Duminica întâi a Postului (a Ortodoxiei)

[Evr. 11,24-26,32-40; In. l, 43-51 -12,2]

 Nu uita cuvântul drept pe care l-ai spus lui Dumnezeu, înnoind legământul cu El, care fusese stricat, cu gând viclean, de către tine. Adu-ţi aminte cum şi de ce l-ai călcat şi străduieştete să te fereşti de o nouă trădare. Nu sunt slăvite vorbele alese – slăvită e credincioşia. Oare a avea legământ cu împăratul nu e un lucru aducător de slavă? Cu cât mai multă slavă este deci în a avea legământ cu împăratul împăraţilor?! Dar slava aceasta se va preface în ruşine, de nu vei fi credincios legământului. Câţi oameni mari n-au fost slăviţi de la începutul lumii şi toţi au fost slăviţi pentru credincioşia în care s-au ţinut, în ciuda marilor necazuri şi nevoi pe care le-au avut de pătimit pentru aceasta: „Au suferit batjocuri şi bătăi, ba chiar şi lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie si în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pămîntului… De aceea si noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul si Plinitorul credinţei noastre” (Evr. 11, 36-38; 12,1-2).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

„Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde 3, 34). Să-ţi aduci aminte de aceste cuvinte mai ales când mergi la spovedanie. Trufia este lucrul care leagă cel mai strâns limba ca să nu spună: sunt păcătos. Smereşte-te deci înaintea Domnului, nu te cruţa, nu te teme de faţa omului. Descoperă-ţi ruşinea, ca să te speli; arată-ţi rănile, ca să te curăţesti; povesteşte toate nedreptăţile tale, ca să te îndreptezi. Cu cât vei fi mai lipsit de milă faţă de tine însuţi, cu atât mai milostiv va fi faţă de tine Domnul şi vei pleca plin de dulcele simţământ că eşti miluit. Acesta este harul Domnului nostru Iisus Hristos, dat de El celor ce se smeresc prin mărturisirea nefăţarnică a păcatelor pe care le au.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 „Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nem-incinosul cuvânt al lui Dumnezeu? Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia? Cercetează-ţi întreaga viaţă: este ea, oare, pe de-a-ntregul în conglăsuire cu poruncile lui Dumnezeu? Să deplângi şi să urăşti toate lucrurile potrivnice lui Dumnezeu, hotărând ca de-acum înainte să nu te mai întorci la ele. Dacă vei face astfel, înţelept vei fi; iar dacă nu, nu vei fi nicidecum.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 „De vei chema înţelepciunea şi spre cunoştinţă vei îndrepta glasul tău şi de o vei căuta pe dânsa ca pe argint şi de o vei săpa ca pe o comoară, atunci vei afla frica Domnului şi cunoştinţa lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5). Rădăcina vieţii plăcute lui Dumnezeu este frica de Domnul, îndată ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorândui totul în tine şi va reface în tine minunata rânduială – cosmosul duhovnicesc. Cum poate fi dobândită frica de Dumnezeu? Ea e în tine, atâta doar că e înăbuşită: trebuie să o învii. Pentru aceasta, dă glas raţiunii tale şi deschide-ţi inima pentru a primi insuflările adevărului. Până acum, raţiunii nu i s-a dat cuvântul:a fost în robie şi nu îndrăznea să rostească învăţături sănătoase: ei bine, acum să vorbească. Ea va începe să grăiască despre faptul că Dumnezeu este Atotţiitor, că El te ţine şi te poate arunca în orice clipă; despre faptul că Dumnezeu este pretutindeni şi ştie toate, vede totul în tine şi se mânie asupra ta pentru tot ce e rău în tine; despre faptul că El este Drept Judecător, gata să te pedepsească chiar acum, dar cu milostivire îşi înfrânează mânia până la o vreme; despre moarte, care e gata în orice clipă să te înşface si să te predea judecăţii şi răzbunării. Ascultă şi pătrunde-ţi inima de simţirea acestor adevăruri. De vei trezi acest simţământ, împreună cu el va veni şi frica de Dumnezeu. Aceştia sunt zorii vieţii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)