Arhive autor: admin

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (20 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

Ap. Evrei 10, 35-39; 11, 1-7

Fraţilor, nu lepădaţi încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa. «Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce are să vină va veni şi nu va întârzia; iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el». Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului. Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; şi, prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit. Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, fiindcă, mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a pregătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă, el a osândit lumea şi s-a făcut moştenitor dreptăţii celei din credinţă.

Ev. Marcu 9, 10-15

În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morţi? Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit, şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Şi, venind la ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari sfădindu-se cu ei. Şi, îndată, toată mulţimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (20 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

Ap. Evrei 10, 35-39; 11, 1-7

Ev. Marcu 9, 10-15

Istoria îşi urmează cursul şi hotărăşte implacabil, s-ar părea, evenimentele particulare. Cât n-a pregătit Dumnezeu omenirea pentru primirea Mântuitorului!… Până la urmă, a venit cel mai apropiat dintre cei ce L-au proorocit, Ioan, şi ce-a ieşit? Cu Ioan „au făcut ce-au vrut”; şi Fiul Omului a fost batjocorit şi chinuit. Cursul evenimentelor nu a putut fi întrerupt: el şi-a luat dreptul său. Aşa trage mereu toate după sine cursul istoriei. Acum se pune întrebarea: „Unde e libertatea? Şi ce fel de libertate este asta, dacă lucrurile decurg în acest fel? Nu e decât o iluzie”. Aşa gândesc de obicei fataliştii; însă această curgere a evenimentelor nu este dirijată decât în aparenţă; în realitate, toate evenimentele din lumea omenească, atât generale cât şi particulare, sunt rodul acţiunilor libere ale omului. Starea generală decurge astfel fiindcă aşa vrea majoritatea, iar starea particulară intră în acord cu majoritatea, fiindcă aşa vrea cutare şi cutare individ. Avem dovada în faţă: în sânul unei stări generale rele putem afla aspecte particulare bune, şi în sânul unui bine general putem afla aspecte particulare rele. Şi mai mult: în sânul unei stări generale temeinic închegate a lucrurilor se nasc aspecte particulare care, crescând şi întărindu-se din ce în ce mai mult, răstoarnă starea generală de mai înainte şi îi iau locul. Aceste aspecte particulare sunt însă rodul libertăţii. Ce are creştinismul în comun cu caracterul general al vremii în care s-a născut? El a fost semănat de o mână de oameni care nu erau ieşiţi din cursul implacabil al istoriei; i-a atras pe cei care l-au dorit, s-a întărit şi a devenit o problemă generală a omenirii de atunci. Şi totuşi, el a fost rodul libertăţii. La fel şi în direcţia cea rea: cum s-a pervertit Apusul? Singur, de voia lui s-a pervertit: în locul Evangheliei au început să înveţe cele ale păgânilor şi să împrumute obiceiurile lor şi aşa s-au pervertit. La fel va fi şi la noi: am început să luăm lecţii de la Apusul care a apostat de la Hristos Domnul şi am adus la noi duhul lui. Totul se va sfârşi prin aceea că vom cădea, asemenea lui, din adevăratul creştinism. Dar toate acestea nu împiedică în nici un fel lucrarea libertăţii: dacă vom vrea, vom goni întunericul venit din Apus; dacă nu, fireşte că ne vom scufunda în el.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (19 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

Ag-Pavlos

Ap. Evrei 10, 1-18

Fraţilor, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor? Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. Pentru că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele. Drept aceea, intrând în lume, zice: «Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup. Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut; atunci am zis: Iată vin, în sulul cărţii este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule». Zicând mai sus că: «Jertfă şi prinoase şi arderile de tot şi jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ţi-au plăcut», care se aduc după Lege, atunci a zis: «Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule». El desfiinţează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. Întru această voinţă suntem sfinţiţi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduse de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. Acesta, dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc; dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis: «Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor», şi adaugă: «Dar de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.

19147

Ev. Marcu 8, 30-34

În vremea aceea a oprit Iisus pe ucenicii Săi să spună cuiva despre Dânsul că este Hristos. Apoi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de căpeteniile preoţilor şi de cărturari, şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea pe faţă cuvântul acesta. Atunci Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească. Iisus, întorcându-se şi uitându-se spre ucenicii Săi, a certat pe Petru, zicând: mergi înapoia Mea, Satano, pentru că tu nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor. Apoi a chemat la Sine mulţimea împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (19 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

St.-Theophan_0_0 Mc. 8, 30-34

Chemând pe oameni să-L urmeze luându-şi crucea, Domnul arată, totodată, calea de urmat, îndepărtând piedicile cele mai însemnate ce se ridică înaintea ei – piedici jiu din afară, ci lăuntrice, înrădăcinate în inima omului, înţelesul cuvintelor Lui este acesta: „Vrei să vii după Mine? În primul rând, nu te cruţa, fiindcă cine se va cruţa pe sine, acela se va pierde; în al doilea rând, nu te lăsa înlănţuit de lăcomie, fiindcă «ce folos va avea omul dacă va câştiga întreaga lume, iar sufletul său şi-1 va pierde?». În al treilea rând, să nu-ţi pese de ceea ce vor spune sau de felul în care te vor privi ceilalţi: «Fiindcă cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, împreună cu sfinţii îngeri»”. Cruţarea de sine, lăcomia şi ruşinarea de oameni sunt cele mai însemnate lanţuri care îl ţin pe om în viaţa neplăcută lui Dumnezeu, pe calea patimilor şi a păcatului. Acestea sunt piedicile de căpetenie în calea întoarcerii păcătosului la Dumnezeu; mai ales împotriva lor se duce lupta duhovnicească în omul care se pocăieşte şi în cel care a început deja să facă roadele pocăinţei. Atâta vreme cât aceste fire nu sunt încă tăiate, în viaţa creştină din noi nu se poate pune nădejde: ea este plină de poticniri şi căderi, dacă nu totdeauna văzute, cel puţin lăuntrice. Aşadar, fiecare să se cerceteze bine pe sine şi dacă află vreunul din lanţurile pomenite, să se îngrijească a se dezlega din el; altminteri, să nu tragă nădejde că se va ridica la înălţimea desăvârşirii în Hristos, chiar dacă pe dinafară pare foarte vrednic.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (18 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

Ap. Evrei 9, 8-23

Fraţilor, prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai sta în picioare, care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul închinătorului. Acestea erau numai legiuiri pământeşti – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – şi erau porunci până la vremea îndreptării. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge. Într-adevăr, Moise, după ce a rostit faţă de tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul, şi a zis: «Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu». Şi a stropit de asemenea cu sânge, cortul şi toate vasele pentru slujbă. După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă iertare. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi, cu jertfe mai bune decât acestea.

Clipboard02

Ev. Marcu 8, 22-26

În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida şi I-au adus un orb şi L-au rugat ca să se atingă de el. Atunci Iisus, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat. Şi scuipând în ochii lui şi punându-şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva. Dar el, deschizăndu-şi ochii, a zis: văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci. După aceasta şi-a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi atunci a văzut bine şi s-a vindecat, căci a văzut lămurit pe toţi. Apoi l-a trimis la casa sa, zicându-i: în sat să nu intri, nici să spui cuiva din sat.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (18 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

sf-theofan-zavoratul1 

Mc. 8, 22-26

Pe orbul din Betsaida, Domnul nu l-a vindecat dintr-o dată, ci la început nedeplin, apoi deplin si abia atunci a început orbul să vadă totul limpede. De ce a făcut Domnul aşa, numai El ştie. Noi însă vom trage de aici următorul învăţământ: dacă Domnul a socotit că trebuie să vindece treptat vederea trupească, cu cât mai mult este nevoie de acest lucru în privinţa luminării ochilor noştri. În perioada patriarhilor, revelaţia dumnezeiască avea un caracter foarte simplu; în perioada Legii, ea a devenit mai complexă şi mai amănunţită; în perioada noastră creştină, ea este încă si mai amănunţită şi mai înaltă. Dar lucrurile se termină, oare, aici? Pe pământ nu te aştepta la lucruri înalte, le vei afla dincolo. Doi Sfinţi Apostoli ne încredinţează de acesta: Sfinţii Ioan şi Pavel. Acum vedem totul ca printr-un geam mat; dincolo, vom vedea totul limpede, însă şi dincolo vor fi trepte ale luminării minţii, întrucât cunoaşterea lui Dumnezeu nu are hotare. Pe pământ, revelaţia dumnezeiască e încheiată; n-ai de ce să visezi la lucruri mai înalte; avem toate lucrurile care ne trebuie; însuşeşte-ţi-le şi trăieşte prin ele. Revelaţia creştină nu mai făgăduieşte o nouă revelaţie, ci numai faptul că Evanghelia va fi cunoscută în întreaga lume, fapt care va însemna şi sfârşitul rânduielii de acum a lucrurilor. Atunci, credinţa va slăbi, dragostea se va împuţina, viaţa va deveni o povară, şi bunătatea lui Dumnezeu va pune capăt lumii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (17 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

Ap. Evrei 8, 7-13

Fraţilor, dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea; ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: «Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou, nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit – zice Domnul. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său, zicând: Cunoaşte pe Domnul! – căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor; căci voi fi milostiv cu nedreptăţile lor şi de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Şi zicând: «Nou», Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte aproape este de pieire.

67052_mantuitorul

Ev. Marcu 8, 11-21

În vremea aceea au ieşit fariseii şi au început să discute cu Iisus şi să-L ispitească, cerând de la Dânsul un semn din cer. Dar Iisus, suspinând în duhul Său, a zis: pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat vă spun vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi, lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii uitaseră să ia pâine şi n-aveau cu ei în corabie decât o pâine. Şi le-a poruncit, zicând: căutaţi să vă păziţi de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Ucenicii însă se gândeau, zicând unul către altul: aceasta o zice fiindcă n-avem pâine. Iar Iisus înţelegând, le-a zis lor: pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi şi nici nu pricepeţi? Atât de împietrită este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi, şi nu vă aduceţi aminte când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coşuri de fărâmituri aţi luat? Răspuns-au Lui: douăsprezece. Şi când cu cele şapte pâini la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au răspuns: şapte. Atunci El le-a zis: cum dar nu înţelegeţi?

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (17 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

sfantul_teofan_zavoratul_12

Mc. 8, 11-21

Domnul a trecut împreună cu ucenicii de cealaltă parte a mării, iar aceştia uitaseră să ia pâine. N-aveau cu ei decât o pâine şi se gândeau cum se vor descurca. Cunoscând gândurile lor, Domnul le-a amintit de săturarea celor patru şi celor cinci mii de oameni, insuflându-le prin aceasta nădejdea neclintită că lângă El nu vor muri de foame, chiar de n-ar fi avut cu ei nici măcar o pâine. Câte griji nu pricinuieşte fiecăruia, câteodată, gândul la necunoscutele viitorului! Scăparea de toate aceste griji nu este decât una singură: nădăjduirea în Domnul; iar însufleţirea şi întărirea şi le culege sufletul din cugetarea cu înţelegere la ceea ce s-a mai întâmplat şi înainte cu noi şi cu alţii. Nu se va găsi nici măcar un singur om care să nu fi avut parte în viaţa sa de izbăviri neaşteptate din necaz sau de întorsături neaşteptate spre mai bine ale vieţii sale. Atunci când te frământă gândurile negre cu privire la viitor, întăreşte-ţi sufletul cu pomenirea acestor întâmplări. Si în ziua de azi, ca şi în vremurile de altădată, Dumnezeu toate le rânduieşte spre binele nostru. Reazemă-te pe El şi încă dinainte de a te izbăvi din nevoie, îţi va trimite liniştea sufletească, ce te va face să nici nu bagi în seamă necazul. „Pe cel ce nădăjduieşte spre Domnul mila îl va înconjura.” Dovezi ale acestui lucru afli în Sfintele Scripturi, în Vieţile Sfinţilor, în viaţa ta şi în vieţile cunoscuţilor tăi. Cercetează-le şi vei vedea ca-ntr-o oglindă că „aproape este Domnul tuturor celor care îl caută pe Dânsul”, iar frica pentru soarta ta nu-ţi va tulbura sufletul.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (15 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

