25 septembrie: Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Eufrosina

 

Imagini pentru sfantul eufrosina

Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.

 

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmosul:

Calul şi pe călăreţ i-a înecat în Marea Roşie Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminează-mă cu lumina rugăciunilor tale, preacinstită, pe mine care astăzi laud sfânta şi cea cu adevărat vrednică de laudă, cu cântări de Dumnezeu veselitoare, pomenirea ta, ceea ce porţi numele Dumnezeieştii veselii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de Dumnezeiasca frumuseţe a lui Hristos şi îndulcindu-te cu ale Lui fără de materie frumuseţi, ai urât frumuseţea trupului, mărită, îndeletnicindu-te cu Dumnezeieştile priviri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceea ce eşti mireasă înfrumuseţată cu podoabele virtuţilor, te-ai logodit cu Domnul Cel Adevărat Frumos întru podoabă, Sfântă Eufrosina, părăsind pe logodnicul cel vremelnic şi toată veselia vieţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul este Dorire şi Îndulcire şi Viaţă, Cel Ce, pentru prisosul bunătăţii, a Răsărit din tine, Fecioară Preacurată. Pe Acela roagă-L să mă mântuiască pe mine, cel ce neîncetat te fericesc pe tine.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic…

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând cu tărie nevoinţele, ai pierdut măiestriile vrăjmaşului şi năpădirile diavolilor le-ai surpat şi te-ai asemănat cu îngerii, ca una care, în trup muritor fiind, la nemurire ai cugetat, Maică Eufrosina.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta, Sfântă Eufrosina, veseleşte inimile sihaştrilor, fiind întărire şi povăţuire către poruncile cele de mântuire, către căile nestricăciunii, către dragostea cea preaaleasă a Ziditorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta cea luminată şi vrednică de laudă, Dumnezeieşte luminează adunările credincioşilor, îndulceşte cetele cuvioşilor, veseleşte adunările îngerilor, a căror vieţuire râvnind, împreună cu dânşii petreci acum ca un înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Viforul cel cumplit al patimilor mă tulbură, vânturile cele potrivnice mă cufundă în adânc şi furtuna păcatului îmi clatină inima. Născătoare de Dumnezeu, tu mă izbăveşte pe mine, cel ce curat te măresc.

Irmosul:

Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bune şi Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai înainte vedere, Hristoase, cu frică a strigat către Tine: spre mântuirea poporului Tău ai venit ca să mântuieşti pe unşii Tăi.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi aminte de Tatăl Cel Ceresc, Logoditorul sufletelor, dragostea de tată şi de mirele cel vremelnic nu te-a zăticnit a nu umbla pe calea mântuirii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un finic cu cuget Dumnezeiesc ai înflorit dulceaţa dreptăţii şi ca un cedru, lângă ape, ai înmulţit roadele faptelor celor bune ale înfrânării, de Dumnezeu Cugetătoare Sfântă Eufrosina.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu focul postirii ai ars până la cenuşă dulceţile cele uscăcioase. Şi înfierbântându-te de jăratecul dragostei Domnului, ai strălucit razele minunilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind Îndurătoare, arată-ţi îndurarea către preaticălosul meu suflet, care cumplit este întunecat de patimile păcatelor şi suspină, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine mânec şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Îndurat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina Dumnezeieştilor fapte te-ai arătat, cinstită, ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaţilor, arătând lupte bărbăteşti şi veselind pe Domnul.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vărsând lacrimile, ca nişte miresme, te-ai umplut de miros bun; şi mărindu-te ca un mir de mult preţ, te-ai adus Lui Dumnezeu mireasă nestricată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată dorirea ta ai pus-o către Dumnezeu, de Dânsul dorind, pe El căutându-L şi Legea Lui cea de mântuire, urmând, fecioară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc Tânăr ai născut, Preacurată, pe Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl Cel fără de început. Pe Acela roagă-L pentru lume, Mireasă a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită…

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o curată şi fără prihană şi ca o frumoasă şi împodobită, te-ai logodit cu Mirele Cuvântul, Care te păzeşte pe tine în veci neîntinată.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu suspinuri şi cu lacrimi căutând pe Ziditorul, ca o aleasă te-ai învrednicit a-L vedea pe Dânsul, împreună cu cei aleşi, ceea ce eşti vrednică de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai pildă înfrânării şi chip însufleţit curăţiei, celor ce cu credinţă laudă sfinţită pomenirea ta, Sfântă Eufrosina.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de minte şi de cuvânt ai născut pe Ziditorul Cel fără de ani, Care mântuieşte de toată spurcăciunea pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă.

