Duh

8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, predică și Vecernia plecării genunchilor

18.45: Pavecernița mică

 

LUNI, 28 mai 2018, SFÂNTA TREIME (Sfânta Cuvioasă Elena de la Diveevo):

2.00 – 5.30: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile și Acatistul Sfintei Treimi

8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, predică și rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința

16 – 17: Ceasul 9 și Vecernia

18.45: Pavecernița mică

MARȚI, 29 mai 2018, Slujba Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul:

2.00 – 6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie, Acatistul Sfântului Ioan Rusul și parastasul mic

16 – 17: Ceasul 9 și Vecernia.

18.45: Pavecernița mică

MIERCURI, 30 mai 2018: 

2.00 – 6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie și parastasul mic

16 – 17: Ceasul 9 și Vecernia.

18.45: Pavecernița mică

JOI, 31 mai 2018:

2.00 – 6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie și parastasul mic

16 – 17: Ceasul 9 și Vecernia.

18.45: Pavecernița mică

VINERI, 1 iunie 2018 (Sfântul Cuvios Agapit de la Pecerska):

2.00 – 6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie și parastasul mic

16 – 18: Ceasul  9, Vecernia și Pavecernița mică

19. 30: Taina Sfântului Maslu. Predică. Venerarea sfintelor moaște. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.

 SAMBATA, 2 iunie 2018, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava:

 2.00 – 6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie, Acatistul Sf. Ioan cel Nou și parastasul mare

16 – 17: Ceasul 9 și Vecernia Mare.

18.45: Pavecernița mică

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

25 mai 2018, TAINA SFÂNTULUI MASLU & PARASTAS LA POMENIREA DE OBȘTE A CELOR ADORMIȚI (Moșii de vară)

Vineri, 25 mai 2018, în ajunul Moșilor de vară, începând cu orele18.30, se va oficia slujba Parastasului pentru toți cei din veac adormiți, dreptslăvitori creștini, după care, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu, după care se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioșii vor putea venera moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, ale Sfântului Cuvios Ioachim Vatopedinul, ale Sfântului Cuvios Iona din Kiev și ale Sfintelor Cuvioase și Fericite de la Diveevo: Alexandra, Marta, Elena, Parascheva, Pelaghia, Maria și Matrona.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

coliva

Biserica Serbiei a canonizat trei martiri: Grigorije de Peć, Vasilije de Peć şi Bosiljka Rajičić

Imagini

Sfântul Grigorije de Peć (22 ianuarie/7 februarie) si Sfântul Vasilije de Peć (29 aprilie/12 mai)

Imagini pentru Grigorije de Peć, Vasilije de Peć şi Bosiljka Rajičić

Sfânta Bosiljka Rajičić (13/26 octombrie)

Trei martiri au fost introduşi în calendarul Bisericii Ortodoxe a Serbiei: Grigorije de Peć, Vasilije de Peć şi Bosiljka Rajičić.

Hotârârea canonizării a fost adoptată de Sfântul Sinod în şedinţa desfăşurată între 28 aprilie – 10 mai, informează Orthochristian.com.

Sfântul Grigorije de Peć

A fost un monah din cadrul obştii mănăstirii Patriarhiei de Pec. El a fost martirizat după ce a refuzat să se convertească la islam.

Pe locul martirajului său a fost construită o biserică, care apoi a fost demolată de autorităţile atee. Sfintele sale moaşte au fost descoperite în timpul demolării lăcaşului de cult.

Va fi prăznuit în 22 ianuarie/7 februarie.

Sfântul Vasilije de Peć

El a trăit în secolul 17 şi a fost brutar în oraşul Peć. A intervenit pentru eliberarea fiicei sale răpite şi forţată să se convertească la islam. A trecut la cele veşnice în urma bătăilor suferite, pe locul martirajului său fiind construit un locaş de cult. Biserica a fost distrusă în 1999.

Va fi sărbăorit în fiecare an în data de 29 aprilie/12 mai.

Sfânta Bosiljka Rajičić

Bosiljka Rajičić avea 17 ani când a fost răpită şi forţată să adopte islamul.

Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa sa a fost ucisă, iar rudelor le-a fost interzisă înmormântarea tinerei. Va avea ca zi de prăznuire 13/26 octombrie. Continuă să citești

PROGRAMUL LITURGIC ÎN PERIOADA 14 – 21 MAI 2018

portarita

Luni, 14 mai 2018:

2.00-6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6 şi Sfânta Liturghie cu Litia mică pentru adormiți

16 – 17: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

Marti,15 mai 2018, Sf. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei:

2.00-6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6 şi Sfânta Liturghie cu Litia mică pentru adormiți

16 – 17: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

Miercuri, 16 mai 2018, Odovania Praznicului Învierii Domnului; Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei:

2.00-6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6 şi Sfânta Liturghie cu Litia mică pentru adormiți

16 – 17: Vecernia Mare

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

 Joi, 17 mai 2018, ÎNĂLȚAREA DOMNULUI (ISPASUL); Ziua Eroilor

2.00-6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6, Obednița și Acatistul Înălțării Domnului

8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Slujba Parastasului.

16 – 17: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

 Vineri, 18 mai 2018:

2.00-6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6 şi Sfânta Liturghie cu Litia mică pentru adormiți

16.00 – 17.45: Vecernia cu Canonul Maicii Domnului si Pavecernița mică

19.00 – 20.30: TAINA SFÂNTULUI MASLU și RUGĂCIUNI de DEZLEGARE

Sâmbătă, 19 mai 2018:

2.00-6.00: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6 şi Sfânta Liturghie cu Litia mică pentru adormiți

16.00 – 17.00: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

Duminica a VII-a dupa Paști  (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic),

20 mai 2018:

 2-5.30: Miezonoptica, Utrenia,  Ceasurile 1, 3 și 6 și Acatistul Învierii

8.00: Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința

16 – 17: Vecernia Mare

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

Luni, 21 mai 2018, Sfinții Împărați Constantin și Elena:

2.00-5.30: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6 şi Acatistul Sfinților Constantin și Elena

8.00: Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința

16 – 17: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

 

Credincioşii, care vor să participe la slujbele de vineri seară, duminică dimineată și luni dimineață pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact: Vasilichia Ardeleanu 0721 227 736 și Toader Lucreția 0728913548)

PREDICĂ AUDIO LA DUMINICA VINDECĂRII ORBULUI DIN NAȘTERE (a șasea după Paști)

Download link
https://we.tl/bYGxMMnK0e
1 file
13 mai 2018, predica la Duminica a 6 a dupa Pasti, a Vindecarii orbului din nastere.MP3

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 6-A DUPĂ PAȘTI (A VINDECĂRII ORBULUI DIN NAȘTERE)

 Duminica a VI-a dupa Paști  (a Orbului din naştere), 13 mai 2018:

 2-5.30: Miezonoptica, Utrenia,  Ceasurile 1, 3 și 6 și Acatistul Învierii

9.00: Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința

16 – 17: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

18.45 – 19.30: Pavecernița mică 

 

Credincioşii, care vor să participe la Liturghia de duminică dimineață pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact: Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736 și Toader Lucreția0728913548)

11 mai 2018, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Sf Maslu, poza

Vineri, 11 mai 2018, începând cu orele 19.00, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa şi vor fi expuse spre venerare sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfinților Ierarhi Luca al Crimeei și Gurie de Tavri, ale Sfântului Cuvios Iona din Kiev şi ale Sfintelor Cuvioase de la Diveevo: Alexandra, Marta, Elena, Pelaghia, Parascheva, Maria şi Matrona.  

Credincioşii, care vor să participe la această Sfântă Taină, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI LA DUMINICA SAMARINENCEI

sfantul_teofan_zavoratul_5

Duminica Samarinencii
[Fapte 11,19-26,29-30; In. 4,5-42]

Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit şi am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul”. Aşa este cu toţi. Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, când gustă în fapt ce este viaţa în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El. Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr. De ce este nevoie însă pentru asta? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut. Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)