Vineri, 19 iunie 2015, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toata trebuinta.
Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)
[Rom. 8, 2-13; Mt. 10,16-22]
„Iar cine va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” Dar avem ce răbda? În privinţa asta nimeni nu duce lipsă. Fiecare are un stadion mare în care poate să-şi antreneze răbdarea; înseamnă deci că fiecare are mântuirea la îndemână. Rabdă totul până în sfârşit si te vei mântui. Trebuie totuşi să rabzi întru cunoştinţă; altminteri, poţi să rabzi si să nu tragi nici un folos. Mai întâi, se cuvine să păzeşti sfânta credinţă şi să duci viaţă fără pată, după îndreptarul credinţei, iar păcatele ce s-ar întâmpla, să le cureţi numaidecât prin pocăinţă. În al doilea rând, primeşte tot ce trebuie să rabzi ca din mâna lui Dumnezeu, ţinând bine minte că fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă. În al treilea rând, având credinţa că tot ce vine de la Domnul este trimis de El spre binele sufletelor noastre, pentru toate dă mulţumită lui Dumnezeu fără făţărnicie: dă mulţumită pentru necazuri, şi dă mulţumită pentru mângâieri. În al patrulea rând, să iubeşti necazurile, fiindcă sunt mijloace puternice de mântuire şi să te sileşti a înseta de ele ca de o doctorie amară, însă vindecătoare. În al cincilea rând, să ţii minte că atunci când a venit necazul nu îl poţi lepăda ca pe o haină strâmtă: trebuie să-l înduri. Fie că-l înduri creştineşte sau nu, de îndurat tot trebuie să-l înduri; aşa că mai bine să înduri creştineşte. Cârtirea nu izbăveşte de necazuri, ci doar le îngreunează; iar smerita supunere faţă de rânduielile dumnezeieştii Pronii, precum şi inima bună, uşurează necazurile. În al şaselea rând, gândeşte-te ce ar fi însemnat dacă Domnul ar fi vrut să se poarte cu tine după măsura plină a dreptăţii. În al şaptelea rând, mai înainte de toate roagă-te, şi Domnul Cel Milostiv îţi va da tărie a duhului, încât atunci când alţii se vor minuna de necazurile tale, ţie îţi va părea că-i o nimica toată să le înduri.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Fraţilor, legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii, pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii – fiind slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viază pentru dreptate. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.
Ev. Matei 10, 16-22
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: iată Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca şi porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. Chiar înaintea domnilor şi a împăraţilor veţi fi duşi pentru Mine, ca mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, să nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în acel ceas ce să grăiţi, fiindcă nu voi veţi fi cei care veţi răspunde, ci Duhul Tatălui vostru, Acela va grăi prin voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula copiii asupra părinţilor şi-i vor omorî. Iar voi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.
[Rom. 7, 14; 8; Mt. 10, 9-15]
Domnul le-a mai spus Apostolilor că dacă vreo cetate nu-i va primi şi nu va asculta cuvintele lor, „mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia”. Dar noi ce vom păţi pentru că nu ascultăm cuvintele dumnezeieştii descoperiri? Întristarea noastră nu va cunoaşte margini. A nu crede în adevărul lui Dumnezeu după ce am primit atâtea dovezi e totuna cu a cădea în păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt. Si totuşi, nu ne sfiim. Pe unul îl consolează spiritele: „Ce judecată! Te mai naşti o dată şi gata”. Pe altul îl dăscălesc savanţii: „Pe cine să judece? Toţi sunt atomi: se vor dezintegra şi cu asta s-a sfârşit”. Dar va veni, prieteni, ceasul morţii; se vor dezintegra visările acestea precum fumul, şi adevărul se va înfăţişa nemilos. Ce va fi atunci?… Sărmanele noastre vremuri! Vrăjmaşul a găsit, cu viclenie, mijlocul de a pierde sufletele noastre. El ştie că teama de moarte şi de judecată este cel mai puternic mijloc de a trezi sufletul la viaţa duhovnicească; de aceea, se străduieşte din răsputeri să o risipească – şi reuşeşte. De se stinge această teamă, şi teama de Dumnezeu va pieri împreună cu ea; iar fără frica de Dumnezeu, conştiinţa amuţeşte. Şi s-a pustiit sufletul, s-a făcut ca un nor de secetă, mânat de vânturile oricăror învăţături şi de orice înviforare a patimilor.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Ap. Romani 7, 14-25; 8, 1-2
Fraţilor, ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat. Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.
Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus. Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.
Ev. Matei 10, 9-15
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: să nu luaţi nici aur, nici arginţi, nici bani de aramă în cingătorile voastre; nici traistă de drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice oraş sau sat veţi intra, cercetaţi cine este într-însul vrednic, şi acolo să rămâneţi până când veţi pleca. Iar când veţi intra în casă, să-i uraţi, zicând: pace casei acesteia! Şi, de va fi casa aceea vrednică, pacea voastră va veni peste ea; iar de nu va fi vrednică, pacea voastră se va întoarce la voi. Dacă cineva nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din oraşul acela, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat vă spun vouă că mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii decât oraşului aceluia.
[Rom. 4,13-25; Mt. 7, 21-23]
„Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” Numai cu rugăciunea nu te vei mântui; la rugăciune trebuie să adaugi şi plinirea voii lui Dumnezeu – toate îndatoririle pe care le ai, potrivit cu tagma ta cu rânduiala de viaţă în care eşti lăsat. Si la rugăciune trebuie să cerem în primul rând ca Dumnezeu să ne învrednicească a nu ne abate cu nimic de la sfânta Lui voie; şi invers, cel ce are râvnă să plinească în toate voia lui Dumnezeu se roagă mai cu îndrăznire înaintea Domnului, iar rugăciunea acestuia ajunge mai lesne la scaunul Lui. De asemenea, acolo unde rugăciunea nu este însoţită de vieţuirea după voia lui Dumnezeu, ea nu este adevărată rugăciune, făcută din inimă şi cu trezvie, ci rugăciune făcută doar în afară, citită, în timpul căreia nevrednicia sufletească este acoperită cu ceaţa multei vorbiri, iar gândurile rătăcesc în neorânduială. Evlavia trebuie să îmbine amândouă aceste laturi ale vieţii duhovniceşti, şi roadele se vor arăta.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Ap. Romani 4, 13-25
Fraţilor, Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă. Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, căci legea pricinuieşte mânie; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, precum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri», în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt; împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: «Aşa va fi seminţia ta»; şi, neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit – căci era aproape de o sută de ani – şi nici la amorţirea pântecelui Sarei; şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, şi fiind încredinţat că ceea ce i-a făgăduit are putere să şi facă. De aceea, credinţa lui i s-a socotit ca dreptate. Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate, ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus, Domnul nostru, Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră.
Ev. Matei 7, 21-23
Zis-a Domnul: nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi cu numele Tău am scos demoni şi în numele Tău am făcut multe minuni? Atunci însă Eu voi mărturisi lor: niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.
[Rom. 2, 28 – 3,18; Mi. 6, 31-34; 7, 9-11]
„Nu vă îngrijiţi.” „Dar cum să trăim? Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm.” Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceţi nimic”, El spune: „nu vă îngrijiţi”, adică: „nu vă lăsaţi roşi de grija aceea care macină omul ziua şi noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă”. Acest fel de grijă este o boală a sufletului şi un păcat. Ea vădeşte faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dumnezeu, că şi-a pierdut nădejdea în Pronia Dumnezeiască, vrea ca prin propriile osteneli să-şi rostuiască totul, să agonisească toate cele de trebuinţă, păstrând această agoniseală prin propriile mijloace; că s-a legat cu inima de avutul său şi crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; că iubirea de agoniseală L-a înlănţuit şi el nu se gândeşte decât să pună mâna pe cât mai mult; că mamona a luat în inima lui locul lui Dumnezeu.
Tu de ostenit, osteneste-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat! Aşteaptă orice reuşită de la Dumnezeu şi soarta ta în mâinile Lui încredinţeaz-o! Tot ce agoniseşti primeşte ca pe un dar din mâna Domnului, şi cu nădejde neclătinată aşteaptă de la El adaos de daruri. Să ştii că, dacă vrea Dumnezeu, e de ajuns o clipă ca să nu mai rămână nimic din avutul celui înstărit. Totul e praf şi stricăciune. Face să te macini de griji pentru aşa ceva? Aşadar, nu vă îngrijiţi!
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)