Ap. I Ioan 3, 21-24; 4, 1-11
Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui le facem. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat.
Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu; orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume. Voi, fiilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.
Ev. Marcu 14, 43-72; 15, 1
În vremea aceea, când vorbea Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda, unul din cei doisprezece şi cu el popor mult, cu săbii şi cu suliţe, de la căpeteniile preoţilor, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse un semn, zicând: pe care îl voi săruta, Acela este; prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. Şi, venind în clipa aceea, s-a apropiat de Dânsul şi i-a zis: Învăţătorule, Învăţătorule şi L-a sărutat. Iar ceilalţi au pus mâinile pe Dânsul şi L-au prins. Iar unul dintre cei ce stăteau lângă Dânsul, scoţând sabia, a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu suliţe, ca să Mă prindeţi? În toate zilele am fost la voi în templu învăţând şi nu M-aţi prins; dar acestea se fac ca să se împlinească Scripturile. Şi, lăsându-L, au fugit toţi ucenicii. Iar un tânăr mergea după El, îmbrăcat cu o pânză de in pe trupul gol şi l-au prins. Dar el, lăsând pânza de in, a fugit gol de la ei. Şi l-au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toate căpeteniile preoţilor cu bătrânii şi cărturarii. Iar Petru de departe a mers în urma Lui, până înăuntru, în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slujitorii şi se încălzea la foc. Iar căpeteniile preoţilor şi tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie, ca să-L omoare, dar nu găseau; pentru că mulţi mărturiseau minciuni împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. Atunci s-au ridicat unii care au mărturisit strâmb împotriva Lui, zicând: noi L-am auzit zicând aşa: Eu voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi zidi altul, nefăcut de mână. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. Atunci, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Atunci Iisus i-a răspuns: Eu sunt; şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Iar arhiereul, rupându-şi hainele sale, a zis: ce ne mai trebuie alte mărturii? Aţi auzit blasfemia; ce vi se pare? Iar ei toţi l-au osândit că este vinovat de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnul şi să-I zică: prooroceşte! Şi slujitorii îl băteau cu palmele peste obraz. Pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi, văzându-l pe Petru care se încălzea, s-a uitat bine la el şi a zis: şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: nu ştiu şi nici nu înţeleg ce vrei să zici. Apoi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo că şi acesta este dintre ei. Iar el iarăşi a tăgăduit. Însă peste puţin timp cei ce stăteau acolo au zis iarăşi lui Petru: cu adevărat că eşti dintre ei, căci eşti galileian şi vorbirea ta este la fel. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: nu ştiu pe Omul acesta despre care-mi vorbiţi. Şi îndată a cântat a doua oară cocoşul. Şi şi-a adus aminte Petru de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: că, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi a început să plângă.
Iar dis-de-dimineaţă, căpeteniile preoţilor au ţinut sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu toată adunarea şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au dat lui Pilat.