Luni [Col. 2,13-20; Lc. 9,18-22]

„Cine zic mulţimile că sunt Eu?” – a întrebat Domnul. Drept răspuns, Apostolii i-au povestit feluritele zvonuri despre El care umblau în popor, închegate după vederile de atunci: unii ziceau că e Ioan Botezătorul, alţii că e Ilie, alţii că e oarecare dintre vechii prooroci care a înviat. Ce răspund oamenii acum la această întrebare? Materialiştii, ateii si cei care tăgăduiesc sufletul, care se trag din neamul maimuţelor, ce răspuns pot să dea, dacă la ei nu e nici Dumnezeu, nici suflet? „Spiritele” [1] , asemenea arienilor, se „remarcă” printr-un răspuns care a fost dat anatemei la cel dintâi Sinod ecumenic. Deiştii Îl văd pe Dumnezeu foarte depărtat de lume si, nefiind în stare să cuprindă în sistemul lor taina întrupării, răspund ca ebioniţii şi socinienii. Răspunsuri asemănătoare întâlnim si în societatea rusească, întrucât aceste trei feluri de personalitate sunt şi la noi si se înmulţesc. Dar, slavă lui Dumnezeu, cu mult mai mulţi sunt încă cei care cred cu adevărat şi ţin cu scumpătate mărturisirea apostolică, şi anume că Iisus Hristos este Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu întrupat, Care a fost făgăduit încă din rai protopărinţilor noştri, Mântuitorul şi Răscumpărătorul neamului omenesc. Cine va birui până la urmă, numai Dumnezeu ştie. Să ne rugăm pentru păstrarea în noi a luminii lui Hristos şi pentru alungarea întunericului învăţăturilor mincinoase. Suntem înclinaţi spre rău; ca atare, nu este de mirare că minciuna prinde puteri. Ea umblă deja pe străzi fără să se ferească, în vreme ce mai înainte se ascundea cu teamă de privirile creştinilor credincioşi.

[1] Aluzie la natura demonică a fenomenelor din spiritism – n.tr