Ap. Fapte 5, 21-32
În zilele acelea, apostolii au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă pe apostoli. Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniţă şi, întorcându-se, au vestit, zicând: Temniţa am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe paznici stând la uşi, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe nimeni. Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului şi arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta. Dar, venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând şi învăţând poporul. Atunci ducându-se căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii, i-au adus, dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre. Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat, zicând: Oare nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată, aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui Om! Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn. Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor. Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă.
În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este cu adevărat Proorocul, Care va să vină în lume. Deci Iisus cunoscând că vor să vină şi să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, s-a dus iarăşi în munte, El singur. Când s-a făcut seară, s-au pogorât ucenicii Lui la mare şi intrând în corabie, mergeau dincolo de mare, spre Capernaum. Şi s-a făcut întuneric, dar Iisus încă nu venise până atunci la ei. Şi marea era întărâtată, căci sufla un vânt puternic. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-se de corabie. Atunci s-au înfricoşat, dar El le-a grăit: Eu sunt, nu vă temeţi! Deci, voiau să-L ia în corabie, însă corabia a sosit îndată la ţărmul la care se duceau. A doua zi, mulţimea, care rămăsese de cealaltă parte a mării, şi-a dat seama că altă corabie nu fusese acolo, fără numai aceea în care intraseră ucenicii Lui şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii singuri. Dar alte corăbii au venit de la Tiberiada aproape de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu; deci dacă a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo şi nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile şi au venit în Capernaum, căutând pe Iisus. Şi aflându-L dincolo de mare, L-au întrebat: Rabi, când ai ajuns aici? Iisus le-a răspuns şi a zis: adevărat, adevărat vă spun vouă: Mă căutaţi pe Mine nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Agonisiţi-vă nu mâncarea cea pieritoare, ci mâncarea care rămâne spre viaţa veşnică, pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Tatăl, adică Dumnezeu.