Ap. Galateni 6, 11-18

Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.

Ev. Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer. Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.

Ap. I Corinteni 4, 17-21; 5, 1-5

Fraţilor, pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au semeţit. Dar eu voi veni la voi degrabă – dacă Domnul va voi – şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au semeţit, ci puterea lor. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. Ce voiţi? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste şi cu duhul blândeţii?

Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său. Iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta: În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus.

Ev. Matei 24, 1-13

În vremea aceea s-au apropiat de Iisus Săi, ca să-I arate clădirile templului. Dar Iisus le-a zis: vedeţi voi toate acestea? Adevărat vă spun vouă că nu va rămâne aici piatră peste piatră, care să nu se risipească. Apoi, când şedea pe Muntele Măslinilor, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi, la o parte, şi I-au zis: spune nouă când au să fie acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului acestei lumi? Răspunzând, Iisus le-a zis: vedeţi ca să nu vă înşele cineva, fiindcă mulţi vor veni în numele Meu, zicând: eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela. De asemenea, veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Luaţi seama să nu vă spăimântaţi, căci trebuie să fie toate acestea, dar încă nu va fi atunci sfârşitul. Se va scula un neam contra altui neam, şi o împărăţie contra altei împărăţii, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea vor fi numai începutul durerilor. Atunci vă vor da la chinuri şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numele Meu. Atunci mulţi vor fi slabi de înger şi se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pe mulţi. Iar, din înmulţirea fărădelegii, dragostea multora se va răci; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.

Ap. Galateni 4, 8-21

Fraţilor, necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei. Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi în zadar. Fiţi, vă rog, fraţilor, precum sunt eu, că şi eu am fost precum sunteţi voi. Nu mi-aţi făcut nici un rău. Dar ştiţi că din cauza unei slăbiciuni a trupului, am binevestit vouă mai întâi, şi voi nu aţi dispreţuit încercarea mea, ce era în trupul meu, nici nu v-aţi scârbit, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă (de mine), ca să-i iubiţi pe ei. Dar e bine să râvniţi totdeauna binele, şi nu numai atunci când eu sunt de faţă la voi. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! Aş vrea acum să mă găsesc la voi şi glasul să mi-l schimb, căci nu ştiu ce să cred despre voi! Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?

Ev. Marcu 6, 45-53

În vremea aceea Iisus a îndemnat pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii. Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus în munte să se roage. Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. Şi i-a văzut pe ucenici cum se munceau vâslind, căci vântul era împotriva lor; iar spre a patra strajă a nopţii, a venit la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei. Dar lor, când L-au văzut umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au strigat tare, pentru că toţi L-au văzut şi s-au înfricoşat. Însă El îndată a vorbit cu dânşii, şi le-a zis: îndrăzniţi! Eu sunt, nu vă temeţi. Apoi s-a suit la ei în corabie şi a încetat vântul. Iar ei erau uimiţi peste măsură de mult şi se mirau între dânşii, pentru că nu pricepuseră nimic din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împitrită. Şi trecând marea au venit în ţinutul Ghenizaretului.

Ap. Galateni 3, 23-29; 4, 1-5

Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Ev. Marcu 6, 30-45

În vremea aceea s-au adunat la Iisus apostolii şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi câte au învăţat. Atunci El le-a zis: veniţi voi deoparte, în loc singuratic, şi odihniţi-vă puţin; pentru că erau mulţi care veneau şi se duceau, încât nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat numai ei, cu corabia, spre un loc singuratic. Dar mulţimile i-au văzut plecând şi mulţi, cunoscându-i, au alergat pe jos de prin toate oraşele, şi au sosit înaintea lor, în locul unde se duceau ei. Deci, ieşind din corabie, Iisus a văzut mult popor şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile fără păstor, şi a început El să-i înveţe multe. Dar, vremea fiind târzie, s-au apropiat ucenicii Săi şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea este târzie. Dă-le drumul să se ducă prin oraşele şi prin satele dimprejur, ca să-şi cumpere pâine, căci n-au ce să mănânce. Iar El, răspunzând, le-a zis: daţi-le voi să mănânce. Atunci ei L-au întrebat: să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? El însă i-a întrebat: câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi! Iar ei, ştiind, I-au răspuns Lui: cinci pâini şi doi peşti. Atunci El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în rânduri, ca la masă, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Apoi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea lor. Asemenea şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. Iar cei care mâncaseră pâinile erau ca la cinci mii de bărbaţi. După aceea a îndemnat pe ucenicii Săi să intre îndată în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.

Ap. Galateni 3, 15-22

Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică sau îi mai adaugă ceva. Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: «şi urmaşilor» – ca de mai mulţi – ci ca de unul singur: «şi Urmaşului tău», Care este Hristos. Aceasta zic dar: un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa. Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă. Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor. Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul. Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.

Ev. Marcu 6, 7-13

În vremea aceea, a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi a început să-i trimită, doi câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Apoi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale, decât numai toiag; nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le-a spus: în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până când va fi să plecaţi de acolo. Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi, nici nu vor asculta cuvântul vostru, plecând de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii, decât oraşului aceluia. Deci, plecând, ei propovăduiau tuturor ca să se pocăiască; scoteau mulţi diavoli şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau.