Arhive categorii: Program liturgic

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 25 -A DUPĂ CINCIZECIME (12 nov. 2017)

Samarineanul milostiv.jpg, apoteotic

Sâmbătă după amiază, 11 noiembrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 12 noiembrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar după otpustul Liturghiei se vor expune spre binecuvântarea și sfințirea pelerinilor moaștele  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință și relicvarul „Micul Diveevo”,  ce conține părticele din sfintele moaște ale Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos de la Diveevo și ale Sfintei Cuvioase Matrona, Mărturisitoarea de la Diveevo, precum și un fragment din potcapul Sfântului Cuvios Serafim, marele făcător de minuni din Sarov.

Totodată, se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

DSC_6390

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

8/9 nov. 2017: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA ÎN CINSTEA SFÂNTULUI NECTARIE DIN EGHINA

sfantul-nectarie-vindecatorul

Miercuri seara, 8 noiembrie a.c., cu prilejul pomenirii celui între sfinți Părintelui nostru Nectarie al Pentapolei, făcătorul de minuni din Eghina (9 nov.), începând cu orele 21.00, în schitul nostru, se va oficia  o priveghere de toată noaptea, după tipicul Sfântului Munte, care va dura până în zorii zilei de joi, 9 noiembrie, orele 4.30.

Se va începe cu Pavecernița mică, în cadrul căreia se va citi Acatistul Sf. Nectarie, urmată de Vecernia Mare cu Litie, cuvânt de învățătură și se va continua după miezul nopții cu slujba Utreniei, Ceasul I și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

La sfarsitul privegherii, se vor expune spre binecuvântarea și sfințirea pelerinilor moaștele  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință și relicvarul „Micul Diveevo”,  ce conține părticele din sfintele moaște ale Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos de la Diveevo și ale Sfintei Cuvioase Matrona, Mărturisitoarea de la Diveevo, precum și un fragment din potcapul Sfântului Cuvios Serafim, marele făcător de minuni din Sarov.

DSC_6390

Persoanele, care doresc să participe la priveghere, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL (8 nov. 2017)

sfintii_arhangheli_mihail_si_gavriil_3

Marți, 7 noiembrie 2017, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.00, Pavecernița Mică.

Miercuri, 8 noiembrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I, iar de la orele 8.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință și relicvarul „Micul Diveevo” – care conține părticele din sfintele moaște ale Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos de la Diveevo și ale Sfintei Cuvioase Matrona, Mărturisitoarea de la Diveevo, precum și un fragment din potcapul Sfântului Preacuviosului Părinte Serafim, marele făcător de minuni din Sarov-, și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

DSC_6380

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 6 – 12 NOIEMBRIE 2017

DSC_6578

Luni, 6 noiembrie 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18.40: Vecernia și Canonul Maicii Domnului; Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
 
Marți, 7 noiembrie 2017:
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Miercuri, 8 noiembrie 2017, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

5.30 – 7: Pravila monahală de obște

7.00 – 7.30: Miezonoptica

7.30 – 8.30: Utrenia

8.30 – 10.30: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, predică și rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința; Litia mică pentru cei adormiți

15 – 15.40: Ceasul 9 și Vecernia Mică

21.00: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI IERARH NECTARIE DIN EGHINA  (I) (Pavecernița mică cu Acatistul Sfântului Nectarie, Vecernia Mare cu Litie, Cuvânt de învățătură)

 Joi, 9 noiembrie 2017, SFÂNTUL IERARH NECTARIE DIN EGHINA

00.00 – 04.30: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI IERARH NECTARIE DIN EGHINA  (II) (Utrenia, Ceasul I, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți)

11.30 – Ceasurile 3 și 6 și Paraclisul Sf. Ierarh Nectarie

17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Continuă să citești

2/3 nov. 2017: SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA SCHITUL SFÂNTUL GHEORGHE – CLOȘCA

SF GH moaste

Iubiți credincioși ai satului Cloșca

și binecuvântați pelerini ai Schitului Sfântul Gheorghe – Cloșca,

din Arhiepiscopia Tomisului,

          În fiecare an, în ziua de 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida.

          Biserica Schitului Sf. Gheorghe – Cloșca păstrează ca pe un odor neprețuit un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință – un dar al Înaltpreasfințitului Părinte Pavlos, Mitropolit de Glyfada (Biserica Greciei) către Înaltpreasfințitul Părintele nostru Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, spre binecuvântarea, sfințirea și întărirea duhovnicească a obștii monahale de la Cloșca, a credincioșilor satului, dar și a tuturor pelerinilor ce calcă pragul acestui sfânt locaș.

          Cu prilejul acestei prăznuiri de toamnă a marelui Sfânt Purtător-de-biruință, obștea Schitului Sf. Gheorghe – Cloșca are deosebita bucurie de a vă invita să participați la sfintele slujbe ce se vor oficia cu prilejul acestei sărbători locale de către Înaltpreasfințitul Părintele nostru Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după cum urmează:

 JOI seară (2 nov,), orele 22TAINA SFÂNTULUI MASLU, iar imediat după Sfântul Maslu, VINERI noaptea (3 nov.),  în jurul orelor 24SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA LITURGHIE ARHIEREASCĂ.

Credincioșii prezenți la sfintele slujbe vor avea prilejul să venereze și fragmente din sfintele moaște ale Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos de la Diveevo și ale Sfintei Cuvioase Matrona, Mărturisitoarea de la Diveevo, ucenițele Sfântului Preacuviosului Părinte Serafim, marele făcător de minuni din Sarov, sfinte moaște ce vor fi expuse spre venerare de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie.

Vă așteptăm cu drag!

EGUMEN,

Protosinghel Leontie

împreună cu frații mei cei întru Hristos

 Sf-M-Mc-Gheorghe, in picioare

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU DIN BASARABI, ocrotitorul Bucureștilor (27 oct. 2017)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2012/10/Cuviosul-Dimitrie-cel-Nou.jpg

Joi, 26 octombrie 2017, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.00, Pavecernița Mică.

Vineri, 27 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR (26 octombrie 2017)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2011/10/2710-Nestor-Dumitru.jpg

Miercuri, 25 octombrie 2017, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.00, Pavecernița Mică.

Joi, 26 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAM LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 23 – 29 OCTOMBRIE 2017

Maica Domnului de la Kazan

Luni, 23 octombrie 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
 
Marți, 24 octombrie 2017:
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Miercuri, 25 octombrie 2017, Sf. Cuvios Martirie diaconul și Sf. Cuvioasă Matrona, mărturisitoarea de la Diveevo
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Joi, 26 octombrie 2017, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Sf. Ierarh Teofil al Novgorodului (+1484), Sf. Ierarh Antonie de Vologda (+1588)
 
5.30 – 7: Pravila monahală de obște

7.00 – 7.30: Miezonoptica

7.30 – 9.00: Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți

9.00 – 12.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, predică și rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința

17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Continuă să citești

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 23-A DUPĂ CINCIZECIME (22 oct. 2017)

vindecarea-indracitului-din-gadara

Sâmbătă după amiază, 21 octombrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 22 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA (14 oct. 2017)

Parascheva

Vineri, 13 octombrie 2017, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Taina Sfântului Maslu și Pavecernița Mică.

Sâmbătă, 14 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.