Sâmbătă, 19 aprilie, la ora 23.25, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu. Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, 20 aprilie, începând cu ora 12.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de a doua Înviere, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulaţie internaţională, după numărul apostolilor.