Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împreună cu cetele cele fără de trup plimbându-te acum, ierarhe şi mucenice, vrednicule de minune, păzeşte pe cei ce cu credinţă te laudă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfă curată, cu totul fiind ars de focul chinurilor te-ai adus lui Dumnezeu prin credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceata pătimitorilor lui Hristos cea preacinstită, supunându-se legilor Stăpânului, a lepădat sfaturile cele fără de lege.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai mai presus de cuget şi de cuvânt pe Cuvântul Cel Veşnic, făcându-Se Trup din sângiuirile tale, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicul şi Ierarhul Atinoghen, cu plecarea lui către Dumnezeu cea nedezlegată, dezlegând meşteşugurile cele cumplite ale vrăjmaşului, s-a învrednicit de slavă, împreună cu cei zece ucenici ai săi.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu împotrivirile cele muceniceşti, dumnezeieştii mucenici au tocit săgeţile şi boldurile vrăjmaşului şi cu strălucirile lor cele dătătoare de lumină luminează cugetele tuturor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel fără de minte, întinzând pe mucenicii cei tari cu curele, i-a făcut şuviţe, bătându-i neîncetat, dar n-a clintit tăria cea neînspăimântată a cugetelor lor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai, Preacurată, mai Înaltă decât cerurile şi pururea mai Sfântă decât Serafimii, ca Una care, mai presus de fiinţă, ai purtat în pântece pe Stăpânul şi Împăratul tuturor.
Irmosul:
Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul întăreşte mintea noastră şi inimile, ca să Te slăvim pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetătorii de Dumnezeu cu dumnezeieştile urcuşuri, cugetând în minte pe Mintea cea mai presus decât toate, nu s-au înspăimântat de chinurile cele amare ale trupului.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Mucenic Atinoghen, cel cuprins de Dumnezeu şi sfinţit mucenic nebiruit, făcându-se propovăduitor lui Hristos, s-a învrednicit de darul cel dumnezeiesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Grăind ritoriceşte întruparea Cuvântului, aţi răbdat chinurile şi moartea, mutându-vă către nemurire, mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întrupat-ai, Preacurată, pe Cel mai presus de fiinţă, Care este întocmai pe Scaun cu Tatăl şi cu Duhul şi S-a unit cu oamenii pentru milostivirea Sa.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Dis-de-dimineaţă grăim către Tine, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ascuţindu-ţi cugetul cu nepătimirea, ai închipuit patima cea omorâtoare de patimi a Celui fără de patimă, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Măritul Mucenic Atinoghen, cu îndemnările cele dumnezeieşti, a adus Stăpânului adunare de ucenici.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dătătorul de lumină a luminat pomenirea ta, mucenice, împlinind cererile tale către cei ce cu credinţă aleargă la tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ştiindu-te Maică şi Fecioară Preasfântă, cu un glas te cinstim şi cu bună credinţă te fericim.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sihăstrindu-se mai înainte Sfânţitul Mucenic Atinoghen şi biruind trufia demonilor, a dobândit bună laudă mucenicească şi ceata ucenicilor lui împreună cu dânsul s-a încununat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstită pomenirea ta o luminează Stăpânul tău, fericite, împlinindu-ţi rugăciunile cele către Dânsul. Că, iată, cerboaica aduce ţie rodul ei cu voie dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rai înţelegător v-aţi arătat, vrednicilor de laudă, având în mijlocul vostru lemnul vieţii; şi cu florile cele dumnezeieşti, aţi îndulcit de bună mireasmă simţurile tuturor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Sicriu Înţelegător ai purtat pe Dătătorul de lege; ca un Sfeşnic Luminos ai născut Lumina; ca o Rădăcină Neadăpată ai odrăslit Strugurele vieţii, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…
Urmând cuvântului Stăpânului, ca un păstor ales ţi-ai pus sufletul tău pentru oile lui Hristos, Sfinţite Mucenice Atinoghen; pentru aceasta, te lăudăm şi împreună cu tine, pe cei zece ucenici ai tăi, care, ocârmuindu-se cu frica lui Dumnezeu şi cu învăţătura ta, au pătimit. Pentru aceea, ca pe nişte bineplăcuţi v-a încununat pe voi Stăpânul cu dreapta cea începătoare de viaţă. Pe Care rugaţi-L pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cuptorul caldeilor, fiind încins cu foc, s-a răcorit prin Duhul, cu ajutorul lui Dumnezeu şi tinerii au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu izvoarele sângiuirilor tale ai stins văpaia rătăcirii şi cu focul chinurilor ai făcut cenuşă materia răutăţii, fericite, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii care au făcut să înceteze, prin ostenelile înfrânării, săltările trupului şi prin curgerile închinăciunilor înşelăciunii, să fie lăudaţi ca nişte ostaşi ai lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu poruncă fărădelege tăindu-vi-se capetele şi trupurile sfârtecându-vi-se cu chinuri de multe feluri, ca nişte turnuri neclintite nu v-aţi mişcat, cuvioşilor mucenici.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mântuindu-ne prin tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, de căderea cea de demult a strămoşilor, grăim ţie: Bucură-te şi cu credinţă slăvim pe Cel Ce prin tine ne-a mântuit pe noi din stricăciune.
Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uitându-se la dumnezeieştile luminări, Sfinţitul Atinoghen a risipit întunericul adânc al înşelăciunii idoleşti şi s-a făcut lumină.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ceata mucenicilor, a îngerilor, a ierarhilor şi a cuvioşilor se veseleşte întru pomenirea cinstiţilor pătimitori, slăvind pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Tu, ierarhe, adunând pe cei zece mucenici învăţaţi de tine, te-ai numărat în cetele muceni cilor, cu care împreună, cu credinţă te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul pe Care L-ai născut mai presus de cuvânt, Marie, Născătoare de Dumnezeu, roagă-L pentru noi, care te lăudăm cu credinţă şi te fericim, Preacurată.
Irmosul:
Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea pururea Fecioarei…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată, astăzi este ziua cea luminoasă a mucenicilor, care străluceşte cu minuni şi cu raze dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor. Veniţi dar să luăm luminare.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte prinoase curate şi ca nişte miei fără de prihană, mucenicilor, v-aţi adus Celui Ce S-a născut pentru noi, luând cununile biruinţei de la Însuşi Dătătorul biruinţei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ostenelile tale, purtătorule de chinuri, picură dulceaţă şi curăţesc toată amărăciunea patimilor celor ce cu credinţă năzuiesc la biserica ta şi cu dragoste prăznuiesc chinuirea ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mucenicilor, arătandu-vă ca nişte stele strălucitoare ziua pe cerul cinstitei Biserici, luminaţi toată lumea, gonind întunericul ispitelor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
În braţele tale ai purtat pe Dumnezeu, pe Cel Ce poartă toate şi ai hrănit pe Hrănitorul făpturii, Care S-a făcut asemenea cu noi. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să dea poporului tău izbăvire de toate relele.
Irmosul:
Naşterea pururea Fecioarei, care s-a arătat mai înainte dătătorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…
Cu sihăstria curăţindu-ţi mai înainte sufletul, a doua oară cu chinuirea prin cuget desăvârşit, ai bineplăcut lui Dumnezeu şi te-ai făcut preot şi mucenic, purtătorule de Dumnezeu şi ai adus Stăpânului ceată de ucenici. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi, Mărite Mucenice Atinoghen.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…
Ceea ce Singură ai născut pe Făcătorul a toată lumea, Ceea ce Singură ai împodobit omenirea cu naşterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de cursele vicleanului Veliar şi mă întăreşte pe piatra voirilor lui Hristos, rugându-te neîncetat Celui Ce S-a Întrupat din tine.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab neîntâmpină…
Degrab ne întâmpină mai înainte până a nu ne robi, când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru; pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască ceea ce poate credinţa dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.