[Fapte 17, 19-28; In. 19-36]

„Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, multă roadă  aduce.” Aşadar, mori, dacă vrei să fii roditor; mori cu adevărat, aşa încât să ai în inima ta simţământul că ai murit. Ca mortul, care este nepăsător faţă de tot ce-l înconjoară, să fii şi tu: te laudă – taci, te ocărăsc – taci, capeţi câştig – taci; eşti sătul – taci, eşti flămând – taci. Aşa să fii faţă de toate cele din afară, iar lăuntric să fii acolo unde ajunge orice mort, înaintea feţei Atotdreptului Dumnezeu, gata să asculţi hotărârea cea din urmă a judecăţii. „Dar care este roadă, veţi spune, de vreme ce totul se va stinge?” Nu, nu se va stinge, ci va apărea o energie şi încă ce energie! „O clipă doar a mai rămas”, îţi vei spune, „acum vine sentinţa: să mă grăbesc să mai lucrez ceva”. O clipă. Și o să te grăbeşti. 

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 17, 1-15; In. 11, 47-57]

„Ce vom face, pentru că Omul Acesta săvârşeşte multe minuni?” A si găsit vină în Mântuitorul cărturăria iudeilor. Şi în zilele noastre, cărturăria găseşte că suprafirescul nu are loc în Evanghelia lui Hristos: „Toate sunt bune, dar vedeţi că asta nu merge”. Şi amândouă cărturăriile şi-au dat mâna în hotărârea lor. Cea a iudeilor a hotărât: „Mai bine să moară un singur om”, decât să piară toţi; iar cealaltă a legiuit: „Să îndepărtăm suprafirescul, ca să păstrăm toate celelalte adevăruri evanghelice”. Şi ce-a ieşit? Cei dintâi au dus poporul la pierzare, iar ceilalţi au pierdut pe rând toate adevărurile creştineşti şi au rămas acum cu mai nimic. Domnul este Piatra unghiulară a edificiului mântuirii; asijderea şi credinţa în suprafiresc este piatra unghiulară a întregului edificiu al adevărului de Dumnezeu insuflat. Mântuitorul însuşi în Ipostasul Său este Cununa suprafirescului, iar în Biserică este Izvorul lui nesecat. Cel care se atinge de acest punct se atinge de pupila ochiului lui Dumnezeu.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 [Fapte 15, 35-41; In. 10, 27-38]

„Dacă nu credeţi în Mine, credeţi în lucrările Mele”, zice Domnul. Lucrările Domnului erau ştiute tuturor, iar Domnul putea să vorbească despre ele. E vorba de tămăduirea feluritelor boli, izgonirea demonilor, puterea asupra stihiilor, cunoaşterea gândurilor inimii, prezicerea viitorului, puterea cuvântului si stăpânirea asupra sufletelor. Toate acestea arătau limpede că Iisus Hristos e de la Dumnezeu si cuvântul Lui este adevărul. Pentru noi, la aceste lucrări s-au mai adăugat: moartea cea minunată, Învierea, Înălţarea, Pogorârea Sfântului Duh, întemeierea Bisericii, minunatele daruri duhovniceşti primite de cei ce au crezut, biruinţa asupra păgânismului şi puterile harice care până acum nu încetează să lucreze în Biserica lui Dumnezeu. Toate acestea sunt lucrările Domnului. Oricărui necredincios i se poate spune: „Dacă nu crezi cuvântului, crede acestor lucrări, care mărturisesc cu glas mare despre dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos; şi crezând, primeşte întregul Lui adevăr”. Dar ce I-au răspuns atunci iudeii Domnului? „Căutau iarăşi să-L prindă.” Ce fac necredincioşii de acum? Şed împletind minciună peste minciună ca să „prindă” nu pe Domnul – căci asta e peste puterile lor -, ci pe cei ce sunt simpli în credinţă şi nu pot să descurce împletirile lor viclene. 

