Rânduiala slujbei care se face în vreme de boli molipsitoare şi molime (ciumă, holeră şi altele) către Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime şi către toţi sfinţii

Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi Psalmul 87: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat. Apoi diaconul zice ectenia mare: Cu pace Domnului să ne rugăm şi celelalte până la: Pentru cei ce călătoresc… apoi adaugă acestea:

Pentru ca să nu‑Şi aducă aminte de fărădelegile şi de greşalele noastre, ale păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Săi, ci cu milostivire să ne curăţească păcatele noastre şi să‑Şi întoarcă mânia care cu dreptate este pornită asupra noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca nu cu urgia Sa să ne mustre pe noi, nici cu mânia Sa să ne pedepsească pe noi, ci să‑Şi aducă aminte că trup suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce, şi cu milostivire să ferească de moarte sufletele noastre şi întru mânie să‑Şi aducă aminte de milă, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să nu intre la judecată cu robii Săi, ci să caute spre fărădelegile noastre şi să le şteargă şi să fie milostiv şi să ocrotească pe oamenii cei fără de nădejde, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să‑Şi aducă aminte de îndurările şi de milele Sale cele din veac, şi păcatele tinereţii şi ale neştiinţei şi ale bătrâneţii şi ale ticăloşiei noastre să nu le pomenească, ci să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă din locaşul Său cel sfânt glasul nostru şi să tămăduiască durerile morţii, care ne‑au cuprins, şi pâraiele fărădelegii, ce ne tulbură, să le sece, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca degrab să ne scoată pe noi din lanţurile morţii, care ne‑au prins, şi din durerile iadului, care ne‑au cuprins, să ne izbăvească pe noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dea, cu milostivire, robilor Săi vreme de pocăinţă şi să nu ne taie înainte de vreme, ca pe un smochin neroditor, ci cu milostivire să sape împrejur şi să pună în loc de îngrăşământ mila Sa, aşteptând cu iubire de oameni roadă pocăinţei şi a întoarcerii noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne ridice din porţile morţii până nu pierim şi cu milostivire să întoarcă de la noi sabia cea scoasă şi arcul cel întins, care cu dreptate sunt îndreptate împotriva noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă rugăciunea noastră şi cererea noastră să o ia în seamă şi lacrimile noastre să nu le treacă cu vederea, ci să ne uşureze spre a ne odihni mai înainte până nu pierim; că după aceea nu vom mai fi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fim izbăviţi noi…, Apără, mântuieşte, miluieşte…, Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata…, iar preotul zice ecfonisul: Că Ţie se cuvine toată slava…

Apoi: Dumnezeu este Domnul şi S‑a arătat nouă… şi troparul acesta, glasul al 2‑lea:

Întru mânia Ta, Dumnezeule, adu‑Ţi aminte de îndurările Tale, că praf şi ţărână suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce; şi să nu ne pedepseşti cu urgia Ta, ca să nu pierim de tot, ci fereşte sufletele noastre, ca un iubitor de oameni (de două ori).

Slavă… Şi acum…,

Ceea ce eşti păzitoarea nebiruită a creştinilor…. Apoi Psalmul 50: Miluieşte‑mă, Dumnezeule…

Canonul

Cântarea 1, glasul al 8‑lea:

Irmos: Pe Faraon, care era purtat în car…

Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.

(letrină două rânduri) Slava cea atotlucrătoare şi de o fiinţă şi împreună pe scaun şezătoare şi într‑o putere şi în trei străluciri, Părinte necuprins şi Fiule şi Duhule Sfinte, de cumplita boală izbăveşte pe robii Tăi, ca să Te slăvim cu bună mulţumire.

Viforul păcatelor m‑a împins în adâncul neputinţei şi desele dureri ca furtuna mă învăluiesc pe mine ticălosul. Stăpânire într‑o putere, Treime Sfântă, milostiveşte‑Te şi mă mântuieşte pe mine, care pier cumplit.

Slavă…,

De păcatul care ne ţine, Treime nedespărţită, izbăveşte‑ne pe noi robii Tăi, cu roua milei Tale rourând văpaia cumplitelor dureri, şi dă‑ne sănătate, ca să Te lăudăm pe Tine cu dreaptă credinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată, care ai purtat în pântece pe Răscumpărătorul şi Făcătorul a toate şi Domnul, Cel ce a purtat neputinţele noastre, pe Acela roagă‑L să izbăvească de cumplita boală pe robii tăi, tu, singura ajutătoare a oamenilor.

Cântarea a 3‑a:

Irmos: Făcătorul crugurilor cereşti…

(letrină două rânduri) Minţile cereşti, cetele îngereşti, scaunele şi începătoriile, puterile şi domniile Te roagă pe Tine cel bun şi Mântuitorul, slobozeşte pe robii Tăi de boala cea pierzătoare.

Ca să arăţi adâncul cel mare al iubirii Tale de oameni, Stăpâne atotputernice, slobozeşte de boala cea aducătoare de moarte şi de cumplitele dureri pe robii Tăi, Unule, îndelung‑Răbdătorule.

Slavă…,

Îngeri şi arhangheli, ca duhuri slujitoare care staţi în faţa lui Dumnezeu, pe Acela rugaţi‑L să înceteze boala, să risipească molima şi de soarta cea aducătoare de moarte să ne izbăvească.

Şi acum…, a Născătoarei:

Izvor de vindecări bune te‑a arătat pe tine Hristos Domnul, adâncul cel născut din tine, Fecioară cu totul fără prihană; pentru aceea izbăveşte pe robii tăi, cei ce se îneacă în viforul bolii.

Catavasie: (letrină două rânduri) «Izbăveşte din nevoi pe robii Tăi, Milostive, că noi cu osârdie către Tine alergăm, către milostivul şi izbăvitorul şi Stăpânul tuturor, Dumnezeule cel slăvit în Treime».

După Catavasie, îndată diaconul zice ectenia: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta… şi celelalte, adăugând acestea:

Am greşit şi fărădelege am făcut, şi pentru aceasta mânia Ta cea dreaptă ne‑a ajuns pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, şi umbra morţii ne‑a împresurat pe noi şi de porţile iadului ne‑am apropiat. Deci către Tine, Dumnezeul nostru, în durerea noastră cu umilinţă strigăm: fie‑Ţi milă de poporul Tău şi nu‑l pierde tot. Cu umilinţă ne rugăm Ţie: auzi‑ne şi ne miluieşte.

Doamne, Cel ce stăpâneşti moartea şi viaţa, nu da morţii sufletele robilor Tăi, ci opreşte de la noi mânia şi urgia Ta pentru că pier ca fumul zilele noastre. Răniţi suntem; ca iarba s‑a uscat tăria noastră şi pierim de tot pentru păcatele noastre. Fie‑Ţi milă de robii Tăi. Întru pocăinţă, cu lacrimi ne rugăm Ţie: auzi‑ne şi ne miluieşte.

Adu‑Ţi aminte, Doamne, că trup suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce, şi cu milostivire opreşte mânia Ta care cu dreptate este pornită asupra noastră, cu care, ca şi cu o sabie înainte de vreme, ne tai pe noi. Slăbeşte boala şi încetează rana care degrab ne pierde; că nu morţii Te vor lăuda pe Tine, nici toţi cei ce se coboară în iad, ci noi, cei vii, Te lăudăm şi cu durerea inimii, suspinând, ne rugăm Ţie: auzi‑ne şi ne miluieşte.

Mai mult decât toţi Ţi‑am greşit şi fărădelege am făcut, Stăpâne, şi deşi n‑am agonisit încă pocăinţă, primeşte gândul nostru în locul ei; şi înduplecându‑Te spre milă, ca un preaputernic, slobozeşte pe robii Tăi de boala cea de moarte şi de cumplitele dureri. Cu lacrimi, suspinând, ne rugăm Ţie: degrab auzi‑ne şi ne miluieşte.

Să nu‑Ţi aduci aminte de fărădelegile şi de nedreptăţile poporului Tău, şi să nu intri la judecată cu robii Tăi, nici să Te întorci de la ei cu mânie; că de vei căuta la fărădelegi, Doamne, cine va putea sta în faţa Ta? Că praf şi ţărână suntem şi starea noastră aici, ca o nimica înaintea Ta; ci ca un îndurat şi de oameni iubitor, milostiveşte‑Te şi nu ne pierde pe noi întru mânia Ta, pentru fărădelegile noastre. Rugămu‑ne Ţie, preabunule Dumnezeule, auzi‑ne şi ne miluieşte.

Cel ce nu voieşti moartea păcătoşilor, ci să se întoarcă şi să fie vii, ca un izvor al vieţii, fă‑ne vii pe noi cei vrednici de moarte după judecata Ta cea dreaptă, că Tu eşti Dumnezeu, Cel care stăpâneşti viii şi morţii, şi nu pierde cu mânia îngrozirii Tale. Cu strigare tare, întru amărăciunea inimii, şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: auzi‑ne şi ne miluieşte.

Cu milostivire caută, Doamne, spre pătimirea poporului Tău şi Te milostiveşte şi porunceşte îngerului celui ce şi‑a întins mâna sa ca să ne piardă pe noi pe toţi, precum ai poruncit odinioară, în zilele lui David, să înceteze şi să‑şi oprească şi acum mâna sa, ca să nu ne piardă de tot; că şi noi, mărturisindu‑ne întru pocăinţă ca David, strigăm Ţie: am greşit, fărădelege am făcut şi nu suntem vrednici nici de milostivirea Ta. Dar Tu, ca un îndurat, fiind îmblânzit de însăşi milostivirea Ta, arată milele Tale cele de demult şi fereşte poporul Tău şi oile turmei Tale. Rugămu‑ne Ţie: degrab auzi‑ne şi ne miluieşte.

Preotul, ecfonisul: Auzi‑ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru…

SEDEALNA, glasul al 6‑lea:

Necazuri ne‑au înconjurat pe noi, Doamne, şi chinurile iadului au dat peste noi, Mântuitorule, şi ne‑a acoperit pe noi umbra morţii pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni, şi înainte de vreme ne lipsim de viaţă, şi ce să facem nu pricepem. Numai către Tine, doctorul sufletelor şi al trupurilor şi adâncul milostivirii, din inimă, cu durere şi cu umilinţă, căzând, strigăm: Izvorule al vieţii, iartă şi miluieşte pe poporul cel deznădăjduit, pentru Născătoarea de Dumnezeu, Unule, mult‑Milostive.

Cântarea a 4‑a:

Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

(letrină două rânduri) Cu adevărat acum umbra morţii ne‑a împresurat pe noi şi de porţile iadului ne‑am apropiat; dar Tu, Mântuitorule, ca un puternic, ridicându‑ne pe noi, minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce cu credinţă dreaptă strigă: slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Apostoli slujitori şi propovăduitori şi de Hristos văzători, care aţi luat dar de vindecări şi sunteţi doctori sufleteşti, scoateţi‑ne din nevoi şi din neputinţa ce ne ţine, rugând pe Stăpânul Iisus, Izbăvitorul şi Domnul.

Slavă…

Viforul păcatelor acum ne‑a cuprins, valurile neputinţei ne tulbură, suferinţele dese ne îneacă, întristările şi durerile ne‑au aflat pe noi păcătoşii; apostoli ai Domnului, cu rugăciunile voastre, daţi‑ne mână de ajutor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu dureri cumplite din toate părţile fiind loviţi, Fecioară, toţi cădem înaintea ta, la acoperământul tău cel puternic, curată, miluieşte‑ne pe noi pe toţi; îndură‑te, a lui Dumnezeu mireasă, şi izbăveşte de moarte şi de cumplita neputinţă şi vindecă, stăpână, durerile.

Cântarea a 5‑a:

Irmos: Pentru ce m‑ai lepădat…

(letrină două rânduri) Sfinţilor prooroci, care aţi umplut mările cele înşelătoare cu rugăciunile voastre cele izvorâtoare de miere, prefaceţi acum întreaga amărăciune a acestei boli molipsitoare în dulceaţa ce dumnezeiască a sănătăţii.

Pătrunşi suntem de săgeţile bolii prin porunca Ta, Doamne, şi apasă greu peste noi mâna Ta, Atotputernice; ci, ca un Dumnezeu îndurat, milostiveşte‑Te spre toţi cu milostivirea Ta, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici.

Slavă…,

Precum odinioară pe fiul văduvei l‑ai înviat cu porunca Ta, Cuvinte, Cel ce eşti singur bun şi milostiv, izbăvind pe robii Tăi de cumplita boală, fă‑i să vieze, Unule, Iubitorule de oameni.

Şi acum…, a Născătoarei:

În noaptea vieţii ne‑a ajuns viforul tuturor necazurilor şi ne‑a acoperit întunericul neputinţei; ci străluceşte‑ne raza de nădejde, Fecioară, şi la lumina sănătăţii îndreptează‑ne.

Cântarea a 6‑a:

Irmos: Curăţeşte‑mă, Mântuitorule…

(letrină două rânduri) De marea nemărginită a neputinţelor suntem înconjuraţi şi valurile nenorocirii molipsitoare ne tulbură; Ocârmuitorule Doamne, tinde acum mână de ajutor şi scapă‑ne de primejdii.

Precum de demult pe cel slăbănog cu dumnezeiasca Ta voie l‑ai ridicat din neputinţa bolii şi din patul suferinţei, izbăveşte‑ne de boala cea grea şi dă‑ne sănătate, mult‑Milostive.

Slavă…

Ceata proorocilor, soborul apostolilor şi tabăra mucenicilor acum Te roagă pe Tine, Unule, mult‑Milostive, pentru poporul Tău: Bunule, îndură‑Te de el.

Şi acum…, a Născătoarei:

Marie, vistieria cea curată a fecioriei, curăţeşte‑ne pe noi de boli şi de necazuri, şi de neputinţa ce ne ţine acum miluieşte‑ne, ca să te mărim pe tine cu credinţă.

«Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că noi cu osârdie către tine alergăm, ca spre un zid nesurpat şi nouă folositoare».

După aceea diaconul zice ectenia mică. Preotul, ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii…

CONDAC, glasul al 6‑lea:

Durerile iadului ne‑au înconjurat pe noi şi umbra morţii ne‑a acoperit, şi ca ceara de foc se topesc zilele noastre de faţa mâniei Tale, Doamne; ci, ca un îndurat, adu‑Ţi aminte de milă şi cruţă pe poporul Tău, ca, fiind vii, cu pocăinţă să Te lăudăm pe Tine, Iubitorule de oameni.

Apoi Antifonul întâi, al glasului al 6‑lea:

Spre cer ridic ochii inimii mele către Tine, Cuvântule, miluieşte‑mă ca să viez Ţie.

Miluieşte‑ne pe noi, urgisiţii, făcându‑ne vase de cinste Ţie, Cuvântule.

Slavă… Şi acum…

Sfântul Duh este pricina a toată mântuirea; de suflă Acesta spre cineva după vrednicie, degrab îl ridică din cele de pe pământ, pe aripi îl înalţă, îl creşte şi sus îl aşază.

Prochimen, glasul al 4‑lea:

Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi pe noi, nici cu iuţimea Ta să ne pedepseşti.

Stih: Nu este vindecare trupului meu în faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele din pricina păcatelor mele.

APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune.

Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(XII, 1‑10)

(letrină două rânduri) Fraţilor, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte‑I, a suferit Crucea, n‑a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de‑a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi bine aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v‑aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: «Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte». Răbdaţi spre înţelepţire. Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu‑l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi, şi nu fii adevăraţi. Apoi, dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare, nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.

Preotul: Pace ţie. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 4‑lea:

EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire:

(IV, 38‑44)

(letrină două rânduri) În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon, iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L‑au rugat pentru ea. Şi El plecându‑Se asupra ei, a certat frigurile, şi frigurile au lăsat‑o; iar ea, îndată sculându‑se, le slujea; dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi, de felurite boli, îi aduceau la El; iar El, punându‑Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. Din mulţi ieşeau şi diavoli care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându‑i, nu‑i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul. Iar făcându‑se ziuă, a ieşit şi S‑a dus într‑un loc pustiu; dar mulţimile îl căutau şi au venit până la El şi‑L ţineau, ca să nu plece de la ei. Iar Iisus a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta sunt trimis. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.

Apoi Slavă…, glasul al 2‑lea:

Părinte şi Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Stih: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.

Şi stihira aceasta, glasul al 6‑lea:

Înfricoşător eşti, Doamne, şi cine va suferi mânia Ta cea dreaptă? Sau cine Te va ruga pe Tine pentru poporul cel greşit şi deznădăjduit? Dar pentru îndurările Tale cele fără de număr şi pentru iubirea Ta de oameni şi pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor care se roagă către Tine pentru noi, Te pleacă spre milostivire, pentru că noi toţi suntem fără răspuns, căci robi greşiţi suntem; de aceea degrab Te milostiveşte şi miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, ca în reaua certare în care suntem să nu pierim noi, robii Tăi, Milostive.

După aceea diaconul zice: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău… Iar preotul zice ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…

Cântarea a 7‑a:

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu, focul s‑a ruşinat…

(letrină două rânduri) Mă arde cuptorul durerilor fără de număr şi neîncetat mă aprinde văpaia cea necruţătoare a focului bolii; ci cu roua milei Tale, Mântuitorule, răcoreşte pe cel ce cântă: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Prooroci, apostoli, soborul mucenicilor, dumnezeieşti învăţători, cu rugăciunile voastre alinaţi durerile celor bolnavi şi dăruiţi sănătate celor ce cântă: bine eşti cuvântat. Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă…,

Cu cuvântul pe Lazăr l‑ai înviat; acum, ridicându‑ne pe noi din groapa bolii celei cumplite, viază‑ne, Doamne, ca să cântăm cântare de mulţumire: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum…, a Născătoarei:

Milostivă fiind şi Maică Celui cu totul milostiv, îndură‑te şi izbăveşte pe poporul care cheamă mila ta, Fecioară, şi cântă: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8‑a:

Irmos: De şapte ori cuptorul…

(letrină două rânduri) Cu durere gemem în patul suferinţei noastre şi din boala pierzătoare strigăm către Tine, Iubitorule de oameni, şi înălţând acum ochii inimii, cerem sănătate. Cercetează‑ne pe noi, Mântuitorule, şi ne ridică să cântăm: popoare preaînălţataţi‑L întru toţi vecii.

Cel ce din milostivire Te‑ai îmbrăcat în a noastră neputinţă şi ai voit a Te asemăna oamenilor, pentru rugăciunile preacuvioşilor Tăi, mântuieşte‑ne pe noi, cei fără nădejde, şi ne ridică din groapa deznădăjduirii, ca să cântăm: tineri binecuvântaţi‑L, preoţi lăudaţi‑L, popoare preaînălţaţi‑L întru toţi vecii.

Slavă…,

Făcătorule al firii, dătătorule de vindecări, ca cel ce ai inimă îndurată şi noian de milostivire, îndelung‑Răbdătorule, cu luare aminte cercetează pe poporul Tău de boala cea molipsitoare şi viază‑l ca să cânte: preoţi binecuvântaţi‑L, popoare preaînălţaţi‑L întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ajutătoarea cea tare şi apărătoarea cea adevărată, nădejdea deznădăjduiţilor, cercetează, preanevinovată, pe robii tăi, care pătimesc cumplit; uşurează greutatea bolii celei amare; depărtează neputinţa şi boala cea molipsitoare şi mântuieşte pe robii tăi, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 9‑a:

Irmos: Spăimântatu‑s‑a cerul de aceasta…

(letrină două rânduri) Minuni fără de număr ai făcut, Cel ce eşti fără de moarte; arată mila Ta spre robii Tăi, Dumnezeule, ca un milostiv, şi de boala ce ne‑a cuprins pe noi acum liberează‑ne pentru rugăciunile celei ce Te‑a născut pe Tine, şi ale cetei purtătorilor Tăi de biruinţă.

Pentru rugăciunile îngerilor, arhanghelilor, proorocilor, apostolilor, mucenicilor, preacuvioşilor, ierarhilor şi ale tuturor sfinţilor Tăi, plângerea cea grozavă a robilor Tăi schimb‑o, Atotputernice, în bucurie, vindecă durerea, uşurează boala şi sănătate ne dăruieşte.

Slavă…,

Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Doamne, Cel bogat în milă, pe Tine Te rog, vindecă multele mele patimi şi mă izbăveşte de dureri şi de necazuri, ca un singur bun şi binefăcător; şi mântuieşte pe cei ce cu dreaptă credinţă Te slăvesc.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe Înduratul şi Milostivul, pe Făcătorul şi Domnul, stăpână, arată acum spre mine obişnuitele tale îndurări şi mă izbăveşte din cumplita boală ce topeşte sufletul meu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi‑mi dăruieşte sănătate, ca neîncetat să te măresc pe tine.

După aceea: Cuvine‑se cu adevărat să te fericim…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia… Şi troparele acestea, glasul al 6‑lea: Miluieşte‑ne pe noi, Doamne…, Slavă…, Doamne, miluieşte‑ne pe noi…, Şi acum…, Uşa milostivirii deschide‑o nouă…

După aceea preotul citeşte rugăciunile acestea, la năprasnica moarte de boli molipsitoare (preotul, dacă voieşte, le citeşte pe amândouă, sau numai una din ele).

Rugăciuni

la năprasnica moarte de boli molipsitoare

Făcute de sfinţitul patriarh Filotei.

Diaconul zice: Cu lacrimi de umilinţă şi cu inimă înfrântă, plecând genunchii sufletelor şi ai trupurilor noastre, Domnului să ne rugăm. Atunci zic toţi: Doamne miluieşte (de 3 ori), şi‑şi pleacă genunchii, iar preotul însuşi, plecându‑şi genunchii, cu lacrimi şi cu toată umilinţa citeşte aceste

Rugăciuni

(1)

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, izvorul cel nesecat al îndurărilor, noianul cel nepătruns al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al îndelungatei răbdări şi al bunătăţii, Care aduci multe feluri de bătăi şi de răni asupra neamului omenesc spre folosul lui prin marea Ta iubire de oameni, pentru ca neînfrânarea şi pornirea noastră spre păcat, fiind stăpânită ca de un frâu de frica Ta cea dumnezeiască, să nu se pornească împotriva chipului cel dumnezeiesc, nici să batjocorească firea cea aleasă a sufletului nostru, opreşte, Te rugăm, această armă ascuţită şi neaşteptată a morţii, adusă asupra firii noastre, ca să nu ne împuţinezi mai mult decât pe toate neamurile, nici să ne dai spre batjocură vrăjmaşilor celor care lucrează cu mintea şi celor care lucrează cu simţurile. S‑au pustiit cetăţile, s‑au stricat târgurile; praznicele cele sfinţite şi slujbele şi frumuseţea cântărilor dumnezeieşti, în bună parte, au tăcut; case frumoase şi mari, după cum zice Scriptura, au pierit şi nu este cine să locuiască în ele. Frică şi cutremur a venit peste noi şi negura întunecată a acestei morţi înfricoşătoare ne‑a acoperit pe toţi. Nu apucăm, Stăpâne, noi rudele să jelim pe cei răposaţi, precum este obiceiul, că a şi venit sfârşitul nostru, şi căutăm pe alţii care să ne jelească, şi suntem daţi aceleiaşi gropi de obşte. Noi cei vii şi văzuţi nu mai socotim că suntem vii, de frica acestei bătăi înfricoşătoare; nu ne mai încredem nici în noi înşine, bănuind fiecare din noi că are în sine semnul şi rana morţii şi, înainte de moarte, cumplit de frica morţii murim.

Aceasta este plata răutăţii noastre; acesta este sfârşitul cel cuvenit faptelor noastre viclene şi necurate; acestea sunt isprăvile cele rele ale desfrânării, ale nedreptăţii şi ale călcării noastre de jurământ; acest şarpe cu trei capete, înfigând în noi dinţii săi cei veninoşi, ne‑a adus această stricăciune şi această moarte, după cum zice Scriptura: pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultători. Pentru care nu putem nici ochii minţii să‑i ridicăm, nici să ne rugăm curat ca să dobândim mila Ta, fiecare din noi fiind apăsat de greutatea cugetului ca de nişte obezi de fier. Dar nu ne părăsi pe noi cu totul şi, pentru numele Tău cel sfânt, nu strica aşezământul Tău, ca să nu fim lipsiţi de vremea pocăinţei şi a întoarcerii, noi ticăloşii. Ştim că şi această bătaie de moarte cu iubire de oameni ai adus‑o pentru că, de multe ori făgăduind pocăinţă şi de multe ori minţind, ne‑am osândit spre tăiere ca şi smochinul cel neroditor. Dar mai ai încă răbdare ca un lucrător iubitor de oameni, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; Cel care ai poruncit ca de şaptezeci de ori câte şapte să iertăm păcatele fraţilor; Care poţi din pietre tari şi neroditoare să ridici fii lui Avraam, pentru că numai Ţie sunt cu putinţă toate cele ce sunt la oameni cu neputinţă, Stăpâne, Iubitorule de oameni. Ca şi prin noi în neam şi în neam să se slăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(2)

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Am greşit, fărădelege am făcut, n‑am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne. Am călcat poruncile Tale cele mântuitoare şi făgăduinţele noastre cele sfinţite, pe care le‑am făcut la Sfântul Botez înaintea marelui Tău jertfelnic şi înaintea îngerilor şi a oamenilor; ne‑am lepădat de înfricoşătorul sânge al legii prin care ne‑am sfinţit, socotindu‑l lucru de nimic şi înjosind harul Duhului şi nebăgând în seamă înfierea cea înfricoşătoare şi mai presus de fire. Toată Scriptura şi legea cea dumnezeiască şi învăţătura cea insuflată de Dumnezeu au fost socotite de noi ca sunet deşert şi vorbe lipsite de fapte; noi, ticăloşii, purtăm numai cu numele şi în vorbe cinstita Evanghelie şi adevăratul creştinism. Mâinile noastre s‑au nevoit spre toată răpirea şi lăcomia; picioarele au fost grabnice şi îndrăzneţe spre toată nedreptatea şi răutatea, gata a merge şi a călca partea fraţilor şi a mânca pe săraci. Am făcut gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, organ de toată ruşinea şi vorba nebunească, de călcare de jurământ şi de clevetire. Ochii noştri şi toate simţirile noastre peste măsură le‑am umplut de desfrânare şi de toată necurăţia. Mintea, care împărăţeşte în noi, adică sămânţa cea dumnezeiască, am înjosit‑o, şi mădularele Tale, Hristoase, le‑am făcut mădulare ale desfrânării, şi, în loc de biserici ale lui Dumnezeu, ne‑am făcut locaşuri de stricăciune şi de necurăţie.

Pentru aceasta, Preabunule Stăpâne, noi, ticăloşii, spre mânie am întors marea Ta iubire de oameni. Mulţimea facerilor Tale de bine, nebuneşte am înlocuit‑o cu pedeapsă; căci de vreme ce nici prin cele bune ale noastre şi nici prin bolile celor de aproape nu ne‑am făcut mai buni, pe dreptate am pornit singuri asupra noastră această certare dreaptă şi bătaie; dar nu cu iuţimea Ta să ne mustri pe noi, nici cu mânia Ta să ne pedepseşti pe noi, Doamne. Ţie unuia am greşit, dar Ţie unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită aducem Ţie mărturisire ca o jertfă curată. Lasă, iartă, Iubitorule de oameni Stăpâne; opreşte bătaia cea pe dreptate adusă asupra noastră; să biruiască adâncul îndurărilor Tale mulţimea cea vicleană a păcatelor noastre. Noianul bunătăţii Tale celei nemărginite să acopere marea cea amară a răutăţii noastre. Avem pilde mari ale iubirii Tale de oameni: pe tâlhari, pe desfrânate, pe vameşi şi pe fiul cel desfrânat, care ne‑au întrecut pe noi, ticăloşii, şi în împărăţia cerurilor înainte au ajuns. Cu aceia primeşte‑ne şi pe noi, care ne mărturisim şi cădem înaintea Ta, Stăpâne, deşi suntem departe de întoarcerea şi de curata pocăinţă a acelora; dar bunătatea Ta cea nemăsurată să împlinească lipsa, şi mai bine să facă chiar totul, de vreme ce de toate suntem lipsiţi cu totul. Îndurare şi milostivire, care Te îmblânzeşte pe Tine, ai Crucea şi moartea cea de bunăvoie, pe care ai răbdat‑o pentru noi, nemulţumitorii; luptele apostolilor, sudorile cuvioşilor, sângele mucenicilor şi, mai înainte de toate, ai nădejdea şi mântuirea cea de obşte a tuturor, pe Născătoarea de Dumnezeu, care mai presus de fire Te‑a născut; ale căror rugăciuni cu iubire de oameni primindu‑le, din nevoia aceasta de acum şi de chinul cel veşnic ce va să fie, ne izbăveşte pe noi. Cu harul şi cu iubirea de oameni ale Celui fără de început al Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, şi ale Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.