Ap. Filipeni 1, 12-19
Fraţilor, voiesc ca voi să ştiţi că cele petrecute cu mine s-au întors mai vârtos spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă, din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi, însă, din zavistie, vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura, pentru că ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos.
Ev. Luca 5, 33-39
În vremea aceea s-au apropiat fariseii şi cărturarii de Iisus şi I-au zis: pentru ce ucenicii lui Ioan postesc deseori şi fac rugăciuni, aşijderea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau? Iisus însă le-a răspuns: oare, puteţi să faceţi pe fiii nunţii să postească în timpul când este Mirele cu dânşii? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la dânşii, şi atunci vor posti în acele zile. Apoi le-a spus lor şi o pildă: nimeni nu ia petec de la haină nouă ca să-l cârpească la una veche; altfel rupe şi haina cea nouă, iar petecul luat din ea nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni iarăşi nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou va sparge burdufurile şi se varsă şi vinul, şi se nimicesc şi burdufurile. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi astfel împreună se vor păstra. Apoi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte îndată de cel nou, fiindcă zice: cel vechi este mai bun.