Duminica a opta după Cincizecime
[I Cor. 1, 10-17; Mt. 14,14-22]
Înainte de minunata saturare a celor cinci ,mii de oameni, ucenicii Domnului au vrut ca El să dea drumul mulţimilor; Domnul însă a spus: „Nu au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”. Să învăţăm aceste cuvinte, şi ori de câte ori vrăjmaşul ne va insufla să întoarcem spatele celui care cere de la noi, să ne spunem ca din partea Domnului: „Nu au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mâncaţi” – şi să le dăm ceea ce avem la-îndemână. Vrăjmaşul scade mult dorinţa omului de a face milostenie, şoptind că cel care cere poate că nu merită să primească milostenie; dar iată că Domnul n-a stat să cerceteze vrednicia celor cinci mii, ci pe toţi i-a ospătat la fel, deşi nu toţi aveau, fireşte, aceeaşi dragoste faţă de El; poate că printre ei erau şi unii care mai apoi aveau să ţipe: „Răstigneşte-L”. Aşa e şi obşteasca purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi: „El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi si peste cei nedrepţi” (Mt. 5, 45). De ne-ar ajuta Domnul să fim câtuşi de puţin milostivi, „aşa cum Tatăl nostru Cel Ceresc este Milostiv”!
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)