SLUJIRE LA MOAȘTELE SFÂNTULUI CUVIOS OLEG, CNEAZ DE BRIANSK

SLUJIRE LA MOAȘTELE SFÂNTULUI CUVIOS OLEG, CNEAZ DE BRIANSK

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, aflându-ne în pelerinaj la Locurile Sfinte din Rusia, în ajunul Duminicii a 7-a după Rusalii, am făcut un popas în orașul Briansk, la Catedrala Mitropolitană, acolo unde – în biserica de la nivelul superior – se află expuse spre venerare moaștele Sfântului Cuvios Oleg, Cneaz de Briansk.

De la orele 17, Înaltpreasfințitul Părinte Alexandru, Mitropolit de Briansk și Sevsk, a condus slujba Privegherii în biserica de jos a Catedralei ”Sfânta Treime” din Briansk.

Cu Înaltpreasfințitul Părinte Alexandru a slujit un sobor de preoți, diaconi și ipodiaconi, dintre care amintim pe Protoiereul Serghie Râsin, Preotul Chiril Tarasov, Preotul Serghie Balev și semnatarul acestor rânduri.

La priveghere a participat și grupul pelerinilor din România.

Înălțătoarele cântări ale Privegherii au fost interpretate cu mult talent și har de către Corul Catedralei, dirijat cu multă măiestrie de A.A. Biriukov.

În cadrul Utreniei, după citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Alexandru a uns cu untdelemn sfințit pe toți clericii și credincioșii participanți la Priveghere.

SURSA: http://www.bryansk-eparhia.ru/news/v-kanun-nedeli-7-y-po-pyatidesyatnice-mitropolit-aleksandr-sovershil-vsenoshchnoe-bdenie-v-bryanskom-kafedralnom-sobore-1/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *