Miercuri [Col. l, 18-23; Lc. 8, 22-25]

Intrând în corabie pentru a trece de cealaltă parte a lacului, se gândeau, oare, Apostolii, că îi va prinde furtuna şi se vor găsi în primejdie de moarte? Şi totuşi, furtuna s-a pornit şi nu mai credeau că vor scăpa cu viaţă. Aceasta este calea vieţii noastre! Nu ştii cum şi de unde se iveşte nenorocirea ce poate să ne strivească. Văzduhul, sau apa, sau focul, sau fiara, sau omul, sau pasărea, sau casa – într-un cuvânt, tot ce ne înconjoară poate să devină unealta morţii noastre. De aici legea: trăieşte în aşa fel ca să fii gata în orice clipă de întâlnirea cu moartea şi să intri fără teamă pe tărâmul ei. în clipa asta eşti viu, dar cine ştie dacă vei mai fi viu si în cea următoare? Acest gând să te şi stăpânească. Fă tot ce te îndatorează să faci rânduielile vieţii pământeşti, dar nu uita nicicum că poţi să te muţi degrabă în locul de unde nu mai e întoarcere. Uitarea acestui fapt nu va amâna ceasul morţii, şi alungarea din minte cu bună ştiinţă a acestei clipe de întorsătură hotărâtoare nu va micşora însemnătatea veşnică a ceea ce va fi cu noi după mutarea la cele veşnice, încredinţându-ţi viaţa şi toate ale tale în mâna lui Dumnezeu, să petreci ceas după ceas cu gândul că fiecare din ele este cel de pe urmă. în timpul vieţii, asta va face să se micşoreze numărul desfătărilor deşarte; iar în ceasul morţii, această înfrânare va fi răsplătită fără de măsură printr-o bucurie care nu-şi are perechea printre bucuriile vieţii.