APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (21 ianuarie 2015)

Lasă un răspuns

118882_sfant-apostol-iacov_w400

Ap. Iacov 3, 11-18; 4, 1-6

Fraţilor, oare izvorul aruncă, din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.

De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, Care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie? Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea zice: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har».

22255

Ev. Marcu 11, 23-26

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel ce va zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. De aceea vă spun vouă: toate câte cereţi când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre; iar dacă voi nu veţi ierta, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre.

ZAHEU- APROAPELE NOSTRU

Lasă un răspuns

zaheu6_0

Autor: Pr. Sebastian Schipor

„A intrat să găzduiască la un om păcătos.”

La un păcătos… Nu folosim cuvântul acesta în mod expres. Îi întrebuințăm sensul și atunci când spunem cu dezgust: bețiv, vagabond, prăpădit, fără căpătâi ș. a.m.d. Și nu epuizăm niciodată variantele. Unele păcate sunt, pentru noi, oamenii, de neiertat.

Zaheu nu e întotdeauna mic de statură. Poate fi și înalt, și vânjos, și frumos, și urât, și bogat, și sărac… Poate să lase în urma lui miros fin de parfum scump, sau, din contră, un iz acru de alcool contrafăcut. Poate să vină cu mâna întinsă spre tine sau, din contră, să-ți zâmbească, voind să te ajute cumva. În majoritatea situațiilor însă noi îl disprețuim. Noi, care nu ne-am dat cu păcatul. Noi, care suntem casnicii lui Dumnezeu. Suntem „de-ai casei”, mai exact. Continuă să citești →

20 ianuarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

1 Răspuns

sfantul_teofan_zavoratul_9

[Efes. 2,19; 3, 7; Mc. 11,11-23]

Smochinul acoperit de frunze era arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoinţa Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câţi asemenea smochini nu sunt în viaţa duhovnicească! La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Sunt oameni cumpăniţi, cinstiţi şi toate faptele creştineşti le împlinesc; dar duhul vieţii în Hristos Iisus nu-l au; ca atare, nu au roade vii, iar ceea ce e în ei doar pare roadă, însă nu este. Dar în ce stă duhul vieţii în Hristos Iisus? La asta vom răspunde: o parte e de la Domnul, o parte e de la noi. De la Domnul este puterea de rodire în sine; al nostru este doar locaşul primitor al acestei puteri. Pentru acesta din urmă să te îngrijeşti mai mult. Rădăcina este simţirea că fără Domnul pieri şi te prăpădeşti. Astfel vei dobândi în toată viaţa ta, în toate faptele şi ostenelile tale, inimă înfrântă şi smerită. Mai departe, dat fiind că viitorul este necunoscut, iar vrăjmaşii sunt mulţi şi poticnirea este cu putinţă în orice clipă, vin frica şi cutremurul care însoţesc lucrarea mântuirii, împreună cu strigarea neîncetată: „Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă”. Vai celui care se reazemă pe altceva decât pe Domnul; vai şi celui care s-a ostenit pentru altceva decât pentru Domnul! întreabă-te pe tine însuţi, omule care te-ai ostenit cu faptele socotite ca bineplăcute lui Dumnezeu: pentru cine te-ai ostenit? Dacă din partea conştiinţei vei primi răspunsul plin de îndrăznire: „Doar pentru Domnul”, e bine; dacă nu, îţi clădeşti casa pe nisip. Iată câteva lămuriri privitoare la duhul roditor lăuntric. După acest îndreptar cugetă si în celelalte privinţe!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (20 ianuarie 2015)

Lasă un răspuns

James_Son_of_Zebedee

Ap. Iacov 3, 1-10

Fraţilor, nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi învăţătorii) mai mare osândă vom lua. Pentru că toţi greşim în multe chipuri: dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.

111

Ev. Marcu 11, 11-23

În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi, după ce a văzut toate, iar vremea fiind spre seară, a plecat la Betania cu cei doisprezece. A doua zi, plecând din Betania, a flămânzit şi, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic în el, decât numai frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a grăit Iisus către smochin, zicând: de acum înainte nimeni să nu mai mănânce în veci rod din tine. Iar ucenicii au auzit aceste vorbe. Apoi au venit în Ierusalim şi, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau şi pe cei care cumpărau în templu; şi a răsturnat El mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei. Şi nu îngăduia să mai treacă cineva cu vreun vas prin templu şi-i învăţa, zicându-le: oare, nu este, scris: casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit cărturarii şi căpeteniile preoţilor şi căutau în ce chip să-L piardă, căci se temeau de Dânsul, pentru că tot poporul era uimit de învăţătura Sa. Iar când s-a înserat, Iisus a ieşit afară din oraş. A doua zi, dimineaţa, trecând, au văzut smochinul uscat până la rădăcină şi, aducându-şi aminte, Petru, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care L-ai blestemat s-a uscat. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel ce va zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face.

19 ianuarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

Lasă un răspuns

1324

[Efes. 1, 22; 2,3; Mc. 10,46-52]

Orbul din Ierihon, aflând că Domnul trece pe acolo, şi-a ridicat glasul. Strigătul lui a ajuns la Domnul; nimic din cele ce-L înconjurau n-a putut opri acest strigăt, şi Domnul, chemându-l pe orb la Sine, i-a dat înapoi vederea, în orice vreme şi în orice loc Domnul nu trece doar, ci este şi rămâne; El cârmuieşte întreaga lume. Judecând omeneşte, asta înseamnă că El are multe griji; pe deasupra, şi cetele îngereşti îl înconjoară cu slavosloviile lor. Dar dacă reuşeşti să-ţi înalţi glasul, asemenea orbului din Ierihon, nimic nu va putea împiedica strigătul tău să ajungă la Domnul; El va auzi şi va împlini cererea ta. împiedicarea nu o face Domnul; El e aproape şi are pregătit tot ce îţi trebuie; împiedicarea o faci tu. înalţă-ţi glasul până la măsura la care să-l asculte Domnul şi vei primi îndată tot ce doreşti. Dar care e măsura aceasta? Credinţa, nădejdea, încredinţarea în voia lui Dumnezeu. Dar şi aceste măsuri îşi au măsurile lor. Care trebuie să fie aceste măsuri? întreabă pe cel care a cerut şi a primit ceea ce a cerut; el îţi va spune: „M-am rugat pentru cutare şi cutare lucru şi am primit; acum am nevoie de asta şi de cealaltă, mă rog şi nu primesc şi ştiu de ce: fiindcă nu pot să mă ridic la acea măsură a rugăciunii pe care am avut-o mai înainte”. Reiese că această măsură nu poate fi aplicată mereu. Un singur lucru este limpede: că totul ţine de noi, nu de Domnul, îndată ce vei fi în stare să primeşti, vei primi neapărat.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (19 ianuarie 2015)

Lasă un răspuns

118882_sfant-apostol-iacov_w400

Ap. Iacov 2, 14-26

Fraţilor, ce folos dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt găsiţi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, oare nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit? Şi s-a împlinit Scriptura care zice: «Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate» şi «a fost numit prieten al lui Dumnezeu». Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă. La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale? Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte moartă este.

manastirea-hilandar-athos26

Ev. Marcu 10, 46-52

În vremea aceea, când ieşeau din Ierihon Iisus, ucenicii Săi şi mult popor, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos pe marginea drumului şi cerea milostenie. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început el să strige şi să zică: Iisuse, Fiule al lui David, miluieşte-mă! Dar mulţi îl certau, ca să tacă. El însă striga şi mai tare: Fiul lui David, miluieşte-mă! Atunci Iisus s-a oprit şi a zis să-l cheme. Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă. Iar el, lepădându-şi haina, s-a sculat şi a venit la Iisus. Deci l-a întrebat Iisus, zicându-i: ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd. Şi Iisus i-a zis: du-te, credinţa ta te-a mântuit. Şi orbul şi-a căpătat vederea în clipa aceea şi a pornit după Iisus pe drum.

18 ianuarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

Lasă un răspuns

Картинка.800x600

[Col. 3, 4-11; Lc. 17, 12-19]

Au fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi îi dau mulţumită pentru toate? Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: „Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost mai bine să nu fim”. Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă fără să urmărească vreun câştig, tot fără să urmărească vreun câştig te-a înzestrat şi cu toate mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine: nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta. Tu spui: „Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de nevoi”. Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnica fericire, rabdă. Toată viaţa ta nu e nici cât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimeşti viaţa întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum, ci la cele care ţi se gătesc în viitor; îngrijeste-te să te faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seamă amărăciunile: toate vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice, şi recunoştinţa nu va înceta să se vădească pe buzele tale.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (18 ianuarie 2015)

Lasă un răspuns

nouaAp. Coloseni 3, 4-11

Fraţilor, când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă. Drept aceea, omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele. Acum, deci, lepădaţi şi voi toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi, Hristos.

 
 10_leprosi3
Ev. Luca 17, 12-19

În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

PROGRAMUL LITURGIC ÎN DUMINICA A 29-A DUPA RUSALII

Lasă un răspuns

Sambata seara, 17 ianuarie 2015, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare, începând cu orele 17.00. 
Duminica, 18 ianuarie, se vor săvârşi, începând cu orele 7.00,  Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Dupa otpustul Liturghiei,  se va canta Paraclisul Sfantului Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta si moastele Cuviosului Ioachim din Itaka. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

16 ianuarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

Lasă un răspuns

1324[Evr. 7,18-25; Lc. 21,37; 22,8]

A intrat satana în Iuda şi l-a învăţat  cum să-L vândă pe Domnul; el s-a învoit şi L-a trădat. Satana a intrat în el fiindcă uşa îi era deschisă. Lăuntrul nostru este întotdeauna zăvorât; Domnul însuşi stă afară şi bate ca să I se deschidă. Dar atunci cum se deschide el? Prin încuviinţare. Satana intră în cel care înclină de partea sa; dimpotrivă, în cel care înclină de partea Domnului intră Domnul. De faptul că intră satana, nu Domnul, este vinovat însuşi omul. Nu-ţi îngădui cugete plăcute satanei şi nu le primi, nu te lăsa înrâurit de ele şi nu te învoi cu ele si satana va pleca aşa cum a venit, căci nu i s-a dat putere asupra nimănui. Dacă el pune stăpânire pe cineva, asta e din pricină că omul însuşi se dă rob. începutul a tot răul sunt gândurile. Nu primi gânduri rele si astfel vei închide satanei pentru totdeauna uşa sufletului tău. Dacă-ţi vin gânduri rele, nu ai ce-i face – nici un om nu scapă de asta şi nici nu este vreun păcat aici. Goneşte-le şi gata; vin iar, goneşte-le iar şi tot aşa întreaga viaţă. Dacă ai să primeşti gândurile şi ai să zăboveşti asupra lor, nu este de mirare că va apărea şi încuviinţarea faţă de ele; atunci ele vor deveni si mai greu de alungat. După încuviinţare apar dorinţele rele de a săvârşi o nelegiuire sau alta. Dorinţele nehotărâte se opresc până la urmă asupra unui anumit păcat, apare hotărârea și gata păcatul! Uşa inimii este trântită la perete, îndată ce apare încuviinţarea la păcat, se năpusteşte înlăuntru satana şi începe să tiranisească sufletul. Sărmanul suflet este atunci gonit şi istovit întru săvârşirea faptelor netrebnice ca un rob sau ca un dobitoc de samar. De n-ar fi îngăduit gândurile rele, nu s-ar fi întâmplat nimic de felul acesta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)