Ap. Galateni 3, 23-29; 4, 1-5

Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Ev. Marcu 6, 30-45

În vremea aceea s-au adunat la Iisus apostolii şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi câte au învăţat. Atunci El le-a zis: veniţi voi deoparte, în loc singuratic, şi odihniţi-vă puţin; pentru că erau mulţi care veneau şi se duceau, încât nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat numai ei, cu corabia, spre un loc singuratic. Dar mulţimile i-au văzut plecând şi mulţi, cunoscându-i, au alergat pe jos de prin toate oraşele, şi au sosit înaintea lor, în locul unde se duceau ei. Deci, ieşind din corabie, Iisus a văzut mult popor şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile fără păstor, şi a început El să-i înveţe multe. Dar, vremea fiind târzie, s-au apropiat ucenicii Săi şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea este târzie. Dă-le drumul să se ducă prin oraşele şi prin satele dimprejur, ca să-şi cumpere pâine, căci n-au ce să mănânce. Iar El, răspunzând, le-a zis: daţi-le voi să mănânce. Atunci ei L-au întrebat: să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? El însă i-a întrebat: câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi! Iar ei, ştiind, I-au răspuns Lui: cinci pâini şi doi peşti. Atunci El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în rânduri, ca la masă, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Apoi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea lor. Asemenea şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. Iar cei care mâncaseră pâinile erau ca la cinci mii de bărbaţi. După aceea a îndemnat pe ucenicii Săi să intre îndată în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.

Ap. Galateni 3, 15-22

Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică sau îi mai adaugă ceva. Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: «şi urmaşilor» – ca de mai mulţi – ci ca de unul singur: «şi Urmaşului tău», Care este Hristos. Aceasta zic dar: un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa. Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă. Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor. Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul. Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.

Ev. Marcu 6, 7-13

În vremea aceea, a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi a început să-i trimită, doi câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Apoi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale, decât numai toiag; nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le-a spus: în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până când va fi să plecaţi de acolo. Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi, nici nu vor asculta cuvântul vostru, plecând de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii, decât oraşului aceluia. Deci, plecând, ei propovăduiau tuturor ca să se pocăiască; scoteau mulţi diavoli şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau.

Ap. Galateni 2, 21; 3, 1-7

Fraţilor, nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.

O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi să nu vă încredeţi adevărului, pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit? Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei? Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup? Aţi pătimit atâtea în zadar? – dacă a fost în zadar, cu adevărat. Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei? Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.

Ev. Marcu 6, 1-7

În vremea aceea s-a dus Iisus în oraşul Său şi după Dânsul au mers ucenicii Săi. Iar când a fost ziua sâmbetei a început să înveţe în sinagogă. Dar cei mai mulţi, care ascultau, stăteau miraţi şi ziceau: de unde are El acestea? Şi ce fel de înţelepciune este aceasta,  care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea, prin mâinile Lui? Au nu este acesta teslarul, feciorul Mariei şi fratele lui Iacob şi al lui Iosie şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi găseau astfel pricină de necredinţă în El. Iisus însă le-a zis: un prooroc nu este dispreţuit, decât numai în patria sa şi între rudeniile sale şi în casa sa. Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, ci numai câţiva bolnavi a vindecat, punându-şi mâinile peste ei. Însă se mira de necredinţa lor şi umbla prin satele cele dimprejur învăţând poporul. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită, doi câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.

Ap. Galateni 2, 11-16

Fraţilor, când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta.

Ev. Marcu 5, 24-34

În vremea aceea mergea după Iisus mult popor şi-l împresura. Şi era o femeie care avea curgere de sânge de doisprezece ani şi care pătimise mult de la mulţi doctori, cheltuindu-şi tot ce avusese, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând spre mai rău; auzind despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui, căci îşi zicea: de mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi tămădui. Şi în clipa aceea a secat izvorul sângelui ei, iar ea a simţit în trupul ei că s-a vindecat de boală. Dar Iisus, cunoscând îndată în Sine puterea care ieşise din El, s-a întors către mulţime şi i-a întrebat: cine s-a atins de hainele Mele? Însă ucenicii Lui I-au zis: vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi întrebi: cine s-a atins de Mine? Dar El se uita împrejur, ca să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi a căzut ea înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul. Dar El i-a zis ei: fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta.