[Efes. 1, 22; 2,3; Mc. 10,46-52]

Orbul din Ierihon, aflând că Domnul trece pe acolo, şi-a ridicat glasul. Strigătul lui a ajuns la Domnul; nimic din cele ce-L înconjurau n-a putut opri acest strigăt, şi Domnul, chemându-l pe orb la Sine, i-a dat înapoi vederea, în orice vreme şi în orice loc Domnul nu trece doar, ci este şi rămâne; El cârmuieşte întreaga lume. Judecând omeneşte, asta înseamnă că El are multe griji; pe deasupra, şi cetele îngereşti îl înconjoară cu slavosloviile lor. Dar dacă reuşeşti să-ţi înalţi glasul, asemenea orbului din Ierihon, nimic nu va putea împiedica strigătul tău să ajungă la Domnul; El va auzi şi va împlini cererea ta. împiedicarea nu o face Domnul; El e aproape şi are pregătit tot ce îţi trebuie; împiedicarea o faci tu. înalţă-ţi glasul până la măsura la care să-l asculte Domnul şi vei primi îndată tot ce doreşti. Dar care e măsura aceasta? Credinţa, nădejdea, încredinţarea în voia lui Dumnezeu. Dar şi aceste măsuri îşi au măsurile lor. Care trebuie să fie aceste măsuri? întreabă pe cel care a cerut şi a primit ceea ce a cerut; el îţi va spune: „M-am rugat pentru cutare şi cutare lucru şi am primit; acum am nevoie de asta şi de cealaltă, mă rog şi nu primesc şi ştiu de ce: fiindcă nu pot să mă ridic la acea măsură a rugăciunii pe care am avut-o mai înainte”. Reiese că această măsură nu poate fi aplicată mereu. Un singur lucru este limpede: că totul ţine de noi, nu de Domnul, îndată ce vei fi în stare să primeşti, vei primi neapărat.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)