Arhive autor: admin

1 iulie: Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți (Sinaxar)

Continuă să citești

SFÂNTUL MARE MUCENIC CONSTANTIN DIN CIPRU (1 iulie)

Sfântul Constantin, făcătorul de minuni, este necunoscut sinaxariștilor, dar este cunoscut ca mucenic, care a fost martirizat în Cipru.

Când în secolul al XII-lea d.Hr. se întorcea din Țara Sfântă, s-a stabilit într-o mănăstire din Cipru împreună cu alți 300 de pelerini (alamiți).

El, însă, împreună cu alți trei călugări, a fost ucis de Sabin apostatul, guvernatorul insulei, pentru credința sa în Hristos.

Aceste informații ne sunt oferite de Konstantinos Sathas.Dar există și opinia că la momentul respectiv nu exista un astfel de guvernator în Cipru.Se pare că este vorba de doi sfinți Constantin.Unul dintre ei trebuie să fi trăit pe vremea lui Sabin (secolele III și IV d.Hr.) și este marele mucenic, iar celălalt un cuvios din cei 300, care a trăit în secolul al XII-lea d.Hr.

traducere: www.schitulclosca.ro după https://www.romfea.gr/psaltiki-kai-politismos/57610-1-3

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi la Cloşca (1 iulie 2022)

Foto : Constantin Poenaru

1 iulie: Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Roma

 

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Roma, glasul al 8-lea:

Sfinţilor cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, cercetaţi neputinţele noastre. Şi ca unii care în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Celui Ce a povăţuit de de mult pe Israel, scoţându-l din robia lui Faraon şi în pustie l-a hrănit, să cântăm Mântuitorului nostru Dumnezeu, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Continuă să citești

1 iulie: Acatistul Sfinţilor Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, glasul al 8-lea:

Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Condacul 1

Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osârdie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţilor făcători de minuni!

Icosul 1

Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşti, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi, cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfântă pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prealuminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Continuă să citești

30 iunie: Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, glasul 1:

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă. Continuă să citești

30 iunie: Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Troparul Sfântului Ghelasie de la Râmeţ, glasul al 4-lea:

De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor şi al credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor din necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti, cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă. Continuă să citești

30 iunie: Canon de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

Troparul Sfinţilor 12 Apostoli, glasul al 4-lea:

Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

 Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata Apostolilor dorind eu să o laud, Hristoase, cu rugăciunile lor ca un Dumnezeu, raza Preasfântului Duh, dăruieşte-mi şi lumina înţelepciunii Tale.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-se cu puterea şi cu harul Tău, Hristoase, puterea potrivnicilor vrăjmaşi au zdrobit cinstiţii Tăi Apostoli, de Dumnezeu văzători făcându-se, cu privirile neslăbite spre Tine.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

 

Slăviţii Apostoli ai lui Hristos, cereasca înţelepciune învăţându-se, toată multa grăire a înţelepţilor cea nefolositoare, nebună a fi o au arătat prin tăria propovăduirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tămăduiri săvârşind, Stăpâne, cu numele Tău, adunările păgânilor cu cunoştinţa Ta le-au vânat măriţii Apostoli şi cu lumina Ta le-au luminat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe unul din Dumnezeiasca Treime, Preacurată, L-ai născut, pe Cel Ce S-a arătat din tine luând trup pentru noi, cu bunăvoinţa Tatălui şi cu lucrarea Preasfântului Duh, Maică, Fecioară. Continuă să citești

9 iunie: Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Condacul Sf. Chiril al Alexandriei, glas 6

Stihira de la Vecernia Sf. Chiril, Patriarhul Alexandriei, glas 4 

***

Viaţa Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Chiril, marele între dascălii Bisericii, era din Alexan­dria, născut din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun, nepot de soră al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Şi fiind crescut cu îngrijire, s-a făcut foarte iscusit în filosofie şi în fapte bune. El era desăvârşit învăţat şi deprins cu cărţile elineşti şi latineşti, atât în înţelepciunea cea dinafară, cât şi în cea dinăuntru şi duhovnicească. El se îndelet­nicea totdeauna cu citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.

Pentru aceea şi Teofil, unchiul lui, văzând în el atâta înţelepciu­ne şi fapte bune, l-a numărat în rândul clericilor Bisericii, hirotonindu-l arhidiacon. De atunci Sfântul Chiril era sădit în grădina Bisericii lui Hristos întocmai ca un crin binemirositor şi frumos, care înflorea cu curăţia şi cu faptele bune, şi care umplea pe credincioşi cu mirosul dumnezeieştii lui înţelepciuni.

Iar după ce a murit Teofil, toţi clericii de obşte şi mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chiril, care, îndată ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici şi pe dez­binaţii cei care se numeau novaţieni. Iar novaţienii aceştia asemănându-se cu fariseii, se numeau pe sine curaţi şi drepţi; şi purtau haine albe, poate ca să se arate prin aceasta curăţia petrecerii lor. Ei ziceau că cel ce după botez va cădea în păcat de moarte, acela nu se cade să se primească în biserică; căci păcatul cel de moarte nu se spală, de nu se va boteza omul a doua oară. Ei nu îngăduiau a doua nuntă, numind-o pe ea preadesfrânare, şi botezau a doua oară pe cei ce erau bine botezaţi, după dreapta credinţă. Mai aveau încă şi alte socoteli ereticeşti unii ca aceştia. Continuă să citești

Acatistul Sfintei Treimi

 

Condacul 1

Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt. Continuă să citești