1 aprilie: Acatistul Stareţilor de la Optina

Condac 1

Aleşi fiind de Dumnezeu din această lume plină de deşertăciuni, o, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, aţi ridicat cu evlavie crucea voastra şi lui Hristos cu credinţă I-aţi urmat şi îndrăzneală în mijlocirea voastră înaintea Domnului aţi căpătat. Pentru aceasta, aducându-vă acum cu sârguinţă rugăciune, cu dragoste strigăm vouă: Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Icos 1

Căutand din toată inima viaţa îngerească monahală, aţi lepădat toate patimile lumeşti, înţelepţilor întru Dumnezeu. Şi în braţele Tatălui cu dragoste la Sihăstria Optina aţi venit, umblând pe calea cea strâmtă şi plină de suferinţe până la sfârşitul petrecerii voastre pământeşti. Pentru aceasta, cântări de laudă vă aducem, strigând:

Bucuraţi-vă, alergare cu bucurie la chemarea Domnului;

Bucuraţi-vă, următori lui Hristos cu toată dorinţa;

Bucuraţi-vă, luare pe umeri a crucii voastre;

Bucuraţi-vă, iubire de Dumnezeu mai presus de toate cele din lume;

Bucuraţi-vă, desăvârşită lepădare de sine pentru Hristos;

Bucuraţi-vă, moştenitori fericiţi ai Împărăţiei Cerului;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 2

Văzând mrejele vrăjmaşului întinse ca un păienjeniş în toată lumea şi simţind în adâncul inimilor voastre că de ele oamenii se izbăvesc doar prin smerenie, în rugăciune fierbinte înaintea lui Dumnezeu vă aruncaţi, strigând cu umilinţă: Aliluia!

Icos 2

Înţelegând cu inima şi cu mintea, că prin faptele sale nimeni dintre cei vii nu se poate îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu şi ţinând totdeauna înaintea ochilor voştri păcatele voastre, şuvoaie de lacrimi doar de Domnul văzute n-aţi încetat să vărsaţi. Şi aducând lui Hristos pocăinţa sufletului, chipul Lui ni l-aţi arătat nouă, celor ce strigăm:

Bucuraţi-vă, pomenire de toată vremea a fărădelegilor voastre;

Bucuraţi-vă, primire de la Domnul a darului umilinţei şi lacrimilor;

Bucuraţi-vă, cunoaştere a fericirii ce vine în urma plângerii pentru păcate;

Bucuraţi-vă, dobândire a smereniei prin neîncetata părere de rău pentru păcate;

Bucuraţi-vă, propovăduitori ai pocăinţei pe pământ;

Bucuraţi-vă, că în cer sunteţi mângâiaţi acum de către Domnul;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 3

Încredinţându-vă în puterea patimilor mântuitoare ale lui Hristos, sfinţilor, cu nădejde nebiruită de mântuire, vă socoteaţi mai răi decât toţi oamenii şi nevrednici de milostivire. Pentru aceasta cu multă smerenie şi cu mulţumire pururea lui Dumnezeu îi strigaţi: Aliluia!

Icos 3

Avand în inimile voastre darul dumnezeiesc al smeritei înţelepciuni, ca nişte adevăraţi ucenici ai lui Hristos, Care S-a smerit până la moartea pe Cruce, socoteaţi ca nimica nevoinţele şi ostenelile voastre. Şi sporind în nevoinţe, îndoit creşteaţi şi cu smerenia, lucru de care minunându-ne, strigăm:

Bucuraţi-vă, deprindere a ascultării şi smereniei de la Mântuitorul;

Bucuraţi-vă, smerenie înălţată de către Domnul Slavei;

Bucuraţi-vă, câştigare prin smerenie a nerăutăţii şi blândeţei;

Bucuraţi-vă, dobândire prin smerita cugetare şi defăimarea de sine a liniştei sufletului;

Bucuraţi-vă, aleşi îmbogăţiţi prin sărăcia cu duhul;

Bucuraţi-vă, moştenitori ai Împărăţiei Cerului, celor săraci cu duhul gătită;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 4

Furtuna patimilor, ridicată de trup şi de diavol, aţi liniştit-o, mintea stăpână peste patimile pierzătoare cu postiri aşezându-o. Fiinţa lui Hristos v-aţi închinat-o, cugetul l-aţi strâmtorat spre împlinirea poruncilor şi de harul lui Dumnezeu v-aţi împărtăşit, răul binelui şi trupul duhului le-aţi supus, lui Hristos începătorul nevoinţelor neîncetat cântând: Aliluia!

Icos 4

Auzind cuvântul Domnului, că Împărăţia Cerului se ia cu asalt şi doar cei ce se silesc o dobândesc pe dânsa, prin post, priveghere şi rugăciune v-aţi nevoit neîncetat şi trupul cu patimile le-aţi răstignit pe Crucea lui Hristos, neabătut păzind rânduielile monahale. Pentru aceasta vă fericim:

Bucuraţi-vă, purtare cu râvnă a jugului bun al lui Hristos;

Bucuraţi-vă, priveghere a inimii ce ţine duhul nestins;

Bucuraţi-vă, guri străjuite cu trezvie duhovnicească;

Bucuraţi-vă, supunere cu duhul a trupului, fără pierzătoare a milei de sine;

Bucuraţi-vă, împletire a nevoinţei minţii cu ostenelile trupeşti;

Bucuraţi-vă, dobândire a sufletelor în răbdarea cea după Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 5

Ca pe o armă nebiruită împotriva legiunilor diavoleşti, numele purtător de lumină al lui Hristos neîncetat cu credinţa în inimă l-aţi purtat. Şi primind izvorul veşnic al harului, aţi urcat din putere în putere şi foc la foc aţi adăugat. Pentru aceasta, cu mintea curăţită lui Dumnezeu îi cântaţi: Aliluia!

Icos 5

Văzându-vă neîncetat neputinţa, mântuitoarea şi purtătoarea de har rugăciune a lui Iisus niciodată n-aţi încetat să o lucraţi şi printr-însa primele răsăriri ale patimilor le-aţi tăiat şi uneltirile vrajmaşului le-aţi ars. În tăcerea inimii, vorbirea în rugăciune cu Domnul tainic aţi dobândit şi sfeşnice vii făcându-vă nouă, celor ce mergem pe calea mântuirii, vă strigăm:

Bucuraţi-vă, adâncire în rugăciune a întregii voastre minţi;

Bucuraţi-vă, frângere de inimă ce chemi pogorârea harului;

Bucuraţi-vă, lepădare în vremea rugăciunii a cugetelor pământeşti;

Bucuraţi-vă, chemare neîncetată a numelui lui Iisus;

Bucuraţi-vă, nevoitori de toată vremea ai rugăciunii inimii;

Bucuraţi-vă, primire a cererilor voastre înălţate în numele Domnului;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 6

Stând cu inima la rugăciune înaintea Crucii Domnului Cel ce pătimeşte pentru păcatele omeneşti, îmbelşugate lacrimi aţi vărsat, Cuvioşilor. Cu durerea inimii pentru păcatele voastre şi mistuiţi de o dragoste nespusă către Răscumpărătorul nostru, până la sfârşitul vieţii către Dânsul aţi strigat: Aliluia!

Icos 6

Strălucind în inimile voastre lumina dragostei Dumnezeieşti, slava lumească şi laudele deşarte le-aţi urât şi le-aţi dispreţuit, iar ocările din partea oamenilor şi toate suferinţele cu inima deschisă le-aţi primit, împărtăşindu-vă cu osârdie de patimile lui Hristos. Prin aceasta chipul pătimirii şi răbdării ne-aţi arătat nouă, celor care cu credinţă strigăm:

Bucuraţi-vă, purtare în trupurile voastre a rănilor Domnului Iisus Hristos;

Bucuraţi-vă, sorbire a ocărilor ca pe o băutură purificatoare;

Bucuraţi-vă, îndepărtare cu toată inima de măririle pământeşti;

Bucuraţi-vă, rugăciune cu dragoste pentru cei care vă cinstesc pe voi;

Bucuraţi-vă, iubire ce socoteşti ca pe nişte binefăcători pe cei ce te supără;

Bucuraţi-vă, mulţumire neîncetată adusă Milostivului Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 7

Văzând dorinţa voastră bună şi osteneala neîncetată pentru împlinirea poruncilor Sale, Domnul Cel ce voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină v-a luminat mintea ca să înţelegeţi căile Sale şi dreptatea Sa v-a învăţat. Iar voi, cu inima învăpăiată de har I-aţi cântat pururea: Aliluia!

Icos 7

Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, căci mai bine decât cărturarul îi înţelepţeşti pe robii Tăi, care Te caută din toată inima şi le deschizi ochii ca să înţeleagă minunile legii Tale. Drept aceea, pe Cuvioşii Tăi, Părinţii noştri de la Optina, care neîncetat poruncile Tale au păzit şi ne-au învăţat a le iubi cu osârdie, îi lăudăm cântând:

Bucuraţi-vă, aşezare în inimă ca pe o mare comoară a cuvintelor lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, iubire din toată inima a căii poruncilor lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, ură trezvitoare faţă de toată calea nedreptăţii;

Bucuraţi-vă, mers neabătut pe calea Domnului;

Bucuraţi-vă, gătire netulburată a inimii în nevoinţa cea bună;

Bucuraţi-vă, îmbrăţişare a cuvântului lui Dumnezeu şi aflare a păcii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 8

Socotindu-vă străini şi călători pe pământ, n-aţi dorit să dobândiţi nimic din lucrurile pieritoare ale acestei lumi, ca să nu fie inima voastră atrasă spre pământ. Ci, doar de Unul Dumnezeu să se alipească, înălţându-I cântare: Aliluia!

Icos 8

Toată împătimirea trupească care ne desparte de dragostea Domnului din tot sufletul aţi respins-o, căutând doar cele ce sunt spre duhovnicesc folos. De bunurile vieţii nu v-aţi alipit inima şi totdeauna cu dragoste pe Hristos urmând, toată nădejdea într-Însul v-aţi pus-o, pentru care acum vă lăudăm aşa:

Bucuraţi-vă, viaţă mutată la Domnul fără împătimire faţă de lume;

Bucuraţi-vă, lepădare de grijile lumeşti pentru dulceaţa rugăciunii;

Bucuraţi-vă, credinţă neclintită ce tai împrejur grijile vieţii;

Bucuraţi-vă, sărăcie de bună voie şi ascultare omorâtoare a patimilor vătămătoare;

Bucuraţi-vă, păzire cu sfinţenie a făgăduinţei monahale pentru sărăcia de bună voie;

Bucuraţi-vă, tăiere a voii ce v-a arătat adevăraţi ucenici ai lui Hristos;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 9

Toate rugăciunile voastre şi toate puterile voastre pe altarul închinării, Cuvioşilor, le-aţi depus, ca să aflaţi curăţia inimii, fără de care, după cuvintele lui Hristos, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Şi de la Domnul primind-o, v-aţi învrednicit în chip minunat a cânta Sfintei Treimi împreună cu drepţii: Aliluia!

Icos 9

Pornirile patimilor trupeşti care luptă împotriva sufletului, cu post şi rugăciune le-aţi îmblânzit, nelăsând gândurile păcătoase să vă stăpânească. Şi de la Domnul Dumnezeu, Singurul care are putere să biruie cele ale firii, darul neprihănirii şi isihiei aţi primit, pentru care cântare de laudă acum vă aducem:

Bucuraţi-vă, smerenie ce atragi harul lui Dumnezeu în lupta împotriva patimilor;

Bucuraţi-vă, iubire de osteneli şi lipsuri ce lepezi odihna trupească;

Bucuraţi-vă, veştejire prin post şi privegheri a poftelor trupeşti;

Bucuraţi-vă, biruire a legilor firii cu puterea lui Hristos;

Bucuraţi-vă, închinare a trupurilor şi sufletelor voastre ca jertfă fără prihană înaintea Domnului;

Bucuraţi-vă, curăţie a inimii ce vezi pe Domnul în fericirea veşnică;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 10

Vrând să vă mântuiţi sufletele şi să vă împărtăşiţi de Viaţa veşnică, toate cugetele pământeşti şi trecătoare le-aţi trecut cu vederea şi Mântuitorului nostru, Care a dat ucenicilor Săi porunca cea mare a dragostei, cu fapta şi adevărul I-aţi urmat. Pentru aceasta, pe cei din jurul vostru cu dragoste învăpăiată de har i-aţi iubit, pe Tatăl Ceresc al tuturor oamenilor chemându-L: Aliluia!

Icos 10

Iubindu-i din tot sufletul pe cei din jurul vostru, Împărăţia Sfintei Treimi înlăuntrul vostru aţi aflat-o şi prin aceasta în inimile voastre focul dragostei lui Dumnezeu s-a pogorât. De acesta aprinzându-vă deplin, faptelor dragostei jertfă v-aţi adus, primind acum de la noi cântare cu evlavie:

Bucuraţi-vă, dragoste sfântă ce cuprinzi pe toţi oamenii;

Bucuraţi-vă, iubire însetată de mântuirea tuturor, care te faci tuturor toate;

Bucuraţi-vă, suspin cu lacrimi pentru suferinţele oamenilor;

Bucuraţi-vă, liman şi sprijin mângâietor al tuturor celor ce aleargă la voi;

Bucuraţi-vă, grabnic ajutor al tuturor celor ce vă cheamă cu credinţă;

Bucuraţi-vă, punere a sufletelor pentru aproapele;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac11

Cântare de laudă vă aducem, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, căci urmărindu-vă calea pământească cu adevărat ne-am învăţat a umbla după dreptate. Fericiţi sunteţi, că pentru dragostea lui Hristos v-aţi nevoit şi puterea vrăjmaşului aţi ruşinat, arătându-le tuturor adevărata virtute şi dintru slava cerească Domnului strigând: Aliluia!

Icos 11

Lăudând nevoinţele voastre luminoase, Cuvioşilor Părinţi ai noştri de la Optina, vă fericim ca pe nişte minunaţi povăţuitori ai monahilor. Iar acum împreună vorbitori cu ingerii v-aţi arătat şi în cer înaintea tronului lui Dumnezeu stând, vă rugaţi pentru noi, care cu dragoste vă cântăm:

Bucuraţi-vă, râvnitori ai privegherii neîncetate;

Bucuraţi-vă, păstrători neadormiţi ai focului din vatra inimii;

Bucuraţi-vă, stâlpi neclătinaţi ai ascultării, care pe toate le-aţi răbdat;

Bucuraţi-vă, intrare prin multe suferinţe în Împărăţia lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, chipuri ale vieţii monahale deopotrivă în cinste cu îngerii;

Bucuraţi-vă, robi credincioşi ai lui Dumnezeu şi fii ai Împăratului Ceresc;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 12

Darul harului Domnului pentru noi cerând, o fericiţilor, cu dreptate vă lăudăm. Ascultaţi suspinul nostru, nu treceţi cu vederea lacrimile noastre. Rugaţi-l pe Domnul să potolească patimile noastre cele cumplite şi plânsul cel cu frângere de inimă pentru păcate să ne dea, ca din suflet curat şi buze neîntinate împreună cu voi în Rai să-i cântăm: Aliluia!

Icos 12

Cântare de laudă înălţându-vă, o, Cuvioşilor, ştim că nu aşteptaţi de la noi doar cântarea cea cu buzele, ci aflarea după pilda voastră a smereniei inimii şi îndreptării vieţii. Pentru aceasta, alergăm la ajutorul vostru ca să atingem limanul pocăinţei şi cu dragoste ne nevoim, cântând:

Bucuraţi-vă, apărători ai celor care vieţuiesc cucernic;

Bucuraţi-vă, întărirea celor neputincioşi şi orfanilor;

Bucuraţi-vă, ajutor cu dumnezeiască putere spre mântuirea celor ce vă cheamă;

Bucuraţi-vă, izvoare de har care naşteţi în care se pocăiesc lacrimi de mângâiere;

Bucuraţi-vă, liturghisire a iubirii de oameni a Sfintei Treimi;

Bucuraţi-vă, mijlocitori fierbinţi înaintea Domnului pentru mântuirea noastră;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 13

O, preaslăviţi drepţi ai lui Hristos, Cuvioşilor Părinţi şi Stareţi, Moise,  Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie, Iosif şi al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie şi Nicon, ca şapte stâlpi şi şapte luminători aţi strălucit în Sihăstria de la Optina! Auziţi această rugăciune a noastră şi pogorâţi-ne de la Hristos dar de smerenie şi pomenire a morţii, să ne izbăvească cu harul Său de tot răul şi să ne învrednicească de sfârşit creştinesc pe toţi care îi cântăm Lui: Aliluia!

