Arhive etichete: Sfantul Teofan Zavoratul

Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul în Sfânta și Marea Vineri

sfantul_teofan_zavoratul_3

Răstignirea Domnului şi soborul arhanghelului Gavriil! O nouă împreunare mângâietoare! Gavriil prevesteşte naşterea Înaintemergătorului; Gavriil binevesteşte Fecioarei; pesemne tot el a vestit bucuria naşterii Mântuitorului; nimeni altul a vestit şi femeilor învierea lui Hristos Domnul. Aşadar, Gavriil este prevestitorul şi aducătorul a toată bucuria: iar răstignirea lui Hristos e bucuria şi mângâierea tuturor păcătoşilor. Păcătosul venit în simţirea păcătoşeniei sale şi a atotdreptei dreptăţi a lui Dumnezeu nu are unde să se ascundă decât sub umbra crucii. Aici primeşte el încredinţarea că nu are iertare până ce nu va sta singur înaintea lui Dumnezeu cu păcatele sale şi chiar cu lacrimi pentru ele. Singura mântuire pentru el se află în moartea Domnului pe cruce. Pe cruce a fost rupt zapisul tuturor păcatelor, şi oricine primeşte acest fapt cu credinţă deplină se face părtaş al acestei taine a miluirii. Pe măsură ce se pârguieşte această credinţă, se pârguieşte şi încredinţarea în milostivirea lui Dumnezeu şi totodată bucuria ce vine din simţirea omului că a intrat în starea de miluit pentru toţi vecii. Crucea este izvorul bucuriei, întrucât păcătosul se adapă din ea, prin credinţă, cu bucuria miluirii, în această privinţă, el este un fel de arhanghel care binevesteşte bucurie.

Notă: În anul în care Sfântul Teofan scria aceste rânduri, Sfânta și Marea Vineri era prăznuită în aceeși zi cu  Soborul Arhanghelului Gavriil.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DIN SFÂNTA ȘI MAREA MIERCURI

ag-theofanis-eglistos-b

 [Mt. 26, 6-16]

Tăcut-a Domnul miercuri si joi până seara, pentru ca în seara aceasta să reverse o cuvântare către ucenici căreia nu i se poate afla asemănare nu doar în toate scrierile omeneşti, dar nici măcar în Scripturile dumnezeieşti. Acum, după cum ne arată Biserica, auzim din gura Domnului doar porunca de a nu fi împiedicată ungerea Lui cu mir, căci aceasta îi slujea ca pregătire pentru moarte, înaintea ochilor Lui deja nu se mai află altceva decât moartea – taina din urmă a venirii Sale pe pământ pentru a noastră mântuire. Să ne adâncim si noi în contemplarea acestei morţi de taină, pentru a scoate din ea bună nădejde de mântuire pentru sufletele noastre cele împovărate de păcate multe şi care nu ştiu cum să-şi afle tihnă de mustrările conştiinţei ce se deşteaptă si de simţirea că dreaptă este înfricoşata şi nemitarnica judecată a lui Dumnezeu care pluteşte deasupra noastră.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul la miercurea din săptămâna a 6-a din Postul Mare

sfantul_teofan_zavoratul_3

 „Strigă tare”, îi zice Domnul sfântului prooroc Isaia, „nu te opri”, dând în vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce făcea poporul? „Ei Mă caută, doresc apropierea de Dumnezeu.” Dar este asta, oare, un păcat? Tocmai asta era dator să facă. Da, aşa este, dar necazul este că nu o fac aşa cum se cuvine, ci aşteaptă să îşi atingă ţelul numai prin post, fără a se îngriji de faptele dreptăţii şi dragostei. „Şi postul îmi e plăcut”, grăieşte Domnul, „însă postul (adevărat este cel) la care oamenii, smerindu-şi trupul, adaugă şi iertarea jignirilor, a datoriilor, hrănirea celor flămânzi, găzduirea celor lipsiţi de adăpost, îmbrăcarea celor goi. Când toate acestea se vor adăuga postirii, căutarea Mea şi apropierea de Mine vor avea spor”; „atunci va ieşi de dimineaţă lumina ta,… şi slava Domnului te va înconjura. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; şi încă grăind tu, va zice: aici sunt!… Si va fi Dumnezeul tău cu tine pururea” (Is. 58,1-11).

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul în Marţea din a șasea săptămană a Postului Mare

„Cel ce-şi astupă urechile sale ca să nu audă pe cel sărman va striga şi el şi nu va fi cine să-l audă” (Pilde 21, 13). Şi ne mai minunăm adesea: „De ce Domnul nu ascultă rugăciunile noastre?”. Iată pricina! Pentru că s-a întâmplat, pesemne, să ne astupăm urechile când ne ruga vreun nevoiaş: iată că nici Domnul nu ne ascultă pe noi. Dar încă nu e mare necaz dacă nu suntem ascultaţi când ne rugăm pentru vreun folos vremelnic; necazul adevărat va fi de nu ne va asculta Domnul când ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre. Si nu ne va asculta dacă plângerea pe care o îndreaptă către Dânsul cei trecuţi de noi cu vederea va fi mai puternică decât rugăciunile noastre. Trebuie să ne grăbim a preîntâmpina această nenorocire grozavă, urmând pilda lui Zaheu, care pentru înţeleptele sale hotărâri a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Lc. 19, 9).

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI: Duminica a doua a Postului (a Sfântului Grigorie Palama)

14

Duminica a doua a Postului (a Sfântului Grigorie Palama)

[Evr. 1, 10-14; 2, 1-3; Mc. 2, 1-12]

„Eu sunt uşa: acela care va intra prin Mine se va mântui” (In. 10, 9). Acelaşi lucru îl spune Domnul şi în altă parte: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (In. 14, 6). Şi mai limpede a spus-o atunci când a grăit: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In. 15,5). Aşadar, creştin e cel ce e cu totul în Hristos şi orice ar avea în sine preţios are de la Hristos. Dreptatea lui este dreptatea lui Hristos, şi trupul lui tot al lui Hristos este. Cel ce se mântuieşte se mântuieşte tocmai pentru că e îmbrăcat în Hristos. Numai astfel se poate apropia de Tatăl. Noi am căzut de la Dumnezeu şi, ca atare, suntem fii ai mâniei. Numai atunci când ne apropiem de Tatăl în Hristos si în numele lui Hristos dreptatea dumnezeiască se dă în lături şi El îşi tinde mila către noi, primindu-ne. Pecetea lui Hristos se întipăreşte în întreaga fire a creştinului, iar cel care o poartă va merge prin mijlocul umbrei morţii şi nu se va teme de rău. Ca să fim astfel, avem Tainele: Botezul şi împărtăşania, căreia îi premerge Spovedania la cei ce au păcătuit după Botez. Acestea ni le-a pus la îndemână Domnul; dar noi, pentru a le primi, trebuie să avem următoarele stări ale duhului: credinţa, care mărturiseşte: eu am pierit şi mă mântuiesc numai prin Domnul Iisus Hristos; dragostea, care râvneşte să jertfească totul Domnului Mântuitorului, fără a cruţa nimic; nădejdea, care nu aşteaptă nimic de la sine însăşi, încredinţată că Domnul nu o va părăsi, ci va avea de la El tot ajutorul, atât lăuntric, cât şi din afară, întreaga viaţă, până ce va fi luată acolo unde e El însuşi.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL LA DUMINICA ORTODOXIEI (II)(lectură audio)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVOTÂTUL LA DUMINICA ORTODOXIEI (II)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVOTÂTUL LA DUMINICA ORTODOXIEI (Audio)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVOTÂTUL LA

DUMINICA ORTODOXIEI 

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN PRIMA VINERI A POSTULUI MARE (Audio)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN

PRIMA VINERI A POSTULUI MARE

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN MARȚEA CEA CURATĂ

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN MARȚEA CEA CURATĂ

Se citeşte despre zidire, despre starea cea dintâi de cădere şi despre făgăduinţa mântuirii în Domnul nostru Iisus Hristos. Ia aminte şi învaţă! Cazi la Domnul – şi El îţi va da lumină care va lumina întunericul păcatelor tale, aşezând pe reazem trainic gândurile tale care se înviforează şi dorinţele inimii tale iubitoare de păcat – hotărârea cea bună de a lucra pentru El neclintit și neabătut, va întocmi uscatul şi marea, va aşeza fiecare lucru la locul său. Atunci, vei începe să odrăsleşti mai întâi verdeaţă, ierburi si copaci – începutul virtuţilor, iar apoi şi făpturi cu viaţă – fapte cu desăvârşire duhovniceşti şi plăcute lui Dumnezeu, până ce, în cele din urmă, vor fi refăcute în tine chipul si asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum ai fost zidit întru început. Toate acestea ţi le va face ţie Domnul în aceste şase zile ale zidirii duhovniceşti, ale postirii tale, dacă le vei petrece cu luare-aminte, cu evlavie şi cu inimă înfrântă.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN SÂMBĂTA DIN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ A POSTULUI MARE (Audio)

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN SÂMBĂTA DIN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ A POSTULUI MARE

„Tatăl Ceresc, Cel iubitor de oameni, ieşind din cămara Sa prea lăuntrică şi prea tainică, ne-a văzut din depărtare cum cu frângere de inimă ne întorceam la El, şi alergând, a căzut cu milostivire de grumazul nostru, ne-a sărutat şi, ca semn al împăcării desăvârşite, ne-a îmbrăcat în haina cea dintâi a îndreptăţirii, ne-a dat inelul logodirii preaadevărate cu Domnul, ne-a primit cu hrană nestricăcioasă şi a poruncit să se bucure pentru noi toţi îngerii şi Sfinţii. Iată de ce ne-am învrednicit!”