VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Antrenament pentru viața la mănăstire

– Fiul meu, ce scop ai în viață?

– Vreau să mă fac monah.

Atunci, stareţul mi-a spus, ca să mă încerce:

– Aici la noi, fiul meu, viața este foarte aspră, aşa că tu nu vei putea rezista.

– Vreau să încerc, părinte.

– A, vrei să încerci? Atunci să facem astăzi prima încercare.

Şi îndată l-a strigat pe bătrânul Arsenie, căruia i-a spus:

– Arsenie, finul tău zice că vrea să devină monah. Veţi face împreună câte trei mii de metanii, după care să-l aduci iarăşi la mine.

Atunci bătrânul Arsenie, fără să mai întrebe ceva, a zis:

– Să fie binecuvântat!

Am început amândoi să facem metaniile, dar iată că bătrânul Arsenie a terminat primul. Mie îmi mai rămăseseră încă cincizeci, dar adevărul este că terenul unde părintele Arsenie a făcut metaniile era puţin în pantă, pe când al meu era drept. După ce am terminat şi eu, am mers din nou la stareţ.

– Ei Haralambie, cum vezi lucrurile? Vei putea face faţă?

– Părinte, nu mi-a fost greu. Nu ştiu, însă, ce va fi mai târziu.

– Aşadar, vrei să încerci?

– Da, părinte. Pentru aceasta am venit. Numai că am plănuit să merg undeva şi apoi să mă întorc definitiv.

– Unde vrei să mergi?

– Vreau să merg în Eghina să o văd pe mătuşa mea Eupraxia, sora părintelui Arsenie, care este călu­găriţă, şi să iau binecuvântarea ei.

– Ascultă, dacă vrei să rămâi aici pentru a te face Călugăr, trebuie s-o uiţi pe mătuşa ta Eupraxia. Dar dacă totuşi vrei să mergi la mătuşa ta, nu te împie­dică nimeni. Numai că aici la noi nu te vei mai putea întoarce.

– Dar, părinte, aici s-a odihnit sufletul meu; aici vreau să devin călugăr.

– Dacă vrei să te faci călugăr aici, rămâi. Eşti primit. Însă dacă pleci, aici uşa s-a închis.

– Dar, părinte, eu am venit aici cu nişte planuri.

– Planuri? Călugăr cu planuri? Unde ai mai văzut astfel de călugărie cu voie liberă şi planuri?

S-au „luptat” destulă vreme, dar stareţul Iosif rămânea neînduplecat. Şi aceasta pentru că harismaticul stareţ, văzându-i de mai înainte râvna aprinsă şi sporirea de mai târziu, nu voia să lase „vânatul” din mâini. În cele din urmă, Haralambie a spus şi mult aşteptatul da.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 47-49)

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *