Sâmbătă [I Cor. 4,17; 5,5; Mt. 24,1-13]

„Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci.” Dragostea e nimicită de fărădelegi; cu cât sunt mai multe păcate, cu atât este mai puţină dragoste. Acolo unde sunt doar păcate, nu căuta dragoste, înseamnă că cel care doreşte răspândirea dragostei şi dezrădăcinarea neiubirii trebuie să se îngrijească de împuţinarea păcatelor şi îngrădirea iubirii de păcat. Iată adevăratul principiu al umanismului! Acceptându-1, trebuie acceptate toate mijloacele prin care poate fi stârpit păcatul. Păcatele din afară sunt rodul păcătoşeniei lăuntrice, iar păcătoşenia lăuntrică îşi are rădăcina în egoism şi în mlădiţele acestuia. Prin urmare, umaniştii ar trebui să-şi ia ca lege rânduielile prin care se dezrădăcinează egoismul; iar egoismul este înăbuşit cel mai bine prin tăierea poftelor. Nu da frâu liber poftelor şi vei birui egoismul degrabă. Dimpotrivă, orice mijloace ai întrebuinţa împotriva egoismului, nu vei avea nici o reuşită dacă dai frâu liber poftelor. De aici reiese că cei ce caută să-şi facă voia în toate caută de fapt sporirea egoismului şi secarea dragostei, caută înmulţirea răului. Si, totuşi, acesta este duhul vremii noastre – iar răul creşte.