Duminica Sfintei Cincizecimi

[Fapte 2,1-11; In. 7, 37-52, 8-12]

Săvârşitu-s-a iconomia mântuirii noastre! Se arată de acum roadă lucrării fiecăruia din Ipostasurile Preasfintei Treimi. Ceea ce Tatăl a binevoit, ceea ce Fiul a plinit în Sine, Duhul Sfânt a venit acum să dăruiască credincioşilor; căci mântuirea noastră este „după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl. Şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos” (I Ptr. 1, 2). Drept aceea, ne şi „botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, legându-ne să păzim „tot ce v-am poruncit vouă” (Mt. 28,19-20). Cei care nu mărturisesc Sfânta Treime nu se pot împărtăşi de lucrările mântuitoare ale Ipostasurilor Ei şi, prin urmare, nu pot primi mântuirea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei deofiinţă şi nedespărţite, Care ne-a încredinţat mărturisirea despre Sine! „Părinte Atotţiitorule, Cuvântule şi Duhule, Fire unită în trei Ipostasuri, mai presus de fiinţă şi preadumnezeiască, întru Tine ne-am botezat şi pe Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii!”

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 [Fapte 28,1-31; In. 21,15-25]

Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, si nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la oricare rugăciune. Si noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora, aşa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine şi o cană de apă. Adu-ţi aminte că rugăciunea pentru cei adormiţi este puternică fiindcă e obştească – fiindcă vine din partea întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune. Dar aşa cum, potrivit rânduielii fireşti, puterea respiraţiei mamei însărcinate trece si asupra fătului, potrivit rânduielii harice, Biserica respiră prin rugăciunea obştească a tuturor, iar puterea rugăciunii se întinde şi asupra celor adormiţi, aflaţi în sânul Bisericii, care este alcătuită din vii şi morţi, cei care luptă si cei care triumfă. Deci, nu te lenevi să pomeneşti cu osârdie, în orice rugăciune, pe toţi părinţii şi fraţii noştri plecaţi de la noi. Aceasta va fi pentru ei milostenie din partea ta…

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 27, 1-44; In. 17, 18-26]

„După cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa si aceştia în Noi să fie una… Eu întru ei, şi Tu întru Mine.” Iată ce lanţ de aur ne leagă cu dumnezeirea! Am căzut noi – S-a sculat Mijlocitorul Care este una cu Dumnezeu-Tatăl, şi a devenit una cu noi. Făcându-ne una cu El, ne unim cu El şi, prin El, cu Dumnezeu-Tatăl. Slavă nemărginitei Tale milostiviri faţă de noi, Dumnezeule în trei Ipostasuri, Care bine ai voit să rânduiesti pentru noi o cale atât de luminoasă spre în-dumnezeire! La mare înălţime ne ridică Domnul; aşadar, nu lepăda această binefacere, mărturiseşte mila Lui şi laudă-I bunătatea cea negrăită! Lepădând această înălţime, socoti că te smereşti, însă de fapt dovedeşti o grosolană nerecunoştinţa şi nepăsare faţă de înaltul dar. Să ştii că nu este cale de mijloc: sau totul, sau nimic. Nu vrei această înălţime: vei rămâne într-o amară josnicie, vremelnică, precum şi veşnică. 

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 25,13-19; In. 16, 22-33]

„Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da”, a grăit Domnul, ba încă a şi întărit: „Adevărat, adevărat zic vouă”. Ce ruşine pentru noi că nu ştim să ne folosim de această nemincinoasă făgăduinţă! Si bine-ar fi să fie numai asupra noastră ruşinea; dar se aruncă o umbră asupra făgăduinţei înseşi, ca şi cum ea ar fi prea mare si de neîmplinit. Nu, toată vina o purtăm noi şi în primul rând pentru faptul că nu ne ştim robi credincioşi ai lui Hristos, şi conştiinţa nu ne îngăduie să aşteptăm vreo milostenie de la Dumnezeu. Pe deasupra, dacă se şi apropie câteodată cineva ca să ceară ceva de la Dumnezeu, o face cu sufletul îndoit: pomeneşte acel lucru în treacăt, o dată, de două ori în rugăciunea sa, şi se lasă, iar apoi mai şi spune: „Dumnezeu nu aude”. Nu, atunci când ceri ceva anume trebuie să fii stăruitor si neobosit la rugăciune, asemenea văduvei care până si pe judecătorul cel lipsit de inimă, bătându-l la cap, l-a înduplecat să-i împlinească cererea. Adevăraţii rugători, cerând ceva la rugăciune, adaugă postul, privegherile, lipsurile de toate felurile; si apoi cer nu o zi, nici două, ci luni şi ani; drept aceea şi primesc. Acestora să le fiţi următori, de vreţi să aveţi spor la rugăciune.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 [Fapte 23,1-11; In. 16,15-23]

Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor. Acest tâlc l-a dat cuvintelor Sale Domnul Însuşi: „Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; voi vă veţi tângui, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie”. Se spune că orice suflet aflat pe drumul spre desăvârşire trece printr-o întunecare asemănătoare. Bezna îl învăluie din toate părţile şi nu ştie încotro să se îndrepte; dar vine Domnul şi tânguirea sa se preface în bucurie. Pare-se că acest lucru este neapărat trebuincios, aşa cum femeia trebuie neapărat să se chinuie mai înainte de a aduce om pe lume. Oare nu se poate trage de aici învăţătura că în cel care n-a trecut prin asta încă nu s-a născut adevăratul creştin?