2305924536_8b67e1e69d1

Lc. 13,19-29

„Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă.” Poarta cea strâmtă înseamnă viaţa nu după voia noastră, nu după dorinţele noastre, nu după bunul nostru plac; poarta cea largă este vieţuirea supusă mişcărilor şi năzuinţelor inimii păcătoase, fără vreo înfrânare. Aşadar, poarta ce duce în împărăţie este strâmtorarea de sine. Strâmtorează-te întru toate şi asta va fi ca o opintire în această uşă, pentru a o deschide şi trece prin ea. Cum si prin ce să ne strâmtorăm? Prin poruncile lui Dumnezeu, ce sunt potrivnice mişcărilor pătimaşe ale inimii. Atunci când începi să te superi pe cineva, adu-ţi aminte de porunca Domnului: „Nu vă mâniaţi” si strâmtorează-ţi inima prin ea. Când vin mişcări de desfrânare, adu-ţi aminte că este oprit fie şi a privi cu poftă la o femeie şi strâmtorează-ţi prin asta pofta. Când vei vrea să osândeşti pe cineva, adu-ţi aminte de cuvântul Domnului, Care spune că prin asta îl faci neîndurat în privinţa ta pe Judecătorul Ceresc si înfrânează-ţi prin asta înfumurarea; la fel si cu oricare altă patimă. Adună împotriva fiecăreia dintre ele cuvinte din dumnezeieștile Scripturi si păstrează-le în minte, îndată ce va apărea în inimă vreo dorinţă rea, leag-o îndată cu o replică evanghelică îndreptată împotriva ei; sau leagă-ţi dinainte toate dorinţele şi gândurile cu dumnezeiestile cuvinte şi umblă întru ele: vei fi ca un înlănţuit, în aceste lanţuri însă este libertatea sau calea liberă către împărăţia Cerurilor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (15 decembrie 2018)

Lasă un răspuns

noua2

Ap. Efeseni 2, 11-13

Fraţilor, aduceţi-vă aminte că, odinioară, voi, păgânii cu trupul, numiţi netăiere-împrejur de către cei numiţi tăiere-împrejur, făcută de mână în trup, eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de aşezămintele făgăduinţei, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu, în lume. Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi, care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos.

icoana-mantuitorul-iisus-hristos

Ev. Luca 13, 19-29

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu grăuntele de muştar pe care, luându-l, un om l-a semănat în grădina sa, şi a crescut şi s-a făcut copac mare, iar păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. Iarăşi a zis: cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Asemenea este cu aluatul pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată. Şi umbla prin oraşe şi prin sate învăţând şi călătorind spre Ierusalim. Iar cineva L-a întrebat: Doamne, puţini sunt, oare, cei care se mântuiesc? Iar El a zis către ei: străduiţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă, că vă spun că mulţi vor căuta să intre, dar nu vor putea. Deci, după ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşa, veţi începe să staţi afară şi să bateţi în uşă, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne; dar el, răspunzând, va zice vouă: nu vă ştiu de unde sunteţi. Atunci voi veţi începe a zice: am mâncat şi am băut înaintea ta şi în uliţele noastre ai învăţat. El însă va zice: vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce faceţi nedreptăţi. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară. Şi vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea în împărăţia lui Dumnezeu.