APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (16 mai 2015)

Ap. Fapte 15, 35-41

În zilele acelea, Pavel şi Barnaba petreceau în Antiohia, învăţând şi binevestind, împreună cu mulţi alţii, cuvântul Domnului. Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului. Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan, cel numit Marcu; dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de către fraţi harului Domnului. Şi străbătea Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.

Ev. Ioan 10, 27-38

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine; iar Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veci şi din mâna Mea nu le va răpi nimeni. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să le smulgă din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Atunci iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucruri aruncaţi cu pietre asupra Mea? Iudeii I-au răspuns, zicând: pentru lucru bun, noi nu aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru blasfemie, pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine însuţi Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: oare nu e scris în legea voastră: Eu am zis: dumnezei sunteţi? Dacă i-a numit dumnezei pe aceia, către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate să se desfiinţeze – despre Mine, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume, voi ziceţi că grăiesc blasfemie, fiindcă am spus că sunt Fiul lui Dumnezeu? Dacă nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine; iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucruri, ca să înţelegeţi şi să credeţi, că Tatăl este în Mine şi Eu în El.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *