Arhive categorii: Rugăciuni

Rânduiala slujbei care se face în vreme de boli molipsitoare şi molime (ciumă, holeră şi altele) către Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime şi către toţi sfinţii

Rânduiala slujbei care se face în vreme de boli molipsitoare şi molime (ciumă, holeră şi altele) către Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime şi către toţi sfinţii

Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi Psalmul 87: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat. Apoi diaconul zice ectenia mare: Cu pace Domnului să ne rugăm şi celelalte până la: Pentru cei ce călătoresc… apoi adaugă acestea:

Pentru ca să nu‑Şi aducă aminte de fărădelegile şi de greşalele noastre, ale păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Săi, ci cu milostivire să ne curăţească păcatele noastre şi să‑Şi întoarcă mânia care cu dreptate este pornită asupra noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca nu cu urgia Sa să ne mustre pe noi, nici cu mânia Sa să ne pedepsească pe noi, ci să‑Şi aducă aminte că trup suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce, şi cu milostivire să ferească de moarte sufletele noastre şi întru mânie să‑Şi aducă aminte de milă, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să nu intre la judecată cu robii Săi, ci să caute spre fărădelegile noastre şi să le şteargă şi să fie milostiv şi să ocrotească pe oamenii cei fără de nădejde, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să‑Şi aducă aminte de îndurările şi de milele Sale cele din veac, şi păcatele tinereţii şi ale neştiinţei şi ale bătrâneţii şi ale ticăloşiei noastre să nu le pomenească, ci să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă din locaşul Său cel sfânt glasul nostru şi să tămăduiască durerile morţii, care ne‑au cuprins, şi pâraiele fărădelegii, ce ne tulbură, să le sece, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca degrab să ne scoată pe noi din lanţurile morţii, care ne‑au prins, şi din durerile iadului, care ne‑au cuprins, să ne izbăvească pe noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dea, cu milostivire, robilor Săi vreme de pocăinţă şi să nu ne taie înainte de vreme, ca pe un smochin neroditor, ci cu milostivire să sape împrejur şi să pună în loc de îngrăşământ mila Sa, aşteptând cu iubire de oameni roadă pocăinţei şi a întoarcerii noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne ridice din porţile morţii până nu pierim şi cu milostivire să întoarcă de la noi sabia cea scoasă şi arcul cel întins, care cu dreptate sunt îndreptate împotriva noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă rugăciunea noastră şi cererea noastră să o ia în seamă şi lacrimile noastre să nu le treacă cu vederea, ci să ne uşureze spre a ne odihni mai înainte până nu pierim; că după aceea nu vom mai fi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fim izbăviţi noi…, Apără, mântuieşte, miluieşte…, Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata…, iar preotul zice ecfonisul: Că Ţie se cuvine toată slava…

Apoi: Dumnezeu este Domnul şi S‑a arătat nouă… şi troparul acesta, glasul al 2‑lea:

Întru mânia Ta, Dumnezeule, adu‑Ţi aminte de îndurările Tale, că praf şi ţărână suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce; şi să nu ne pedepseşti cu urgia Ta, ca să nu pierim de tot, ci fereşte sufletele noastre, ca un iubitor de oameni (de două ori).

Slavă… Şi acum…,

Ceea ce eşti păzitoarea nebiruită a creştinilor…. Apoi Psalmul 50: Miluieşte‑mă, Dumnezeule…

Canonul

Cântarea 1, glasul al 8‑lea:

Irmos: Pe Faraon, care era purtat în car…

Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.

(letrină două rânduri) Slava cea atotlucrătoare şi de o fiinţă şi împreună pe scaun şezătoare şi într‑o putere şi în trei străluciri, Părinte necuprins şi Fiule şi Duhule Sfinte, de cumplita boală izbăveşte pe robii Tăi, ca să Te slăvim cu bună mulţumire.

Viforul păcatelor m‑a împins în adâncul neputinţei şi desele dureri ca furtuna mă învăluiesc pe mine ticălosul. Stăpânire într‑o putere, Treime Sfântă, milostiveşte‑Te şi mă mântuieşte pe mine, care pier cumplit.

Slavă…,

De păcatul care ne ţine, Treime nedespărţită, izbăveşte‑ne pe noi robii Tăi, cu roua milei Tale rourând văpaia cumplitelor dureri, şi dă‑ne sănătate, ca să Te lăudăm pe Tine cu dreaptă credinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată, care ai purtat în pântece pe Răscumpărătorul şi Făcătorul a toate şi Domnul, Cel ce a purtat neputinţele noastre, pe Acela roagă‑L să izbăvească de cumplita boală pe robii tăi, tu, singura ajutătoare a oamenilor.

Continuă să citești

RUGĂCIUNEA ZILEI DE VINERI

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale, în  care pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda pătimiri, pentru credinţa, nădejdea şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu, Cel îndurat, ai răbdat pentru mântuirea mea.

Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita Ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit ce ţi s-a plecat, de l-ai dus în Rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, darul Tău, precum atunci L-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Pătimiri, şi cu bună întoarcere şi pocăinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Continuă să citești

RUGĂCIUNE CARE SE CITEȘTE ÎN FIECARE POST

Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru ajutor în naştere şi pentru sănătatea pruncilor ce se nasc, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Preamilostivă Doamnă, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare! Primeşte smerita noastră rugăciune şi nu ne lepăda pe noi, ocrotirea şi scăparea noastră, şi nu te îngreţoşa de noi, nevrednicii, ci, ca o milostivă, nu înceta a te ruga Celui născut din tine să ne dăruiască iertarea multelor noastre greşale şi să ne mântuiască cu judecăţile pe care le ştie. Continuă să citești

Prohodul Maicii Domnului

http://www.saint.gr/filesnew/02/0771/photos/KoimisiTisTheotokou13.jpg

Starea I

1.În mormânt Viaţă
Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.
    
2.Tu născând Viaţa,
Pe a tot-Dumnezeu
Şi viaţa, Prea Curată schimbând-o
La viaţa cea de sus te-ai şi mutat. Continuă să citești

Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Amin

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa)

Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. Continuă să citești

Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști

 

În ziua luminatului praznic al Învierii lui Hristos, în toată Săptămâna Luminată, precum și la Odovania Paștilor (miercuri, înainte de Înălțarea Domnului), rugăciunile dimineții și ale serii sunt înlocuite de rostirea Ceasurilor, după următoarea rânduială:

Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. (de trei ori) Continuă să citești

Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Pe stâlpul minţii noastre închipuie, cuvintele înţelepciunii cereşti, Ceea Ce eşti Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce eşti Mângâierea celor împovăraţi de păcate, Floarea tuturor darurilor cereşti, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârşirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, Corabia mântuirii păcătoşilor, Căruţa Cea de foc a Înţelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu. Continuă să citești

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina, ocrotitoarea căsătoriţilor şi a celor care vor să se căsătorească

Sfânta Mare Muceniță Irina

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii. Continuă să citești