Arhive categorii: Program liturgic

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA a 5-a din POST (a Sfintei Maria Egipteanca) (17 aprilie 2016)

Duminică, 17 aprilie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Sfântului Cuvios Avraamie din Rostov, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

Cuviosul Avramie, noul factor de minuni, a fost arhimandrit al Rostovului la inceputul erei crestine in Rusia, intre anii 1073-1077. Sf Avramie, tuns in monahism in Manastirea Valaam, s-a invrednicit de aratarea Sf Ioan Teologul, care i-a dat lui un toiag zicandu-i: “ Sa te duci la Rostov si sa sfarami cu toiagul acesta pe idolul Veles si sa zici asa: In numele Domnului nostru Iisus Hristos iti porunceste tie Ioan Teologul ca sa te sfarami! “ Intorcandu-se fericitul Avramie la Rostov, a indeplinit porunca, idolul indata s-a spart si pe acel loc a zidit o biserica in numele Sf Ioan Teologul, in jurul careia mai apoi s-a format o manastire a carei staret a fost numit Sf Avramie. Manastirea Sf Avraamie este cea mai veche manastire din Rusia ( sec al XI-lea).

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

PROGRAMUL  SLUJBELOR

ÎN SĂPTĂMÂNA  11 – 17 APRILIE 2014

LUNI, 11 aprilie:

 4 – 8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6, Obednita şi Acatistul zilei. 

17 – 19.30: Ceasul 9,  Vecernia şi Pavecernita Mare

MARŢI, 12 aprilie:

 4 – 8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6, Obednita şi Acatistul zilei. 

17 – 19.30: Ceasul 9,  Vecernia şi Pavecerniţa Mare

MIERCURI, 13 aprilie, DENIA CANONULUI CELUI MARE

 4 – 8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6, Obednita şi Acatistul zilei. 

15 – 17.30: Ceasul 9, Vecernia şi Pavecerniţa Mică

18.30 -19.00: Miezonoptica

19.00 – 22.30: DENIA CANONULUI CELUI MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL şi Ceasul I.

JOI, 14 aprilie:

 6 – 8: Ceasurile 3,  6, 9 şi Obednita.

8-10: Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si Litia mică pentru cei adormiti.

18.00 – 19.30: Pavecernita Mare

VINERI, 15 aprilie:

4 – 8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3, 6, Obednita şi Acatistul zilei. 

18.00: Ceasul 9, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, Taina Sfântului Maslu şi DENIA IMNULUI ACATIST AL PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU cu Ceasul I. Pomenirea celor adormiti.

(Pavecerniţa Mică se va citi la chilii)

SAMBATA, 16 aprilie:

6-8: Miezonoptica, Ceasurile 3 şi 6 şi Acatistul zilei. 

8 -10: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur și slujbe de pomenire pentru cei adormiți

17.00 – 18.00: Ceasul 9 șVecernia

18.45: Pavecerniţa Mică

 DUMINICA, 17 aprilie:

7.00 – 9.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

9.30 – 12: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, Paraclisul Sfantului Cuvios Avraamie din Rostov si rugăciuni la toată trebuinţa.

15-16: Ceasul 9 si Vecernia de umilinta (la intrarea in a şasea Saptamana a Sfantului si Marelui Post)

13 aprilie 2016: DENIA CANONULUI CELUI MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL

DENIA CANONULUI CELUI MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL

În seara zilei de 13 aprilie a.c., se va oficia în schit, începând cu orele 19.00, Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. 

Acest bogat și frumos imn liturgic de peste 250 de strofe este deodată meditație biblică și rugăciune de pocăință. Canonul Sfântului Andrei este un dialog al omului păcătos cu Dumnezeu și cu propria sa conștiință, luminată de citirea Sfintelor Scripturi.

Stilul în care Sfântul Ierarh Andrei a compus cântările canonului favorizează atitudinea contemplativă.

Sfântul Andrei Criteanul folosește, în Canon, o extraordinară bogăție de teme și imagini – atât din Sfânta Scriptură, cât și din operele Părinților înaintași. Toate acestea par să se structureze după 3 teme sau motive principale.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul s-a citit, în patru părți, în primele zile ale Postului Mare. La Utrenia sau Denia de miercuri seara, el se citește integral.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA a 4-a din POST (a Sfântului Ioan Scărarul) (10 aprilie 2016)

Duminică, 10 aprilie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA a 3-a din POST (a Sfintei Cruci) (3 aprilie 2016)

Duminică, 3 aprilie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

2 aprilie 2016, LITURGHIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ŞI PARASTAS

Sâmbătă, 2 aprilie 2016, începând cu orele 8, în biserica Schitului Sf. Gheorghe – Cloșca, se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi parastas de obşte. 

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

26 martie 2016, LITURGHIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR, SF. MASLU ŞI PARASTAS

Sâmbătă, 26 martie 2016, începând cu orele 8, în biserica Schitului Sf. Gheorghe – Cloșca, se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Taina Sfântului Maslu şi parastas de obşte. 

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI (25 martie 2016)

Joi după-amiază, 24 martie 2016, începând cu orele 16.00, se va oficia Ceasul 9 şi Vecernia.

Vineri, 25 martie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, urmată de Vecernia Odovaniei praznicului.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA a 2-a din POST (a Sfântului Grigorie Palama) (27 martie 2016)

Duminică, 27 martie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Sfântului Grigorie Palama, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA I din POST (A ORTODOXIEI) (20 martie 2016)

Sâmbătă după-amiază, 19 martie 2016, începând cu orele 16.00, se va oficia Ceasul 9 şi Vecernia.

Duminică, 20 martie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Cuvioşilor Mucenici din Lavra Sfântului Sava, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.