Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul în Lunea din a şasea Săptămână a Postului Mare

Obrezanie-Episkop-Feofan-Zatvornik

 Luni (a 6-a săptămână a postului)

Acestea zice Domnul: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învaţă pe tine cele de folos, care te duce pe calea pe care trebuie să mergi. O, de-ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci, pacea ta ar fi fost ca un râu, iar dreptatea ta – ca valurile mării; şi ca nisipul s-ar fi înmulţit sămânţa ta, iar fiii pântecelui tău – ca ţărâna pământului: nu s-ar fi stins, nici ar fi pierit numele ei înaintea Mea”. Cu ce condiţie? „Ieşiţi din Babilon” (Is. 48,17-20)!

Babilonul este chipul păcătoşeniei de toate felurile. Părăseşte păcatul, întoarce-te către Domnul cu toată inima ta şi El nu va pomeni fărădelegile tale, va da uitării toate nedreptăţile tale. Iarăşi vei fi primit în mila Lui şi atunci nu-ţi va rămâne decât să umbli numai în calea pe care te va învăţa El, ca pacea ta lăuntrică să fie ca un râu, cugetările cele bune ale inimii tale ca nisipul, iar roadele faptelor tale bune ca ţărâna pământului.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul în Marţea din a șasea săptămană a Postului Mare

„Cel ce-şi astupă urechile sale ca să nu audă pe cel sărman va striga şi el şi nu va fi cine să-l audă” (Pilde 21, 13). Şi ne mai minunăm adesea: „De ce Domnul nu ascultă rugăciunile noastre?”. Iată pricina! Pentru că s-a întâmplat, pesemne, să ne astupăm urechile când ne ruga vreun nevoiaş: iată că nici Domnul nu ne ascultă pe noi. Dar încă nu e mare necaz dacă nu suntem ascultaţi când ne rugăm pentru vreun folos vremelnic; necazul adevărat va fi de nu ne va asculta Domnul când ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre. Si nu ne va asculta dacă plângerea pe care o îndreaptă către Dânsul cei trecuţi de noi cu vederea va fi mai puternică decât rugăciunile noastre. Trebuie să ne grăbim a preîntâmpina această nenorocire grozavă, urmând pilda lui Zaheu, care pentru înţeleptele sale hotărâri a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Lc. 19, 9).

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

30 martie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Continuă să citești →

CANONUL PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE MARIA EGIPTEANCA (Audio)

CANONUL PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE MARIA EGIPTEANCA (1 aprilie)

PREDICĂ DESPRE SFÂNTA MARIA EGIPTEANCA (Audio)

PREDICĂ DESPRE SFÂNTA MARIA EGIPTEANCA (2014)

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA DUMINICA A CINCEA DIN POSTUL MARE (2019)

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA DUMINICA A CINCEA DIN POSTUL MARE, 14 aprilie 2019, Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca (Arhiepiscopia Tomisului)

Continuă să citești →

DUMINICA A CINCEA DIN POST (a Cuvioasei Maria Egipteanca): TÂLCUIREA EVANGHELIEI

_________________527bdaafc8956

DUMINICA A CINCEA DIN POST (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

(Evr. 9,11-14; al Cuvioasei: Ap. Galateni 3, 23-29; Mc. 10, 32-45; a Cuvioasei: Ev. Luca 7, 36-50)

Păcătoasa, auzind că Mântuitorul se află în casa lui Simon, a mers acolo cu un vas de mir şi, căzând la picioarele Domnului, a început să plângă si a spălat cu lacrimi picioarele Sale, apoi le-a şters cu părul capului său, le-a sărutat si le-a uns cu mir (Lc. 7, 36-39). Ea nu a zis nimic, ci doar a făptuit, şi prin faptele sale a arătat cea mai gingaşă dragoste către Domnul. Pentru aceasta s-a şi zis despre dânsa: „lartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit” (Lc. 7, 47). O, de-am vorbi şi noi mai puţin şi am făptui mai mult, mărturisindu-ne prin fapte iubirea către Domnul! Vei zice: „Dacă ar fi Domnul de faţă, aş fi şi eu gata să fac totul pentru El”. El însă este aici, nevăzut ca Ipostas, însă văzut în toţi creştinii, si mai cu seamă în cei nevoiaşi.

Unge pe Domnul Cel nevăzut cu rugăciunea iubitoare a minţii şi a inimii, iar pentru Cel văzut fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru cei aflaţi în nevoie şi va fi ca pentru Dumnezeu.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

DUMINICA A CINCEA DIN POST (a Cuvioasei Maria Egipteanca): APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA

pavlos_4

 Ap. Evrei 9, 11-14

Fraţilor, Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!

A Cuvioasei: Ap. Galateni 3, 23-29

Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Ev. Marcu 10, 32-45

În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu şi i-a zis: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat: ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteza; dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacob şi pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi.

 A Cuvioasei: Ev. Luca 7, 36-50

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar şti cine şi ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.

PREDICĂ ÎN SÂMBĂTA IMNULUI ACATIST (2020)

PREDICĂ ÎN SÂMBĂTA IMNULUI ACATIST (4 aprilie 2020); Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca Continuă să citești →

29 martie: Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi către cei împreună cu dânşii

Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. 

Cântarea 1, glasul 1

Irmosul: Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat în Egipt lui Moise şi printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruinţă să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe luminătorul cel străluci­tor al Bisericii lui Hristos să-l lăudăm, credincioşilor, ca pe cel ce cu lumina credinţei a lu­minat pe neamurile care slă­vesc pe Făcătorul tuturor.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

În grădina credinţei lui Hristos crescut fiind şi sporind duhovniceşte, ierarhe, către Dânsul ai alergat plin de stră­lucire, fericite, prin înălţimea pătimirii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitor şi învăţător Tainic al lui Hristos şi slujitor curat fiind, sufletul ţi-ai pus pen­tru El şi ai adus Lui ca jertfe pe cei ce au pătimit împreună cu tine, Sfinte Părinte Marcu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Neamul oamenilor, dobân­dind izbăvire din stricăciune şi moştenind prin tine cinstea nestricăciunii şi a vieţii celei nemu­ritoare te măreşte, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită.  Continuă să citești →