[Rom. 9,18-33; Mt. 11, 2-15]

„Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.” Aceasta vrea să spună că împărăţia se capătă prin osteneală, străduinţe şi nevoinţe grele; drept aceea o şi dobândeşte numai cel care duce viaţă ostenicioasă, de nevoitor. Acest fel de viaţă înseamnă lepădarea oricărei plăceri în drum spre împărăţie. Plăcerile de tot felul îndepărtează de împărăţie; iar în ziua de azi nu ne îngrijim decât de plăceri -rareori sufleteşti, ci îndeobşte trupeşti: să mâncăm, să bem, să ne veselim, să petrecem şi să huzurim întru toate, împărăţiei i-au zis: „Te rog, iartă-mă”, cu toate că în împărăţie este ospăţ – şi încă aşa un ospăţ cum nici un om nu s-ar pricepe să pregătească, dar noi avem alte gusturi. Ceea ce este socotit acolo dulce, nouă ne pare amar; ceea ce e plăcut acolo, nouă ne pare nesuferit; ceea ce acolo veseleşte, pe noi ne întristează – am luat-o pe cu totul alte căi: şi împărăţia, împreună cu cei ce se silesc şi pun mâna pe ea, se depărtează de noi. Noi suntem chiar bucuroşi, chiar am fi gata să îi gonim ca să plece mai repede, ba chiar se vorbeşte despre asta; dar cel viclean, nu ştiu cum, nu izbuteşte să-şi împlinească acest plan.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)