25 aprilie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

[Fapte 5, 21-33; In. 6, 14-27]

Ceea ce grăiseră mai înainte Petru şi Ioan către mai-marii iudeilor le-au spus mai apoi toţi Apostolii:
„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni; Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe care voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn. Pe Acesta, Dumnezeu L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor; şi-I suntem martori întru aceasta noi si Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor ce îl ascultă”. Ce mărturisire deschisă, deplină, hotărâtă si limpede! Dumnezeu a rânduit ca Cel Răstignit să fie Mântuitorul nostru prin iertarea păcatelor întru pocăinţă. Martori sunt Apostolii şi Duhul Sfânt, care lucra vădit în ei şi în toţi credincioşii. Aceiaşi martori îşi păstrează puterea până în zilele noastre. Grăind Sfinţii Apostoli e ca şi cum am fi văzut şi am fi auzit noi înşine, cu ochii şi cu urechile noastre. Şi Duhul harului lucrează necontenit în Sfânta Biserică – prin minuni, prin întoarcerea păcătoşilor si mai ales prin preschimbarea celor ce lucrează cu osârdie Domnului, prin sfinţirea şi umplerea lor de daruri harice vădite. Aceste lucruri dau mai mare putere mărturiei Apostolilor, şi toate împreună puternice sunt să dea naştere în toate sufletele iubitoare de adevăr unei încredinţări nestrămutate în adevărul lui Hristos. Să mulţumim Dumnezeului adevărului, Care ne arată în chip atât de limpede adevărul Său!..

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *