[Fapte 21, 26-32; In. 16, 2-13]

„Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul.” Pentru ce, dar, în manualele de logică nu se aminteşte de această sursă a cunoaşterii? Nu este de mirare că în cele păgâne nu există acest punct, dar ce îndreptăţire au cele creştineşti? Nu cumva creştinul, atunci când începe să gândească, trebuie să înceteze a fi creştin şi să uite de toate făgăduinţele vrednice de crezare şi neîndoielnice care i s-au dat? Despre cum să observi şi cum să asculţi se vorbeşte mult; despre cum să faci generalizări şi concluzii pornind de la cele văzute şi auzite, de asemenea se învaţă din destul; dar când e vorba de pătruns înţelesul tuturor acestora, copilul logicii rămâne în voia presupunerilor sale. De ce nu i se spune: „Ai vestirile Duhului adevărului, lor să le urmezi; acestea hotărăsc în chip de netăgăduit înţelesul a tot ce este, fiindcă vin de la Dumnezeu, în Care este izvorul firii înseşi”. Oare nu fiindcă oamenilor nu li se spune asta s-a răspândit până-ntr-atât duhul speculaţiei, încât în ziua de azi toate cărţile (despre lumea lui Dumnezeu) sunt pline de speculaţii? Şi măcar dacă acestea ar fi cât de cât serioase; însă de la prima vedere se cunoaşte că sunt rodul unor închipuiri copilăreşti.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)