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 21, 26-32; In. 16, 2-13]

„Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul.” Pentru ce, dar, în manualele de logică nu se aminteşte de această sursă a cunoaşterii? Nu este de mirare că în cele păgâne nu există acest punct, dar ce îndreptăţire au cele creştineşti? Nu cumva creştinul, atunci când începe să gândească, trebuie să înceteze a fi creştin şi să uite de toate făgăduinţele vrednice de crezare şi neîndoielnice care i s-au dat? Despre cum să observi şi cum să asculţi se vorbeşte mult; despre cum să faci generalizări şi concluzii pornind de la cele văzute şi auzite, de asemenea se învaţă din destul; dar când e vorba de pătruns înţelesul tuturor acestora, copilul logicii rămâne în voia presupunerilor sale. De ce nu i se spune: „Ai vestirile Duhului adevărului, lor să le urmezi; acestea hotărăsc în chip de netăgăduit înţelesul a tot ce este, fiindcă vin de la Dumnezeu, în Care este izvorul firii înseşi”. Oare nu fiindcă oamenilor nu li se spune asta s-a răspândit până-ntr-atât duhul speculaţiei, încât în ziua de azi toate cărţile (despre lumea lui Dumnezeu) sunt pline de speculaţii? Şi măcar dacă acestea ar fi cât de cât serioase; însă de la prima vedere se cunoaşte că sunt rodul unor închipuiri copilăreşti.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 [Fapte 21, 8-14;-In. 14, 27 – 15, 7]

Domnul Iisus Hristos este viţa; creştinii sunt lăstarii şi mlădiţele. Suntem legaţi de Dânsul prin credinţă şi aducem roadă prin viaţa trăită după îndreptarul credinţei. Părintele Ceresc e Grădinarul ce îngrijeşte de această viţă. El taie mlădiţa care nu aduce rod (adică cel care crede, însă nu trăieşte după cum o cere credinţa sa) si o curăţă pe cea care aduce rod (adică pe cel care nu numai crede, ci se şi străduieşte să vieţuiască după îndreptarul credinţei, Dumnezeu îl ajută să se îmbogăţească în fapte bune, care sunt roadele credinţei). Fiecare să-şi orânduiască viaţa ţinând seama de această lege a lucrării dumnezeieşti în noi, amintindu-şi bine că fără Domnul nimic nu putem face. La el să alergăm pentru orice nevoie; iar numele Lui cel preasfânt şi preadulce să se depene necontenit în mintea, inima şi pe limba ta.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 Duminica Sfinţilor Părinţi

[Fapte 20,16-18,28-36; In. 17,1-13]

Arie tăgăduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi deofiinţimea Lui cu Dumnezeu-Tatăl. împotriva lui s-a ridicat întreaga Biserică; toţi credincioşii, din toate colţurile lumii, au mărturisit într-un glas că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul- Născut, Dumnezeu din Dumnezeu, Născut, nu făcut, deofiinţă cu Tatăl. Cineva s-ar putea gândi că această unire de cuget va fi fost roadă unei însufleţiri întâmplătoare, dar această credinţă a trecut mai apoi prin încercări cumplite, atunci când de partea arienilor au trecut puterea şi mărimile. Nici focul, nici sabia, nici prigoanele nu au putut s-o nimicească, şi ea a fost mărturisită pretutindeni de către toţi, îndată ce a luat sfârşit strâmtorarea din partea puterii lumeşti. Asta înseamnă că ea alcătuieşte inima Bisericii şi esenţa mărturisirii ei. Slavă Domnului, Care păstrează în noi această credinţă! Fiindcă atâta vreme cât ea dăinuie, încă suntem creştini, cu toate că trăim rău; dacă ea ar pieri, aceasta ar însemna sfârşitul creştinismului.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 20,7-12; In. 14,10-21]

„Şi dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.” O, ce făgăduinţă mângâietoare! Dar ce puţini se folosesc de ea… Arareori o păstrează cineva în minte. Sunt unii care defel nu o înţeleg şi n-o primesc. De ce asta? Fiindcă nu-L iubesc pe Domnul şi nu plinesc poruncile Lui. Această necredinţă a inimii faţă de Domnul le taie orice îndrăznire de a se întoarce către Dumnezeu cu vreo cerere, întocmai cum sluga netrebnică nu cutează să vină la stăpân cu vreo rugăminte, ştiind că n-a fost vrednică de nici o milă. Rugăciunile rânduite le citesc, iar în ele sunt cereri foarte mari; pe de altă parte, aceste rugăciuni sunt doar citite, iar simpla citire, precum se ştie, este departe de a fi rugăciune şi cerere. Nu poţi sta înaintea Domnului cu rugăciune adevărată şi a înălţa cerere către Dânsul fără a-ţi îndrepta conştiinţa faţă de El.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 19,1-8; In. 14,1-11]

„De M-aţi fi cunoscut pe Mine, si pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut.” Înseamnă că deiştii nu îl cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă numele lor aminteşte de El (Deus – Dumnezeu; de aici vine cuvântul „deist”) şi ei fac cugetări sofisticate despre dumnezeire. Dumnezeul Cel Adevărat nu poate fi fără Fiul şi nici fără Duhul Sfânt. Cel ce crede în Dumnezeu dar nu-L mărturiseşte Părinte al Fiului nu crede în Dumnezeul Cel Adevărat, ci într-o născocire a lui. Adevăratul Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, le-a dat oamenilor „putere de a se face fii ai lui Dumnezeu”, iar pe copiii Săi îi iubeşte şi orice rugăciune a lor o ascultă, de dragul Fiului. Drept aceea, cine are pe Fiul, are şi pe Tatăl; cine nu are pe Fiul, nu are nici pe Tatăl. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul şi nimeni nu primeşte ceva de la Tatăl decât prin Fiul. Afară de Fiul nu este cale către Adevăratul Dumnezeu; iar cel care visează o astfel de cale, rătăceşte.