Apoi se zice iarăşi:

Icos 1

Căutand din toată inima viaţa îngerească monahală, aţi lepădat toate patimile lumeşti, înţelepţilor întru Dumnezeu. Şi în braţele Tatălui cu dragoste la Sihăstria Optina aţi venit, umblând pe calea cea strâmtă şi plină de suferinţe până la sfârşitul petrecerii voastre pământeşti. Pentru aceasta, cântări de laudă vă aducem, strigând:

Bucuraţi-vă, alergare cu bucurie la chemarea Domnului;

Bucuraţi-vă, următori lui Hristos cu toată dorinţa;

Bucuraţi-vă, luare pe umeri a crucii voastre;

Bucuraţi-vă, iubire de Dumnezeu mai presus de toate cele din lume;

Bucuraţi-vă, desăvârşită lepădare de sine pentru Hristos;

Bucuraţi-vă, moştenitori fericiţi ai Împărăţiei Cerului;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

Condac 1

Aleşi fiind de Dumnezeu din această lume plină de deşertăciuni, o, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, aţi ridicat cu evlavie crucea voastra şi lui Hristos cu credinţă I-aţi urmat şi îndrăzneală în mijlocirea voastră înaintea Domnului aţi căpătat. Pentru aceasta, aducându-vă acum cu sârguinţă rugăciune, cu dragoste strigăm vouă: Bucuraţi-vă, Cuvioşilor Părinţi ai Optinei, luminoşi purtători ai harului stăreţiei!

 

Rugăciune către Preacuvioşii Părinţi şi Stareţi, care au strălucit la Sihăstria Optina

O, mari drepţi ai lui Dumnezeu, stâlpi şi luminători ai pământului Rusiei, Preacuvioşilor şi Purtătorilor de Dumnezeu părinţi ai noştri de la Optina, Leon, Macarie, Moise, Antonie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie, Isaachie şi Iosif, Varsanufie, Anatolie, Nectarie, Nicon şi Isaachie, după porunca Evangheliei pe Domnul Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul şi din tot cugetul L-aţi iubit şi ca nişte făclii de har purtătoare aţi luminat întreg poporul spre mântuire.

 

Pentru aceasta, sub Acoperământul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu aţi venit la Sihăstria Optina, întemeiată de tălharul care s-a pocăit. Şi până la sfârşitul vieţii voastre aţi umblat cu smerenie şi osândire de sine pe calea cea strâmtă şi plină de suferinţă, dobândind prin aceasta cu prisosinţă darurile binecuvântate ale Duhului Sfânt.

 

Pe bătrâni şi tineri, pe nobili şi pe sărmani, pe înţelepţii veacului acestuia şi pe cei simpli, pe toţi care veneau la voi cuprinşi de necazuri, i-aţi liniştit şi mângâiat duhovniceşte, cu lumina adevărului lui Hristos i-aţi luminat şi i-aţi reînviat duhovniceşte.

 

Pe toţi ca pe voi înşivă i-aţi iubit şi în inima voastră i-aţi cuprins, după cuvintele Apostolului, cele viitoare vestind, povăţuind, îndreptând şi mângâind.

 

Rugaţi-L pe Milostivul Dumnezeu, care în locuinţa Raiului pe tălharul înţelept împreună cu Sine l-a luat, să ne dăruiască nouă, nevrednicilor, ca lucrătorilor din ceasul al unsprezecelea, duh umilit, inimă curată, înfrânarea limbii, fapte drepte, smerenie înţeleaptă, lacrimi de pocăinţă, credinţă neruşinată, dragoste nefăţarnică, pace sufletească şi sănătate trupească.

 

Iar prin mijlocirea voastră să ne învrednicească Domnul de răspuns bun la înfricoşătoarea Sa Judecată şi de chinurile veşnice izbăvindu-ne, de Împărăţia Cerului să ne facă părtaşi împreună cu voi, în vecii vecilor. Amin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *