Mc. 8, 30-34

Chemând pe oameni să-L urmeze luându-şi crucea, Domnul arată, totodată, calea de urmat, îndepărtând piedicile cele mai însemnate ce se ridică înaintea ei – piedici jiu din afară, ci lăuntrice, înrădăcinate în inima omului, înţelesul cuvintelor Lui este acesta: „Vrei să vii după Mine? În primul rând, nu te cruţa, fiindcă cine se va cruţa pe sine, acela se va pierde; în al doilea rând, nu te lăsa înlănţuit de lăcomie, fiindcă «ce folos va avea omul dacă va câştiga întreaga lume, iar sufletul său şi-1 va pierde?». În al treilea rând, să nu-ţi pese de ceea ce vor spune sau de felul în care te vor privi ceilalţi: «Fiindcă cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, împreună cu sfinţii îngeri»”. Cruţarea de sine, lăcomia şi ruşinarea de oameni sunt cele mai însemnate lanţuri care îl ţin pe om în viaţa neplăcută lui Dumnezeu, pe calea patimilor şi a păcatului. Acestea sunt piedicile de căpetenie în calea întoarcerii păcătosului la Dumnezeu; mai ales împotriva lor se duce lupta duhovnicească în omul care se pocăieşte şi în cel care a început deja să facă roadele pocăinţei. Atâta vreme cât aceste fire nu sunt încă tăiate, în viaţa creştină din noi nu se poate pune nădejde: ea este plină de poticniri şi căderi, dacă nu totdeauna văzute, cel puţin lăuntrice. Aşadar, fiecare să se cerceteze bine pe sine şi dacă află vreunul din lanţurile pomenite, să se îngrijească a se dezlega din el; altminteri, să nu tragă nădejde că se va ridica la înălţimea desăvârşirii în Hristos, chiar dacă pe dinafară pare foarte vrednic.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)