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 15, 5-34; In. 10, 17-28]

„Voi nu credeţi, fiindcă nu sunteţi dintre oile Mele”, grăieşte Domnul către iudeii ce nu crezuseră în Dânsul. „Oile Mele ascultă de glasul Meu, şi le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine.” Necredincioşii nu sunt din turma lui Hristos. Pe atunci, necredinioşi erau cei care nu intraseră în turmă; acum, printre noi necredincioşi sunt toţi cei care au căzut de la credinţă ori s-au îndepărtat de turma lui Hristos. Domnul este Păstorul: toate oile Sale vin după El, urmând sfintei Sale învăţături si plinind sfintele Lui porunci. Păcătoşii sunt oile slabe si bolnave, dar sunt, oricum, printre oile din turmă; dar cei ce şi-au pierdut credinţa sunt cei care au rămas de tot în urmă şi au fost lepădaţi spre mâncare fiarelor. Aceştia sunt adevăraţii „înapoiaţi”. Ei nu fac parte din turma lui Hristos şi glasul Lui nu îl ascultă; şi El nu îi cunoaşte – nu îi cunoaşte fiindcă ei nu dau de ştire despre sine în nici un fel, aşa cum a făcut femeia cu scurgere de sânge. Si la Judecată li se va spune: „Nu vă cunosc pe voi, plecaţi”.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 14,20-27; In. 9,39 -10,9]

„Şi a zis Iisus: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi.” „Cei ce nu văd” sunt poporul simplu, care credea, întru simplitatea inimii lui, în Domnul; iar „cei ce văd” sunt cărturarii si înţelepţii de atunci, care din pricina trufiei minţii lor nu credeau şi nici pe popor nu-l lăsau să creadă. „Inteligenţii” noştri se socot clarvăzători; şi fiindcă se socot astfel, se înstrăinează de credinţa în Domnul, de care se ţin strâns cei simpli cu inima şi mintea. Si după adevărul Domnului, orbi sunt ei, iar poporul vede. Sunt întocmai ca acele păsări care văd noaptea, iar ziua nu. Adevărul lui Hristos e întunecat pentru ei, iar minciuna, care este potrivnică acestui adevăr, lor li se pare limpede, fiindcă este stihia lor. Oricât ar sărea în ochi acest fapt, ei tot sunt gata să întrebe: „Oare şi noi suntem orbi?”. Nu-i nimic de ascuns: orbi sunt. Si întrucât sunt orbi din vina lor, păcatul orbirii şi nevederii luminii rămâne asupra lor. Puteţi vedea, însă nu vreţi, iubind minciuna amăgitoare.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 13, 13-24; In. 6, 5-14]

Ucenicii au zis către Domnul dea drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate, să-şi cumpere de mâncare. Domnul însă le-a spus: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce” (Mt. 14,16). Aceasta s-a întâmplat înainte de minunea saturării celor cinci mii de oameni, afară de femei şi de copii, cu cinci pâini şi doi peşti. Această întâmplare, cu o deosebită însemnătate în viaţa Domnului, ne înfăţişează încă o lecţie. Mulţimea aceea închipuie omenirea ce flămânzeşte şi însetează de adevăr. Atunci când Domnul a zis către Apostoli: „Daţi-le voi să mănânce”, prin asta le-a prezis felul în care aveau să slujească mai apoi neamul omenesc: hrănindu-i cu adevăr. Apostolii au săvârşit această lucrare în vremea lor; iar pentru vremurile următoare au încredinţat această slujire păstorilor Bisericii, urmaşii lor. Si către păstorii din ziua de azi grăieşte Domnul: „Voi să hrăniţi poporul vostru”. Iar datoria de conştiinţă a păstorilor e să se ţină de îndatorirea lor: să hrănească poporul cu adevăr, în biserică trebuie să se audă limpede propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Ce fel de păstori sunt păstorii care tac? Si mulţi dintre ei tac, tac înaintea lumii. Dar nu se poate spune că asta se întâmplă fiindcă ei n-au credinţă în inimă: de vină este lipsa de pătrundere, obiceiul prost. Oricum, asta nu îi îndreptăţeşte.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 12, 25; 13,12; In. 8, 51-59]

Iudeii s-au mâniat pe Domnul pentru mustrare şi au luat pietre „ca să arunce asupra Lui”. Dar Domnul, „trecând prin mijlocul lor, S-a dus”. Domnului nu I-au făcut nimic, dar pe ei înşişi s-au pierdut, fiindcă urmarea necredinţei lor a fost înfricoşata osândă a Domnului: „Iată, se lasă casa voastră pustie”, şi încă: „Să mergem de aici”. Si s-a mutat Domnul în alt loc, alegându-şi alte popoare ca sălaş, în locul lui Israel cel iubit. Iată că şi acum, oameni de nimic, în amăgirea de sine a minţii lor trufaşe, care nu încape adevărul lui Hristos, iau pietre împotriva Domnului şi aruncă în El. Pe El nu-L vatămă, fiindcă El este, oricum, Domnul, iar adevărul Lui e adevăr nestrămutat, dar aceia se pierd. Domnul trece pe lângă ei, lăsându-i în voia cugetării deşarte care-i şi răsuceşte, cum răsuceşte viforul slabele firişoare de praf. Dar atunci când un popor întreg se lasă atras de filozofări mincinoase, el e lăsat, asemenea iudeilor, în voia soartei sale. înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi Domnului!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 12, 12-17; In. 8, 42-51]

