Troparul Sfântului Cuvios Simeon, cel din Muntele Minunat, glasul 1:
Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Pe Faraon cel ce se purta în căruţe, l-a cufundat toiagul lui Moise cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pomenirea ta este pricină de teologie adevărată şi luminare tuturor celor ce s-au adunat împreună, ca să laude cu inimi curate slava ei şi viaţa ta cea vrednică de laudă, făcătorule de minuni, Părinte Simeoane.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din glasul Botezătorului şi din vedere s-a binevestit lăudată maica ta şi te-a zămislit pe tine şi te-a născut locaş cu miros bun şi dumnezeiesc, Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Marele Înaintemergătorul cunoscându-te din scutecele prunceşti că vei fi locaş dreptăţii, dăruit de Dumnezeu mai presus de fire, a poruncit să te fereşti de sânul cel stâng şi să te hrăneşti din cel drept.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind împodobită cu multe feluri de daruri, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită şi ai născut mai presus de cuget şi de cuvânt pe Cuvintul Tatălui, Care S-a făcut trup pentru nespusa milostivire, rămânând Fecioară Curată, ceea ce eşti Binecuvântată.
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din tânără pruncie ai fost nevoitor preaales şi adevărat fierbinte iubitor frumuseţii dumnezeieşti. Pentru aceea cunoscându-te mai înainte din pântece, Stăpânul te-a sfinţit, Părinte Simeoane, pururea pomenite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din mică vârstă înţelepţindu-te, făcătorule de minuni, Cuvioase Simeoane, adevărata cunoştinţă a Duhului şi pe Cel necuprins, cu însuşi ochii te-ai învrednicit a-L vedea, înconjurat de puterile cereşti.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-ţi-se simţirile sufletului, din înfricoşătoarea vedenie părinte, ai câştigat minunata alegere a celor bune şi a celor rele şi ai odrăslit viaţă fără de greşeală, Cuvioase Simeoane.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătat a venit la tine îngerul, care s-a trimis, învăţându-te să iubeşti viaţa cea îngerească şi să mergi cu picioare vesele pe urma celui ce ţi s-a arătat, purtătorule de Dumnezeu părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe mine cel ce eram odinioară omorât, m-ai adus iarăşi din nou către viaţă, ceea ce singură ai născut viaţa cea ipostatnică, de care lovindu-se moartea cea vrăjmaşă, arătat s-a rupt, Preacurată.
Irmosul:
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti tăria mea Doamne, Tu eşti şi puterea , Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti bucuria mea, Cel ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nici cum n-ai suferit să mai rămâi în lume părinte, având povăţuitor pe Hristos, puterea lui Dumnezeu, şi petrecând în pustiile cele neumblate, aveai adunare cu fiarele fară de frică, fiind copil şi te veseleai la ostenelile trupului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sărind prin munţi ca cerbul, doreai de izvoarele cele de la Dumnezeu curgătoare şi aflându-le pe ele, ţi-ai săturat setea cea de dragostea lui Dumnezeu, din care bând, izvorăşti teologhisiri, arătându-te către faţa lui Hristos, Părinte Simeoane.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dumnezeiescul loan stând la stâlp, mai înainte de suirea ta către el, te vedea pe tine cu ochii cei înţelegători copil cu haină albă purtându-te ca pe o căruţă, îndreptându-te de stâlp luminos, cuvioase părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din rudenia cea împărătească a lui David, tu Fecioară ai odrăslit şi ai născut pe Împăratul Cuvântul, Care mai înainte de veci negrăit a strălucit din Tatăl şi mai presus de gând. Pentru aceea noi credincioşii te fericim cu cuget dumnezeiesc, ca pe o Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Domnul ca un copil cu bună cuviinţă şi plin de frumuseţe faţă a venit la tine, când aveai şederea la stâlp, părinte şi strălucindu-ţi mărire de răbdare, precum ai cerut, S-a arătat pe Sineşi răstignit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiască, viaţa ta a strălucit cu lumina descoperirilor, de al căror dumnezeiesc mir al bunei miresme făcându-te plin, muceniceşte ai biruit taberele cele potrivnice ale demonilor, ca o slugă a lui Dumnezeu, Simeoane.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin curăţia gândului, înălţându-te cu priviri dumnezeieşti şi având de la Dumnezeu inima izvor de înţelepciune, care izvorăşte pâraie dătătoare de viaţă, cugetătorule de Dumnezeu ai luminat sufletele celor bolnavi, preafericite părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, Care se înţelege dimpreună cu Tatăl mai înainte de veci, sălăşluindu-Se în pântecele tău, pentru bogăţia milostivirii S-a sărăcit şi S-a arătat om pe pământ făcându-Se trup, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-te cu bunătăţile ca dumnezeiescul Moise şi suindu-te pe stâlp înalt din voie dumnezeiască te-ai înălţat cu duhul şi primind putere luminătoare, te-ai mărit ca acela, părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săgetând vrăjmaşul nebuneşte şi-a deşertat tolba de săgeţile cele stricătoare de suflet, iar turnul sufletului tău nu l-a mişcat, căci era întărit cu bună alcătuire pe piatra cea nesfărâmată a lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Veselindu-se Stăpânul tău Hristos de tine, răbdai cu uşurinţă sudorile sihăstriei tale, care ţi-a dat ţie toiag foarte folositor şi te-a îndemnat să tămăduieşti cu acela bolile celor neputincioşi, dumnezeiescule părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ştiind grăitorii de Dumnezeu prooroci, prin arătări înseninătoare, adâncimea tainei tale celei înfricoşătoare, au vestit mai înainte că vrei să zămisleşti în pântecele tău pe Dumnezeu, ceea ce eşti fără prihană şi acum noi văzând plinirea, credem Preacurată Fecioară.
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Cele de sus căutând…
De cele de sus dorind, cele de jos ai lepădat şi ca un cer stâlpul făcându-ţi, printr-însul ai strălucit cu raza minunilor cuvioase, şi lui Hristos Dumnezeului tuturor te rogi neîncetat pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tnerii cei ce merseseră din ludeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget vitejesc fugind de orbirea lumii şi de căderile măririi celei deşarte, ai poftit să te linişteşti, neîncetat strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întinzându-ţi mâinile tale în chip de Cruce şi rugându-te, ai văzut pe Hristos dimpreună cu îngerii întru slavă negrăită, Dumnezeu poruncindu-ţi: să te sui peste acest munte minunat, de Dumnezeu purtătorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sârguindu-te cu gând de călătorie cerească, te-ai suit la stâlp, plecându-te dumnezeieştilor arătări ale Stăpânului şi ai ajuns la acest munte, pe care l-a numit Minunat, Părinte Simeoane.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cei ce umblăm întru lumina Domnului, veniţi toţi să lăudăm pe singură Născătoarea de Dumnezeu, pe Cetatea cea Sfântă a Împăratului Hristos, pe Maica cea Preacurată, pe Maica lui Dumnezeu, care este Mântuirea credincioşilor.
Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întru puterile sufletului tău cele bine alcătuite, cuvioase, s-a sălăşluit strălucirea cea cu trei lumini, de care ca dintr-o Dumnezeire luminându-te, ai zidit mărit înaintea stâlpului, casa ei cea de trei ori fericită, şi ai legiuit întru aceea, să cinstim în veci pe Treimea cea nezidită, Părinte Simeoane.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lucrarea cea atotputernică a Sfântului Duh, sălăşluindu-se dumnezeieşte întru tine, preafericite, a îndemnat să alerge de la marginile lumii la tine pe toţi cei nebuniţi de duhuri viclene, pe care şi tămăduindu-i cu toiagul cel de finic, îi învăţai pe ei: Lăudaţi pe Ziditorul în veci.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetarea cea trupească a tinereţilor, cu postul şi cu rugăciunea o ai supus Duhului şi aprinderea celor dinăuntru stingând, ai surpat pe om şi te-ai arătat ca unul ce mai mult nu mănâncă; ci hrănindu-te numai cu hrana cea cerească, cânţi pe pricinuitorul acestora în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul
Ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, ţie îţi dă părinte, Hristos Dumnezeu cel Minunat, pe care primindu-i cu dragoste, i-ai luminat cu învăţăturile, ca să alerge pe calea înfrânarii. Cu care împreună odihnindu-te întru împărăţie, preamăreşti pe împăratul tuturor întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Roagă pe Fiul tău şi Domnul pentru noi, care curat şi lămurit strigăm şi te mărturisim Maică a lui Dumnezeu Preacurată, ca să ne ceri dezlegare păcatelor şi să aflăm izbăvire noi cei ce cu credinţă cântăm: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul, tiranul Haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: înfricoşatu-s-a tot auzul…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin rugăciunile tale înduplecând pe Hristos, care a săturat cu puţine pâini adunare de mulţi oameni, ai umplut cu binecuvântările tale jitniţele cele deşarte ale staulului tău şi ai izbăvit turma ta de foamete, de trei ori fericite Simeoane.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De cuvintele cele de rugăciune ale cinstitei şi cuvioasei maicii tale Marta, care se ruga, ca să te rogi lui Hristos, nu te-ai lepădat a împlini cererea ei şi ai îndepărtat mânia cea trimisă de Dumnezeu de la cetatea lui Dumnezeu, fericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscându-ţi sfârşitul nevoinţelor tale Simeoane şi despărţindu-te de trup, te-ai învrednicit de cele de sus, preafericite; către care zburând de aici, te bucuri cu duhul, văzând lumina cea în trei ipostasuri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe cei ce cu chemarea şi cu socotinţele tale prin rugăciuni, din viaţa cea cu multe griji aleargă către tine şi la limanul tău, izbăveşte-i din toate patimile vrăjmaşului, pe cei ce luminat prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Făcutu-te-ai locaşlui Dumnezeu, încăpând în pântecele tău pe Cel Neîncăput şi ai născut întrupat pe Cuvântul cel mai înainte neîntrupat; pe Care roagă-L Preacurată să dăruiască iertare greşelilor tuturor celor ce cu credinţă te slăvesc pururea.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci cel Preaînalt de voie S-a pogorât până la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea…
Înaintea zămislirii sfinţindu-te, părinte, ceea ce te-a născut pe tine, te-a arătat odraslă preafrumoasă, vrând ca să fii vas dumnezeiescului Duh, cu a cărui putere crescând, mulţimea duhurilor celor viclene cu toiagul credinţei o ai rănit. Pentru aceasta mutându-te cu mărire te-ai făcut stâlp neclintit al credincioşilor şi luminător luminos vrednicule de minune Sfinte Simeoane; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…
Înrădăcinându-te pe piatra voirilor lui Hristos, te-ai arătat stâlp ridicat pe pământ, întărind marginile pământului cu arătările tămăduirilor. Pentru aceea cu credinţă săvârşindu-ţi pomenirea, ne luminăm, strigând ţie, părinte: miluieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale.