[I Cor. 11, 8-22; Mt. 17,10-17]

Despre Ioan Botezătorul, Domnul a spus: „Ilie a şi venit, însă ei nu l-au cunoscut”. De ce? Pentru că nu au luat aminte la căile lui Dumnezeu şi nu s-au interesat de ele: aveau altă dispoziţie sufletească, alte gusturi, alt fel de a vedea lucrurile, în afara sferei lucrurilor dumnezeieşti, curiozitatea lor era cât se poate de puternică, iar în acest domeniu nu cugetau nimic, fiind străini de el. Dispoziţia sufletească are o intuiţie aparte, care observă şi stabileşte îndată cele ce-i sunt familiare, oricât de ascunse ar fi acestea. Artistul, savantul şi economistul pot cerceta un lucru cu egală luare aminte, dar judecata şi-o va face fiecare după criteriile proprii -unul după frumuseţe, celălalt, după relaţiile cauzale, cel de-al treilea, după utilitate. Aşa şi iudeii: au judecat cu privire la Ioan, iar apoi cu privire la Mântuitorul, potrivit dispoziţiei pe care o aveau; iar întrucât această dispoziţie nu era după Dumnezeu, nu i-au înţeles pe Ioan şi pe Hristos, care săvârşeau lucrarea lui Dumnezeu. Iată că şi în ziua de azi au început să nu-i mai înţeleagă nici pe Înaintemergătorul, nici pe Domnul şi fac cu ei ce vor. S-a pornit o prigoană ascunsă împotriva creştinismului, prigoană care pe alocuri a început să aibă loc şi pe faţă, cum s-a întâmplat nu de mult la Paris. Ceea ce s-a întâmplat acolo la scară mică, ne putem aştepta să se întâmple, cu vremea, la scară mare. Mântuieşte-ne, Doamne!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[I Cor. 10, 28; 11, 7; Mt. 16, 24-28]

De la cei care vor să Îi urmeze, Domnul cere desăvârşită lepădare: „Să se lepede de sine”. Se poate spune si altfel: leapădă-ţi interesele şi caută numai interesele Domnului. Aceasta o vei face dacă vei săvârşi pururea cele plăcute Lui. „Dar cum pot reuşi asta?” Caută cu luare aminte la ceea ce este înlăuntru şi  împrejurul tău; şi hotărând limpede ce este plăcut înaintea Domnului să faci în cutare sau cutare împrejurare, din afară sau lăuntrică, fă precum ai hotărât fără să te cruţi şi fără să amesteci aici socotelile tale omeneşti, cu deplină lepădare de sine. Vei spune: „Dar asta e anevoie de făcut”. Nu, nu-i aşa. Ni s-au dat porunci limpezi; acestea arată tot ce-I place Domnului să facem. Rămâne numai să le potriveşti la împrejurarea în care te afli, iar asta nu e prea greu. E de ajuns să ai gândire sănătoasă. Dacă nu îţi dai seama, întreabă-l pe părintele tău duhovnicesc sau pe un alt om care are evlavie, şi fă aşa cum ţi s-a spus. Oricum, însă, este mai bine să îţi ascuţi judecata prin citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, ca să ai totdeauna sfetnic împreună cu tine.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Rom.10  [1-10; Mt. 8, 28-34; 9, 1]

Gadarenii au văzut străina minune săvârşită de Domnul prin izgonirea legiunii de demoni şi, totuşi, au ieşit – toată cetatea, şi L-au rugat pe Domnul „să plece din  hotarele lor”. Nu se vede să se fi purtat faţă de El cu duşmănie, dar nici de credinţă n-au dat dovadă. I-a cuprins o frică nelămurită, care-i făcea să-şi dorească doar atât: „Pleacă unde ştii, doar lasă-ne în pace”. Acesta este chipul oamenilor care trăiesc liniştiţi în avutul lor. În jurul lor, lucrurile s-au rânduit nu prea rău; ei s-au obişnuit cu această rânduială;nu au niciun gând, nici trebuinţă să o schimbe, ori s-o înlocuiască şi se tem să facă vreun pas nou. Simţind totuşi că dacă va veni poruncă de sus, frica de Dumnezeu şi conştiinţa, îi vor sili să lepede cele vechi şi să primească cele noi, ei fug din răsputeri de astfel de prilejuri, aşa încât, luând ca îndreptăţire neştiinţa, să poată vieţui liniştiţi cu vechile lor obiceiuri. Aşa sunt cei care se tem să citească Evanghelia şi scrierile Sfinţilor Părinţi, precum şi să poarte convorbiri duhovniceşti, de frică să nu-şi zgândăre conştiinţa, care dacă se va trezi, va începe să-i silească a lepăda unele şi a primi altele.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Rom. 11,2-12; Mt. 11,20-26]

Domnul a arătat multe minuni în Capernaum, în Betsaida si în Horazin; cu toate astea, numărul celor ce au crezut n-a fost pe potriva puterii acestor minuni. Drept aceea, El a si osândit cu asprime aceste cetăţi, hotărând că în Ziua Judecăţii va fi mai uşor Tirului si Sidonului, Sodomei şi Gomorei, decât acelor cetăţi. Acelaşi lucru putem să-l cugetăm si cu privire la noi înşine. Câte minuni nu a săvârşit Domnul asupra Rusiei, izbăvind-o de vrăjmaşi nespus de puternici şi supunându-i noroade! Câte comori nu i-a dăruit, care izvorăsc necontenit minuni – sfinte moaşte şi icoane făcătoare de minuni, răspândite prin întreaga Rusie! Şi totuşi, în zilele noastre ruşii încep să se abată de la credinţă: o parte din ei cade cu totul în necredinţă, o alta cade în protestantism, o a treia îşi urzeşte pe ascuns crezul, în care crede că poate împreuna spiritismul şi aiurările geologice cu descoperirea dumnezeiască. Răul creşte; reaua credinţă şi necredinţa înalţă capul; credinţa şi Ortodoxia slăbesc. Oare nu o să ne băgăm minţile în cap?… Si va fi, în cele din urmă, şi la noi ceea ce este la francezi, de pildă, şi la alţii?… Iar dacă se va întâmpla aşa, ce credeţi că va fi cu noi în Ziua Judecăţii, după ce am primit atâta milă de la Dumnezeu? Doamne! Miluieşte şi mântuieşte Rusia de dreapta Ta pedeapsă, ce stă să cadă asupra noastră!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Rom. 10,11; 11, 2; Mt. 11,16-20]

Domnul spune că noi, cei ce nu ascultăm de Evanghelie, ne asemănăm celor cărora dacă li se cântă cântece vesele nu dănţuiesc, iar dacă li se cântă de jale, nu plâng: oameni cu care n-o scoţi la capăt. Ni se făgăduieşte împărăţia cerurilor cea prealuminată şi preaveselitoare: nici nu ne clintim, de parcă nu despre noi e vorba. Suntem ameninţaţi cu Judecata cea nemitarnică şi cu muncile cele veşnice – nu ne tulburăm, parcă nici n-auzim. Îndobitociţi, am pierdut orice instinct al adevăratei autoconservări. Suntem mânaţi de-a dreptul spre pierzare, fără să ne îngrijim deloc de soarta noastră. Ne-am pus mâinile în sân, ne-am lăsat pradă nepăsării: „ce-o fi, o fi”! Iată care e starea noastră! Oare nu de aceea sunt aşa dese sinuciderile? Şi acesta este rodul învăţăturilor moderne, al viziunilor moderne asupra omului şi a însemnătăţii lui! Iată care vă e progresul! Iată care vă e şi luminarea! Mai bine să fii lipsit de orice învăţătură, dar să-ţi mântuieşti sufletul cu frică de Dumnezeu, decât ca, după ce ai căpătat titlul de „luminat”, să pieri pentru vecie, neaducându-ţi aminte măcar o dată în viaţă de ceea ce o să fie după moarte. Din cuvântul lui Dumnezeu, care arată limpede cine ajunge în împărăţia cerurilor şi cine ajunge în iad, nici o iotă nu va trece: totul va fi precum este scris. Aşadar, oricine ai fi, pune aceasta în inima ta ca pe un lucru care te priveşte de-a dreptul şi îngrijeşte-te de suflet cât poţi şi cât mai este vreme!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Rom. 9,18-33; Mt. 11, 2-15]

„Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.” Aceasta vrea să spună că împărăţia se capătă prin osteneală, străduinţe şi nevoinţe grele; drept aceea o şi dobândeşte numai cel care duce viaţă ostenicioasă, de nevoitor. Acest fel de viaţă înseamnă lepădarea oricărei plăceri în drum spre împărăţie. Plăcerile de tot felul îndepărtează de împărăţie; iar în ziua de azi nu ne îngrijim decât de plăceri -rareori sufleteşti, ci îndeobşte trupeşti: să mâncăm, să bem, să ne veselim, să petrecem şi să huzurim întru toate, împărăţiei i-au zis: „Te rog, iartă-mă”, cu toate că în împărăţie este ospăţ – şi încă aşa un ospăţ cum nici un om nu s-ar pricepe să pregătească, dar noi avem alte gusturi. Ceea ce este socotit acolo dulce, nouă ne pare amar; ceea ce e plăcut acolo, nouă ne pare nesuferit; ceea ce acolo veseleşte, pe noi ne întristează – am luat-o pe cu totul alte căi: şi împărăţia, împreună cu cei ce se silesc şi pun mâna pe ea, se depărtează de noi. Noi suntem chiar bucuroşi, chiar am fi gata să îi gonim ca să plece mai repede, ba chiar se vorbeşte despre asta; dar cel viclean, nu ştiu cum, nu izbuteşte să-şi împlinească acest plan.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Duminica a treia după Cincizecime

[Rom. 5,1-10; Mt. 6, 22-33]

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.” „Ochi” este numită aici mintea, iar trup întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric. Dar ce este mintea simplă şi ce este mintea vicleană? Mintea simplă este aceea care primeşte tot ce este scris în cuvântul lui Dumnezeu cu credinţa nestrămutată că totul este aşa cum se spune acolo: în ea nu este loc pentru nici un fel de vicleşug sau îndoială. Mintea vicleană este aceea care se apropie de cuvântul lui Dumnezeu cu viclenie, cercetând şi iscodind cu gând făţarnic. Ea nu poate să creadă de-a dreptul, ci supune cuvântul lui Dumnezeu filozofărilor sale, apropiindu-se de el nu ca un ucenic, ci ca un judecător şi critic, verificându-l; iar apoi fie că îl ia în râs, fie că spune cu superioritate: „da, nu e rău”. Acest fel de minte nu are niciodată o atitudine fermă, fiindcă ea nu crede – lucru limpede – în cuvântul lui Dumnezeu, iar filozofările sale sunt totdeauna lipsite de statornicie: azi aşa, mâine altfel. Ca atare, în ea nu-s decât îndoieli, nedumeriri, întrebări rămase fără răspuns; nimic nu e la locul său acolo şi e silită să umble în întuneric, pe pipăite. Mintea simplă, în schimb, vede totul limpede: pentru ea fiecare lucru are un caracter definit de cuvântul lui Dumnezeu; de aceea, totul este în ea la locul său şi ea ştie întocmai cum să se poarte în orice împrejurare – umblă, care va să zică, pe drumuri netede, luminate, cu deplina încredinţare că acestea duc la ţinta cea bună.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Rom. 3,28; 4,3; Mt. 7,24; 8,4]

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre faptul că cel ce ascultă cuvintele Domnului şi le plineşte se. aseamănă celui ce îşi clădeşte casa lui pe stâncă; iar cel ce ascultă şi nu plineşte este asemenea celui ce îşi clădeşte casa pe nisip. Să înveţe asta fiecare şi să-şi repete cât mai des; iar adevărul cuprins aici e limpede şi pe înţelesul fiecăruia. Şi fiecare are la îndemână mulţime de experienţe proprii de acest fel. Gândurile, de pildă, atâta vreme cât sunt numai în minte, nu au statornicie şi se învălmăşesc, dar când le aşterni pe hârtie, devin statornice şi consistente. De asemenea, amănuntele orişicărei întreprinderi sunt nesigure şi se tot schimbă până când n-o începi; iar după ce ai purces s-o împlineşti, s-a terminat cu feluritele planuri şi închipuiri, întocmai la fel e şi cu regulile duhovniceşti: până ce nu le-ai împlinit, sunt  parcă străine, exterioare şi lipsite de consistenţă; iar după ce le împlineşti, intră înlăuntrul tău, îşi fac sălaş în inimă şi pun acolo temelia caracterului. Aşadar, luaţi seama cum umblaţi!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Rom. 9, 6-19; Mt. 10, 32-36; 11,1]

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri.” Oare e greu a mărturisi pe Domnul? Nicidecum. Ce greutate e în a spune, atunci când se cere, că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, Care pentru noi a venit pe pământ, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara si S-a făcut om, a fost răstignit, a pătimit, a fost îngropat, a înviat a treia zi, S-a suit la ceruri şi sade de-a dreapta lui Dum-nezeu-Tatăl şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, că a trimis pe Duhul Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli, care prin puterea Lui au zidit pe pământ Sfânta Biserică, cea care, învăţând pe oameni adevărul si sfinţindu-i prin taine, îi conduce pe toţi credincioşii, fiii săi, pe calea cea nerătăcită care duce la împărăţia cerurilor? Toate acestea le repetăm de fiecare dată când ascultăm şi rostim Crezul. Aşadar, ia aceste adevăruri, întipăreşte-le în inima ta şi fii gata ca, netemându-te de nici o făptură omenească, să mărturiseşti că aşa, şi nu altfel, trebuie să crezi pentru a fi mântuit, pregătindu-te să suferi ceea ce va atrage asupra ta această mărturisire, îngrădeşte prin cuvântul adevărului gurile dascălilor minciunii şi hulitorilor creştinismului si vei primi ceea ce a făgăduit Domnul. Tu îl mărturiseşti înaintea oamenilor ca Dumnezeu şi Mântuitor, iar El va mărturisi înaintea lui Dumnezeu-Tatăl că eşti un credincios următor şi mărturisitor al Lui.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 [Rom. 8,22-27; Mt. 10,23-31]

„Nu este nimic acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” Prin urmare, oricât ne-am ascunde acum păcatele, aceasta nu ne va aduce nici un folos. Va veni sorocul – şi oare departe e acest soroc? – când toate vor ieşi la iveală. Ce să facem, dar? Nu trebuie să ne ascundem. Ai păcătuit? Mergi şi descoperă-ţi păcatul părintelui tău duhovnicesc. Când vei primi dezlegarea, păcatul va pieri ca şi cum n-ar fi fost. Nimic nu va mai putea fi descoperit şi arătat. Iar dacă îţi vei ascunde păcatul şi nu te vei pocăi, îl vei păstra în tine, ca să aibă ce să se descopere la vremea potrivită spre osândirea ta. Toate acestea ni le-a arătat dinainte Dumnezeu, ca să ştim cum să îmblânzim dreapta şi înfricoşata Lui judecată ce stă asupra noastră, a păcătoşilor.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)