Ap. Filipeni 2, 12-16
Fraţilor, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră; căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă. Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume, ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit.
Ev. Luca 6, 24-30
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă bogaţilor, pentru că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor care sunteţi acum sătui, pentru că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce râdeţi acum, pentru că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă, când vă vor zice toţi oamenii: bine de voi!, pentru că tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii cei mincinoşi. Iară vouă celor care ascultaţi vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi vă rugaţi pentru cei care vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste o parte a obrazului, întoarce-i şi pe celălaltă; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce-ţi ia cu sila lucrurile tale, nu cere înapoi.