Fraţilor, Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă. Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, căci legea pricinuieşte mânie; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, precum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri», în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt; împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: «Aşa va fi seminţia ta»; şi, neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit – căci era aproape de o sută de ani – şi nici la amorţirea pântecelui Sarei; şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, şi fiind încredinţat că ceea ce i-a făgăduit are putere să şi facă. De aceea, credinţa lui i s-a socotit ca dreptate. Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate, ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus, Domnul nostru, Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră.

 Ev. Matei 7, 21-23

Fraţilor, nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici adevărata tăiere împrejur nu este cea de din afară, în trup; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; şi lauda lui nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Care este deci întâietatea iudeului şi folosul tăierii împrejur? Este mare în toate privinţele. Întâi, pentru că lor li s-au încredinţat cuvintele lui Dumnezeu. Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredinţa lor va nimici credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădeşte în adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: «Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu». Iar dacă nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care aduce mânia? – Ca om vorbesc. Nicidecum! Căci atunci cum va judeca Dumnezeu lumea? Căci dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce, dar, mai sunt şi eu judecat ca păcătos? Şi de ce n-am face cele rele, ca să vină cele bune? Precum suntem huliţi şi precum spun unii că zicem noi. Osânda aceasta este dreaptă. Dar ce? Avem noi vreo precădere? Nicidecum. Căci am învinuit mai înainte şi pe iudei şi pe elini, că toţi sunt sub păcat după cum este scris: «Nu este drept nici unul; nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este». Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor; gura lor e plină de blestem şi amărăciune; iuţi sunt picioarele lor să verse sânge; pustiire şi nenorocire sunt în drumurile lor; şi calea păcii ei nu au cunoscut-o; nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor.

Fraţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Mulţumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă credinţa voastră se vesteşte în toată lumea. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun har duhovnicesc, spre întărirea voastră. Şi aceasta, ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea.

 Ev. Matei 5, 42-48

Fraţilor, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te rezemi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu, şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege, şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege drepul cunoştiinţei şi al adevărului, deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu, cel care urăşti idolii, furi cele sfinte? Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? «Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri», precum este scris. Căci tăierea împrejur foloseşte, dacă păzeşti legea; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. Deci dacă cel netăiat împrejur păzeşte hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? Iar el – din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii – nu te va judeca, oare, pe tine, care prin litera legii şi prin tăierea împrejur, eşti călcător de lege? Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.