Vineri după amiază (5 august 2016), începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare cu Litie și Pavecernița Mică.
Sâmbătă, 6 august, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.
La Chinonic se va citi Acatistul Schimbării la Față a Domnului, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
(Persoană de contact: Toader Lucreția)