Pe seama cărei pricini credeţi că a pus Domnul faptul că iudeii nu L-au crezut? Pe seama aceleia că le spusese adevărul. „Dar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeţi.” Minciuna le intrase, cum se spune, în trup şi în sânge, nemailăsând nici un loc în ei pentru adevăr. De ce nu cred nici cei din ziua de azi? Din aceeaşi pricină: Domnul spune adevărul, de aceea nu-L cred. „Dar cum aşa? Doar sunt cu toţii învăţaţi şi nu vorbesc decât despre adevăr?” Vorbele lor sunt multe, dar faptele lipsesc. Urzeala sistemelor pe care ei le împletesc este aidoma cu urzeala pânzei de păianjen; numai că ei nu bagă de seamă această şubrezenie. Principiul pe care se bazează sistemele lor nu are fundament, întorsăturile acestor sisteme n-au nici un fel de dovezi; dar ei sunt oricum mulţumiţi de ele. S-a format un asemenea apetit pentru ipoteze, încât s-ar părea că ei îşi alcătuiesc singuri tot conţinutul minţii lor; şi totuşi, asta trece drept „formaţie intelectuală solidă”. Ei învăluie cu o ceaţă de fantezii puţinele date concrete pe care le-au obţinut; iar acestea din urmă apar prin ceaţa cu pricina în cu totul alt chip – şi totuşi, această ceaţă pare domeniul adevărului indiscutabil. Uite-aşa a devenit mintea putregăcioasă, si uite-asa s-a stricat gustul ei! Cum va încăpea în ea adevărul? Iată că oamenii nu-L cred pe Domnul, Care grăieşte numai adevărul.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 12, 1-11; In. 8, 31-42]

Zis-a Domnul: „Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi liberi cu adevărat”. Iată unde este libertatea! Mintea este legată cu lanţurile neşti-inţei, rătăcirii, superstiţiei, nedumeririi; se zbate, însă din ele nu se poate smulge. Alipeşte-te de Domnul, iar El va lumina întunericul tău si va rupe toate lanţurile în care se zbuciumă mintea ta. Voinţa e înlănţuită de patimi, care nu-i dau loc să lucreze; ea se zbate, ca cel legat de mâini şi de picioare, dar nu se poate slobozi. Tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El îţi va da puterea lui Samson şi va sfărâma toate legăturile nedreptăţii ce te ţin ferecat. Inima este împresurată de griji neîncetate, care nu-i dau odihnă; tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El te va odihni; si vei avea pace în tine însuţi, totul va fi luminos în jurul tău, iar tu vei umbla împreună cu Domnul, fără împiedicare şi poticnire, prin bezna şi întunericul acestei vieţi, spre bucuria cea atotfericită si deplină şi spre nesfârşirea veşniciei.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 10,44; 11,10; In. 8,21-30]

L-au întrebat pe Domnul: „Cine eşti Tu?”. El a răspuns: „Cel ce este dintru început”. El este mai înainte, după El sunt Sfinţii Apostoli, după Apostoli – păstorii şi învăţătorii, dimpreună cu întreaga Biserică a lui Hristos. Judecaţi acum: cine sunt adevăraţii „avangardişti”? Din pricină că sunt urmaţi, de atât de multă vreme, de atât de mulţi oameni, ei nu încetează a fi „avangardişti”, fiindcă ei  unt tot înainte, iar alţii merg mereu în urma lor. Aşadar, noi, creştinii, avem deja „avangardişti”; şi dacă cineva încearcă să scoată de nu ştiu unde noi avangardişti, e limpede că în aceştia trebuie să vedem „avangarda” spre sensul opus, adică pe calea ce duce în fundul iadului. La acestea nu mai e nimic de adăugat: păziţi-vă, fiindcă cine îşi este vrăjmaş sieşi? Numai străduiţi-vă să pricepeţi asta cu adevărat şi ţine-ţi-vă strânsde învăţătura cea ştiută a lui Hristos, iar aceia n-au decât s-o ţină pe-a lor. 

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)