Irmosul:

Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Îndurat.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând…

Dorind să câştigi viaţa cea de sus, desfătarea cea de jos ai părăsit-o de tot şi te-ai amestecat între bărbaţi, Preafrumoasă Eufrosina, ceea ce pentru Mirele tău Hristos ai defăimat pe logodnicul cel vremelnic.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Domnul Părinţilor Cel Preaînălţat văpaia a stins-o şi a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumină ţi-a răsărit ţie, împreună şi veselia, Prealăudată Eufrosina. Căci cugetul ţi-a fost drept, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând toiag Crucea, care te întărea pe tine, cuvioasă, nevătămată ai trecut primejdiile demonilor, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Inima ta, cuvioasă, locaş ai făcut-o Sfântului Duh, Cel Ce te-a întărit şi te-a arătat pe tine mai tare decât duhurile cele viclene.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu Cel fără de trup, Îmbrăcat cu Trup L-ai născut, Preacurată, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Făcătorului a toate…

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbăvitu-te-ai fecioară de materia patimilor, râvnind îngerilor celor fără de materie, cu care împreună cânţi: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă ţi-a dat ţie Vistierul vieţii, căci ai urmat urmelor Lui şi de Frumuseţea Lui Cea Dumnezeiască ai dorit; cu Care împreună te şi veseleşti întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înălţatu-te-ai către locaşurile cele adevărate ale veşnicei vieţi: dorirea pe care o pofteai ai dobândit-o, fecioară, îndulcindu-te de Lemnul vieţii şi preaînălţând pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul Aleasă şi cu totul Înfrumuseţată te-ai arătat Fecioară, pe care Dumnezeu te-a iubit şi pe care te-a ales, pururea preamărită. Pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tie, Făcătorule a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaie dănţuieşte…

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Praznic sfinţit săvârşind ceata monahilor, întru pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată, adunarea sihatrilor se veseleşte. Că te-ai arătat lumină tuturor, Cinstită Eufrosina, vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un odor cinstit te-ai făcut Bisericii celei Cereşti; ca un crin ai înflorit în curţile lui Dumnezeu; ca un trandafir cu miros dulce te-ai adus Împăratului tuturor şi ca un mir de cinste, Sfântă Eufrosina, Preafericită.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminatu-te-ai cu podoaba cea luminată a bunătăţilor şi te-ai adus curată către Cămara de Mire cea înţelegătoare; unde acum priveşti Frumuseţea lui Hristos Cea Neasemănată şi te îndulceşti de îndumnezeire, în chip desăvârşit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântă pomenirea ta sfinţeşte astăzi pe credincioşi, izvorând luminare de sfinţenie. Întru care ne rugăm ţie ca unei mirese alese a lui Hristos, Sfântă Eufrosina, prin rugăciunile tale miluieşte pe cei ce te cinstesc pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Fecioară, Ceea ce eşti Uşa Luminii, luminează-mă cu lumina feţei tale pe mine cel ce zac întru întunericul patimilor, ca să nu mă cuprindă noaptea morţii pe mine, cel ce toată nădejdea mântuirii mele în tine am pus-o.

Irmosul:

Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

 

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Slăbiciunea femeiască întărind-o fără gând de îndoială, cu nădejdile cele cereşti ai locuit între bărbaţi, de Dumnezeu insuflata fecioară; şi prin osteneli şi prin neadormite rugăciuni ai supus pe amăgitorul Evei sub călcâiele tale. Pentru aceea cu credinţă te fericim.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Toată nădejdea mea în tine o pun, Născătoare de Dumnezeu, să nu mă ruşinezi, Preacurată. Să nu-mi pierd nădejdea mea, Ceea ce eşti Bună. Că numai la tine îndrăznind, cu bună îndrăzneală biruiesc puterile cele potrivnice şi le surp lăudându-mă, ca unul ce te am pe tine Ajutătoare Nebiruită.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Cruce pironit, tânguindu-se cu jale striga şi zicea: cum Te sârguieşti să mă faci fără de fiu, Fiule, Preadulce şi să mă laşi singură pe pământ pe mine Ceea ce Te-am născut pe Tine, Care dai hrană tutu ror oamenilor? Însă laud şi binecuvântez îndelungă răbdarea Ta, cea mai presus de toate, Mântuitorule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *