Sambata seara, 26 iulie 2014, se va oficia Vecernia, începând cu orele 17.00. Duminica, 27 iulie, se vor săvârşi, începând cu orele 7.30, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Dupa otpustul Liturghiei se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta si moastele Cuviosului Ioachim din Itaka.Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.Credincioşii, care vor să participe la această Taină, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon: