Troparul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, glasul al 4-lea:
Astăzi, duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor români și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să serbăm pomenirea cea de peste an a luptelor Mucenicului Sava! Că acesta dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat și bineprimit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri să se mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Sfinte Mucenice al lui Hristos, care din pruncie ai slăvit pe Dumnezeu prin a ta viață îngerească, trăită pe pământul țării noastre, cu credință și cu dragoste îți cântăm așa: Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Icosul 1
Îngerească viață din copilărie ai trăit, Sfinte Mucenice Sava, căci, prin cuvânt, cu fapte bune și prin cântare sfântă, meleagurile Buzăului le-ai luminat în duhul Evangheliei lui Hristos și pe strămoșii noștri la dreapta credință i-ai îndemnat, pentru care îți cântăm, zicând:
Bucură-te, căci cu îngerii viețuiești, acum, în ceruri;
Bucură-te, că de acolo neîncetat te rogi pentru noi;
Bucură-te, că ale tale sfinte rugăciuni sunt bineprimite;
Bucură-te, grabnic ajutător în nevoi și necazuri;
Bucură-te, că te-ai făcut pe tine pildă vie de slujire lui Hristos;
Bucură-te, că la Dumnezeu ai cugetat ziua și noaptea;
Bucură-te, că ale tale tinereți lui Iisus le-ai închinat;
Bucură-te, că în biserică cu glasul tău cel dulce ai cântat;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 2-lea
Cu nespusă dragoste și evlavie creștină, L-ai slujit pe Dumnezeu în Biserică, prin rugăciune și post, asemănându-te prin aceasta cu îngerii din ceruri, unde neîncetat cânți împreună cu ei lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Asemenea unei făclii ce arde, te-ai aprins, o, Sfinte Mucenice Sava, de focul dragostei lui Dumnezeu, punându-ți viața în primejdie, prin apărarea dreptei credințe creștine de păgânii care slujeau cele neînsuflețite, și ai îndemnat pe toți credincioșii Bisericii să se îndepărteze de mâncărurile cele jertfite idolilor; pentru aceasta, noi, cu bucurie, îți cântăm așa:
Bucură-te, că lumina lui Hristos în tine a strălucit;
Bucură-te, că învățăturile tale, Sfinte, pe mulți i-au luminat;
Bucură-te, că nu ți-ai cruțat ale tale tinereți, pentru Hristos;
Bucură-te, că te-ai împotrivit până la moarte păgânilor;
Bucură-te, că ai arătat la toți neputința și zădărnicia idolilor;
Bucură-te, că de mic ai iubit calea Bisericii, prin care dobândim mântuire;
Bucură-te, că te-ai făcut pe tine străjer al Ortodoxiei;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 3-lea
Sfântul Vasile cel Mare, printr-o scrisoare către guvernatorul Sciției Minor, a cerut să i se trimită, în grabă, moaștele Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, pe care să le așeze la loc de cinste în Biserica din Capadocia, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Ca-ntr-o icoană sfântă s-a zugrăvit viața ta cea duhovnicească în acea scrisoare a Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia, care a primit ale tale moaște făcătoare de minuni, pentru care-ți cântăm așa:
Bucură-te, că de numele tău se leagă vechimea creștinismului pe meleagurile buzoiene;
Bucură-te, că în ținutul Buzăului ai viețuit ca un monah;
Bucură-te, că ai fost apărător al dogmelor creștine în fața păgânilor;
Bucură-te, că te-ai arătat pe tine foarte silitor spre orice lucru bun;
Bucură-te, că ai trăit drept în credință până la moarte;
Bucură-te, că în feciorie și în ascultare de Biserică ai viețuit;
Bucură-te, că în biserică ai cântat neîncetat lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe mulți i-ai întărit în duhul Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 4-lea
Mulțimea prigoanelor și răutatea păgânilor din Goția nu te-au îndepărtat pe tine, Sfinte Mucenice Sava, de la dreapta credință a Bisericii, pentru care, împreună cu tine, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Nevoind să mănânci din jertfele idolilor, Sfinte Mucenice Sava, ai fost supus la grele și mari chinuri, pe care însă le-ai biruit cu dragostea fierbinte pentru Hristos, pentru care-ți cântăm așa:
Bucură-te, că mai presus de toate L-ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul tău l-ai încredințat Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoșat de cei ce ucid trupul;
Bucură-te, că Atanaric al goților n-a putut să te îndepărteze de Biserică;
Bucură-te, că ai răbdat cu bărbăție crucea suferințelor;
Bucură-te, că pentru credință ai fost scos afară din satul tău;
Bucură-te, că prin toate persecuțiile îndurate și mai mult te-ai întărit în credință;
Bucură-te, că în apa Buzăului ai primit cununa muceniciei;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 5-lea
În Săptămâna Luminată a Sfintelor Paști, Sfinte Mucenice Sava, ai fost chinuit împreună cu duhovnicul tău, preotul Sansala, iar tâlharii cei nelegiuiți v-au prigonit amarnic, pe voi, care v-ați închinat și ați cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Fiind prigoane împotriva creștinilor, tu, Sfinte Mucenice Sava, ai îndrăznit să prăznuiești, cu bucurie, în biserica satului tău, Sfintele Paști, împreună cu preotul Sansala, unde ai fost găsit de Atharid, prigonitorul care v-a dus prin locuri pustiite de focul migratorilor, bătându-vă pe voi cu nuiele și bice, fără de milă, pătimind mult pentru credința în Hristos. Pentru aceasta și noi îți cântăm:
Bucură-te, că multe cu bucurie mare ai pătimit pentru dreapta credință;
Bucură-te, că nu te-ai lepădat de Taina Sfântului Botez;
Bucură-te, că Învierea lui Hristos ți-a dat tărie în credința cea dreaptă;
Bucură-te, că în Săptămâna Luminată a Sfintelor Paști ai fost martirizat;
Bucură-te, că și acum, în ceruri, proslăvești Învierea Mântuitorului Iisus Hristos;
Bucură-te, că la necazuri și prigoane te întăreai, preamărind pe Dumnezeu;
Bucură-te, că până în clipa morții ai cântat: Hristos a înviat;
Bucură-te, că apele Buzăului ți-au spălat ale tale răni însângerate;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 6-lea
Moaștele tale, Sfinte Mucenice Sava, au fost mutate de la Buzău pe malul Mării Negre, în cetatea Tomisului, prin stăruința preastrălucitului guvernator al Sciției Minor, Iunius Soranus, care, împreună cu fericitul episcop Bretanion și cu mult popor, le-a primit cu mare cinste și cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Aflând Sfântul Vasile cel Mare de ale tale moaște, Sfinte Mucenice Sava, a trimis o scrisoare Sfântului Bretanion, episcopul de Tomis, prin care-l ruga stăruitor să le trimită în Capadocia. Pe care cu multă evlavie primindu-le, te-a preamărit, zicând așa:
Bucură-te, că pe meleagurile Buzăului ai viețuit;
Bucură-te, că prin viață curată și smerenie ai ajuns în rândul sfinților;
Bucură-te, că te-ai luptat ca un viteaz ostaș împotriva ispitelor și păcatelor;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru mulți ai fost o pildă vie de credință;
Bucură-te, că pe cei din Tomis i-ai mângâiat prin ale tale sfinte moaște;
Bucură-te, că pe mulți i-ai întors la dreapta credință;
Bucură-te, că și celor din Capadocia mare bucurie le-ai adus cu moaștele tale sfinte;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 7-lea
Deodată cu moaștele Sfântului Sava, episcopul Bretanion a trimis o epistolă Sfântului Vasile cel Mare, în care-și arăta cinstirea sa față de Sfântul Sava, atletul lui Hristos, și îndemna pe toți ca, fără încetare, să cânte lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Săi: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Marele Ierarh Vasile al Capadociei, răspunzând la scrisoarea Sfântului Bretanion, și-a arătat marea sa mulțumire pentru primirea sfintelor moaște, lăudând pe Sfântul Sava în cântări de cinstire:
Bucură-te, Sava Mucenice, ales ostaș al Mântuitorului;
Bucură-te, că din tinerețe ai urmat calea Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, că tuturor L-ai vestit pe Mântuitorul Iisus Hristos;
Bucură-te, că cele mai mari prigoane nu te-au putut despărți de dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai arătat pe tine împlinitor al poruncilor lui Hristos;
Bucură-te, că ai primit cununa de mucenic de la Mântuitorul Hristos;
Bucură-te, stâlpare duhovnicească din tulpina lui Hristos;
Bucură-te, că pe unde ai mers ai vestit Evanghelia lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 8-lea
În cea de-a doua scrisoare, Sfântul Vasile cel Mare îndemna părintește pe toți creștinii din Dacia romană să facă rugăciuni către Milostivul Dumnezeu, să reverse pacea Sa în lume, și cu toții să cânte neîncetat Ziditorului: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Scrierile Sfântului Vasile cel Mare fac pomenire despre credința creștinilor din Dacia și, mai ales, de mucenicia Sfântului Sava, pe care-l lăuda, zicând așa:
Bucură-te, luptătorule împotriva idolatriei și a eresurilor;
Bucură-te, că inima ta cu dragostea lui Hristos s-a aprins;
Bucură-te, că L-ai mărturisit cu putere pe Hristos, în tot locul;
Bucură-te, că pe mulți goți i-ai încreștinat;
Bucură-te, că învățăturile lui Arie ereticul le-ai defăimat;
Bucură-te, că în dreapta credință ai rămas neclintit până la moarte;
Bucură-te, că prin credința ta fierbinte multora ai fost folositor;
Bucură-te, că și din pământul României mulți sfinți s-au ridicat la Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 9-lea
Să aducem slavă și mulțumire Bunului Dumnezeu, Care a binevoit ca, din ținuturile noastre străromâne, să aleagă pe Sfântul Sava de la Buzău, care, în cer, se roagă neîncetat pentru Biserica și neamul nostru, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ca într-un policandru aprins, strălucesc chipurile sfinților români înaintea tronului lui Dumnezeu și ca un luceafăr luminează Sfântul Sava în inimile noastre, ale celor ce-i cântăm:
Bucură-te, sfeșnic al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, căci pentru mărturisirea lui Hristos cu mare dragoste ai fost aprins;
Bucură-te, că pe mulți i-ai luminat cu adevărul credinței;
Bucură-te, că te-ai aprins de dumnezeiescul dor de Dumnezeu;
Bucură-te, smirnă duhovnicească cu bună mireasmă;
Bucură-te, că pentru binele țării noastre te rogi neîncetat;
Bucură-te, a țării noastre veșnică floare sfântă;
Bucură-te, că mijlocești înaintea Mântuitorului Hristos pentru neamul nostru;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 10-lea
Sfârșit-ai alergarea ta către cer, Sava preafericite, la vârsta de treizeci și opt de ani, în douăsprezece zile ale lunii aprilie, anul 372, ducându-te să iei plata ostenelilor tale de la Stăpânul Hristos, și să-I cânți împreună cu îngerii: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Viața ta a fost ca un rug aprins de focul dragostei lui Hristos, pe Care L-ai preamărit prin ale tale fapte bune și prin cântare bisericească; pentru aceea, și noi te lăudăm, zicând așa:
Bucură-te, că până la moarte pe Hristos L-ai preamărit;
Bucură-te, că din copilărie ai primit credința cea adevărată;
Bucură-te, că inima ta de dragostea lui Hristos s-a aprins;
Bucură-te, că în Dumnezeu cu sufletul tău ai crescut;
Bucură-te, că pentru Hristos ai lepădat toată grija cea lumească;
Bucură-te, că pe Dumnezeu neîncetat L-ai preaslăvit;
Bucură-te, că pururi ai avut aprinsă în tine candela rugăciunii;
Bucură-te, că glasul Evangheliei lui Hristos ai ascultat;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 11-lea
În biserică, slujind ca dascăl, pe creștini i-ai învățat să se ferească de mâncărurile jertfite idolilor, să se lepede de păcate și să se păzească de orice lucru păgânesc, pentru a fi bineplăcuți lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Cu mare dar dumnezeiesc ai fost învrednicit de Dumnezeu, Sfinte Mucenice Sava: să-I cânți neîncetat în Biserica slavei Sale, îndemnându-ne și pe noi să-ți urmăm pilda vieții tale sfinte, pentru care îți aducem aceste cântări:
Bucură-te, că ai fost alăută a Duhului Sfânt;
Bucură-te, chimval bine răsunător al dreptei credințe;
Bucură-te, că prin sfânta cântare ai propovăduit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că prin aceasta ai devenit un fierbinte slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, că pe toți creștinii i-ai îndemnat să cânte în biserică;
Bucură-te, că prin dulcea ta glăsuire pe mulți i-ai apropiat de Dumnezeu;
Bucură-te, că și pe noi ne-ai învățat a iubi Evanghelia lui Hristos;
Bucură-te, cel ce cânți mereu, cu îngerii, cerească Liturghie;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 12-lea
Ziua și noaptea ai lăudat neîncetat pe Dumnezeu, în psalmi și în cântări sfinte, cugetând la cele veșnice, îndemnând pe toți să cânte lui Dumnezeu în biserică: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Petrecându-ți viața în slujba Bisericii lui Hristos, alături de preotul Sansala, ai învățat pe toți să se lase de toată grija cea lumească și să cugete mai degrabă la cele cerești, pentru care-ți aducem aceste cântări duhovnicești:
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă smerenie, te-ai rugat;
Bucură-te, că pe Maica Domnului pururea o ai lăudat;
Bucură-te, că prin fierbinte rugăciune ai biruit ispitele acestei vieți;
Bucură-te, că, prin cuvântul adevărului, pe mulți la adevărata credință i-ai întors;
Bucură-te, că inima ta de dragostea lui Hristos s-a aprins;
Bucură-te, trimisule al credinței străbune în alte ținuturi;
Bucură-te, mult rugătorule pentru binele poporului nostru;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul al 13-lea
O, Preasfinte Mucenice Sava, care ai viețuit pe pământul străbunilor noștri până la moarte, roagă-te Mântuitorului Hristos pentru toți binecredincioșii din țara noastră, să le dea tuturor pace, sănătate, mântuire, ca, împreună cu tine, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice din nou Icosul 1: Îngerească viață din copilărie…, Condacul 1: Sfinte Mucenice al lui Hristos…,
Icosul 1
Îngerească viață din copilărie ai trăit, Sfinte Mucenice Sava, căci, prin cuvânt, cu fapte bune și prin cântare sfântă, meleagurile Buzăului le-ai luminat în duhul Evangheliei lui Hristos și pe strămoșii noștri la dreapta credință i-ai îndemnat, pentru care îți cântăm, zicând:
Bucură-te, căci cu îngerii viețuiești, acum, în ceruri;
Bucură-te, că de acolo neîncetat te rogi pentru noi;
Bucură-te, că ale tale sfinte rugăciuni sunt bineprimite;
Bucură-te, grabnic ajutător în nevoi și necazuri;
Bucură-te, că te-ai făcut pe tine pildă vie de slujire lui Hristos;
Bucură-te, că la Dumnezeu ai cugetat ziua și noaptea;
Bucură-te, că ale tale tinereți lui Iisus le-ai închinat;
Bucură-te, că în biserică cu glasul tău cel dulce ai cântat;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
Condacul 1
Sfinte Mucenice al lui Hristos, care din pruncie ai slăvit pe Dumnezeu prin a ta viață îngerească, trăită pe pământul țării noastre, cu credință și cu dragoste îți cântăm așa: Bucură-te, Sfinte Mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!
și această
Rugăciune către Sfântul Mucenic Sava de la Buzău
Sfinte Mucenice Sava, alesule al lui Hristos, care din tinerețe ai urmat calea Bisericii, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii, care cinstim cu multă evlavie ale tale nevoințe și pătimiri pentru dreapta credință. Adu-ți aminte de toți binecredincioșii țării noastre, ca și noi să dobândim milă și har înaintea lui Dumnezeu. Fii rugătorul nostru fierbinte înaintea Dreptului Judecător, în ziua cea mare a dreptății lui Dumnezeu, care va să vină. Ajută-ne, Sfinte Mucenice Sava, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, să iubim cele cerești și să cugetăm mereu la cele veșnice, pentru ca și noi să ne învrednicim a moșteni împărăția cea cerească, împreună cu toți sfinții. Amin!
Și se face otpustul.