13 mai 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

[Fapte 13, 13-24; In. 6, 5-14]

Ucenicii au zis către Domnul dea drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate, să-şi cumpere de mâncare. Domnul însă le-a spus: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce” (Mt. 14,16). Aceasta s-a întâmplat înainte de minunea saturării celor cinci mii de oameni, afară de femei şi de copii, cu cinci pâini şi doi peşti. Această întâmplare, cu o deosebită însemnătate în viaţa Domnului, ne înfăţişează încă o lecţie. Mulţimea aceea închipuie omenirea ce flămânzeşte şi însetează de adevăr. Atunci când Domnul a zis către Apostoli: „Daţi-le voi să mănânce”, prin asta le-a prezis felul în care aveau să slujească mai apoi neamul omenesc: hrănindu-i cu adevăr. Apostolii au săvârşit această lucrare în vremea lor; iar pentru vremurile următoare au încredinţat această slujire păstorilor Bisericii, urmaşii lor. Si către păstorii din ziua de azi grăieşte Domnul: „Voi să hrăniţi poporul vostru”. Iar datoria de conştiinţă a păstorilor e să se ţină de îndatorirea lor: să hrănească poporul cu adevăr, în biserică trebuie să se audă limpede propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Ce fel de păstori sunt păstorii care tac? Si mulţi dintre ei tac, tac înaintea lumii. Dar nu se poate spune că asta se întâmplă fiindcă ei n-au credinţă în inimă: de vină este lipsa de pătrundere, obiceiul prost. Oricum, asta nu îi îndreptăţeşte.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *