[Rom. 7, 1-13; Mt. 9, 36; 10, 8]
Trimiţându-i pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, Domnul le-a poruncit să-i cheme pe toţi, grăind: „S-a apropiat împărăţia Cerurilor”, adică: „A venit împărăţia, intraţi în ea”. Dar noi ce trebuie să propovăduim? Trebuie să strigăm tuturor cât ne ţine gura: „Fii ai împărăţiei! Nu fugiţi din împărăţie în robie”, fiindcă oamenii fug. Pe unii îi robeşte libertatea minţii: „Nu vrem, zic ei, lanţurile credinţei şi povara autorităţii, fie ea şi dumnezeiască; noi înşine vom rezolva şi vom hotărî toate problemele”. Ei, şi au hotărât. Au născocit nişte poveşti mai puerile decât mitologia grecilor – şi se fălesc… Pe alţii îi atrage calea cea largă a patimilor: „nu vrem”, spun aceştia, „să ştim de porunci ori de cerinţe ale conştiinţei – toate astea sunt abstracţiuni: noi avem nevoie de realitatea palpabilă”. Şi au mers după aceasta. Ce a ieşit de aici? „Alăturatu-s-au dobitoacelor necuvântătoare.” Oare nu din această decădere morală a luat naştere şi teoria provenienţei omului din animale? Iată încotro se îndreaptă! Iar de Domnul fug toţi, toţi fug…
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)