SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI
Protosinghel Leontie – Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca – 14 septembrie 2015
SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI (2015)
Lasă un răspuns
Arhive categorii: Fără categorie
Sfinţii Mucenici Felix, Regula şi Exuperantie, patronii şi ocrotitorii oraşului Zürich (11 septembrie)
Mare este puterea credinţei/ Tiranului v-aţi împotrivit/ şi prin moarte azi mărturisiţi viaţa/ Sfinţilor martiri Felix, Regula şi Exuperantie/ Rugaţi-vă lui Hristos, Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi. (Troparul)
Cea mai veche consemnare a vieţii Sfinţilor Felix, Regula si Exuperantie († 286) care se păstrează, datează din prima jumătate a secolului al IX-lea (1).
Fraţii Felix şi Regula, precum şi însoţitorul lor Exuperantie, erau creştini din oraşul Teba – Egipt, care au venit în Elveţia în timpul domniei lui Maximian (250-310), împreună cu legiunea tebaică, formată numai din creştini şi încoronată de martiriu în 302 la Agaunum (în zona oraşului Saint-Maurice – sudul Elveţiei). Conducătorul acestei legiuni, faimosul Mauriţius, care era un foarte bun creştin, i-a trimis pe cei trei, înaintea martiriului sãu, sã predice Evanghelia lui Hristos dincolo de Alpi.
Astfel, Felix, Regula şi Exuperantie au trecut prin Pasul Furka, apoi prin valea râului Rheuss, prin trecătoarea Klausen, şi au ajuns prin Glarnerland la lacul Zürich, apoi în oraşul Thuricum (Zürich-ul de astăzi) unde şi-au construit colibe pe o insulă a Limmatului (acolo unde se aflã în prezent Biserica Wasserkirche) şi au slujit Domnului zi şi noapte.
Puterea romană a trimis pe urmele lor niste ofiţeri foarte cruzi, ca să-i ia prizonieri. Se spune cã aceia n-au putut sã-i vadã pe Sfinţi, aceştia fiind învãluiţi de harul lui Dumnezeu şi astfel soldaţii au trecut pe lângă ei. Bucuroşi însă de a primi cununa martiriului, cei trei oşteni ai lui Hristos s-au predat singuri căutătorilor lor şi au fost duşi în faţa comandantului Decius în castelul Turicum. Continuă să citești
1 iulie: SLUJBA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI
SLUJBA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI
LA VECERNIE:
După obişnuitul psalm, se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâia.
La Doamne, strigat-am…, stihirile pe 8, glas 1
Veniţi credincioşilor, să lăudăm pe Sfântul Leontie, ierarhul preaînţelept şi cuviosul mult nevoitor care prin rugăciunile sale neîncetate, cu puterea lui Dumnezeu, dă tărie credinţei noastre ortodoxe. (de două ori)
Veniţi credincioşilor, să cinstim cu cântări duhovniceşti pe Slăvitul Leontie, cel ce din pruncie a iubit rugăciunea şi cu dragoste nemăsurată s-a făcut folositor tuturor celor încredinţaţi lui spre duhovnicească păstorire.
Cum să nu ne minunăm de cel ce s-a făcut pildă de smerenie şi ascultare, care cu dragoste desăvârşită şi aleasă înţelepciune a cârmuit obştea călugărilor şi mulţimea credincioşilor prin cuvântul de învăţătură şi împărtăşirea harului dumnezeiesc prin Sfintele Taine ale lui Hristos.
Vas cu totul sfinţit al Duhului Sfânt ai fost cu adevărat, Sfinte Ierarhe Leontie, că şi după adormirea ta lucrător de minuni te-ai arătat, vindecând bolile sufleteşti şi trupeşti ale celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
Prin vrerea lui Dumnezeu, sfintele tale moaşte au fost scoase din mormânt pentru folosul duhovnicesc al tuturor, iar cei neputincioşi atingându-se de ele cu credinţă, vindecare primesc prin tine de la Dumnezeu.
Tăinuind cu smerenie nevoinţele tale cele duhovniceşti, darul minunilor ai primit de la Dumnezeu, făcându-te de folos şi după adormirea ta, precum ai fost în toată viaţa pământească, Sfinte Ierarhe Leontie, omule ceresc şi îngerule pământesc.
În cumpătare şi osteneli, în multe privegheri şi rugăciuni neîncetate ţi-ai curăţit sufletul şi trupul, ierarhe de Dumnezeu înţelepţit. Pentru aceasta vas ales arătându-te, ai primit daruri duhovniceşti întocmai cu Apostolii.
Slavă…, glas 8
Mulţimile călugărilor şi cetele ierarhilor acum se adună împreună cu ceata dreptmăritorilor creştini întru lauda iubitorului de sihăstrie şi slujitorului ales al arhieriei, slăvitul Leontie, care, cu nemăsurată dragoste şi dreaptă credinţă, a păstorit turma cea cuvântătoare încredinţată lui spre povăţuire. Drept aceea după cuviinţă să strigăm: bucură-te Leontie, slava călugărilor şi podoaba arhiereilor.
Şi acum…, Dogmatica, glas 8: Împăratul cerurilor…
LA LITIE
Stihira, glas 4
Pustnicească nevoinţă ai săvârşit pe pământ, părinte Leontie, şi pornirile patimilor cu izvorul lacrimilor tale le-ai potolit; roadele bunei credinţe agonisind, la slujirea arhierească ai fost chemat, ca să păstoreşti turma cea cuvântătoare cu dragoste şi înţelepciune, pentru care strigăm: bucură-te, prea lăudate, podoaba cea preafrumoasă a nevoinţei şi stâlpul Bisericii cel neclintit; bucură-te îndreptătorul cel mare a celor ce rătăcesc; bucură-te, bucuria tuturor.
Slavă…, glas 4
Bucură-te, străveche catedrală a Rădăuţilor, că fiul şi păstorul tău duhovnicesc, Sfântul Leontie, care a născut şi crescut duhovniceşte pe înţeleptul Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al măritului Ştefan vodă al Moldovei, astăzi se laudă cu cântări duhovniceşti, întru bucuria şi slava Bisericii.
Şi acum…, glas 4
Arătatu-te-ai Biserică prea sfântă a Fiinţei celei mai presus de fiinţă, că pe Dumnezeu-Cuvântul, ca o sfântă L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un ipostas şi două firi. Continuă să citești
24 mai: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat
Troparul Sfântului Cuvios Simeon, cel din Muntele Minunat, glasul 1:
Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești
IMNE LA SFÂNTUL IOACHIM DIN ITHACA (2 martie)
2 martie/ 23 mai: SLUJBA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU IOACHIM DIN ITHACA, FĂCĂTORUL DE MINUNI (UTRENIA)
S L U J B A
CUVIOSULUI ŞI DE-DUMNEZEU-PURTĂTORULUI PĂRINTELUI NOSTRU
IOACHIM DIN ITHACA
F Ă C Ă T O R U L D E M I N U N I
A CĂRUI ADORMIRE O POMENIM LA 2 MARTIE
IAR MUTAREA MOAŞTELOR LA 23 MAI
Alcătuită în greceşte de
Dr. Haralambos Bussias, Imnograful Patriarhiei Alexandriei,
şi tălmăcită în româneşte cu acrivia podobiei,
adică în metrica bizantină,
de Diacon Cornel COMAN,
Sabin PREDA și
Preot Vicenţiu CURELARU
2 martie/ 23 mai: SLUJBA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU IOACHIM DIN ITHACA, FĂCĂTORUL DE MINUNI (VECERNIA)
S L U J B A
CUVIOSULUI ŞI DE-DUMNEZEU-PURTĂTORULUI PĂRINTELUI NOSTRU
IOACHIM DIN ITHACA
F Ă C Ă T O R U L D E M I N U N I
A CĂRUI ADORMIRE O POMENIM LA 2 MARTIE
IAR MUTAREA MOAŞTELOR LA 23 MAI
Alcătuită în greceşte de
Dr. Haralambos Bussias, Imnograful Patriarhiei Alexandriei,
şi tălmăcită în româneşte cu acrivia podobiei,
adică în metrica bizantină,
de Diacon Cornel COMAN,
Sabin PREDA și
Preot Vicenţiu CURELARU
PREDICĂ LA DUMINICA A 6-A DUPĂ PAŞTI (2018)
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA VINDECĂRII ORBULUI
PREDICĂ LA DUMINICA VINDECĂRII ORBULUI
(Ioan 9, 1-38)
6 iunie 2021
NECREDINȚA NU ARE ARGUMENTE
„Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui” (Ioan 9, 38)
Există, iubiții mei, necredincioși și atei. Ar trebui să nu existe niciunul, întrucât de pretutindeni zeci de mii de voci se aud: „Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci” (Cântarea celor trei tineri 1, 34). Cu toate acestea, există.
Ca să se îndreptățească, ei spun: Să vedem o minune și îndată ce o vedem, atunci vom crede. Dar oare cauza necredinței este lipsa de minuni? Nu, frații mei. Cauza este mai profundă. Poate să aibă loc în fața cuiva nu una, ci o mulțime de minuni, chiar și un mort să fie înviat și cu toate acestea el să nu creadă. Ca dovadă avem Evanghelia de azi.
* * *
A avut loc o minune, una din cele mai mari minuni pe care a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos. Voi vorbi folosind un exemplu.
Toți știți aparatele de fotografiat. Astăzi și copilașii au aparat de fotografiat. Ce este aparatul de fotografiat? O invenție a spiritului uman, un ochi artificial, care reușește să imprime imagini, acum, desigur, și color. Și nu poate nimeni să susțină că un aparat de fotografiat a apărut de unul singur, că a crescut pe ogoare?! Nu, desigur. Ce vreau să spun? Vreau să vă vorbesc despre un alt aparat de fotografiat.
Odată, niște turiști dintr-un grup începură să se contrazică. Aveau pe umăr câte un aparat de fotografiat și fiecare îl lăuda pe al său, spunând că al lui este cel mai bun. Unul se lăuda cu cel nemțesc, altul cu cel englezesc, altul cu cel japonez… Zadarnică lauda. Niciunul din acestea nu se poate compara cu aparatul pe care vi-l voi spune.
Vă recomand, deci, un aparat de fotografiat, care este alfa, vârf! Este însă foarte scump. Nu se cumpără, nu se vinde, nu se dă la schimb. Care este aparatul acesta? Sunt cei doi ochi ai fiecăruia dintre voi! Acesta este aparatul de fotografiat, care este perfect. Toate celelalte aparate sunt fabricate prin imitarea ochiului nostru, sunt ochi artificiali, care nu se pot compara cu ochiul firesc. Și despre un aparat, nu spui că a răsărit așa din senin. Știi că este rezultatul unei invenții în urma observațiilor, studiului, măsurătorilor, imitației, copierii, aplicării. Cum să nu ne minunăm acum de ochiul omului care este perfect? Eu nu înțeleg: Cum de mai există necredincioși?!
Ce este ochiul? Câteva grame de pământ! În mormânt până și cei mai frumoși ochi devin pământ. Mergi la morminte, ca să găsești ochii oamenilor! Puțin pământ mai rămâne. Și totuși, ochiul este o fabrică perfectă, despre care nu am cunoștință și putere, ca să vă demonstrez aceasta. Mari oameni de știință oftalmologi îl studiază și se minunează de el. De aceea spun că este de ajuns un ochi, ca să demonstreze că există Dumnezeu. Cine l-a făcut? Dacă suntem siguri că aparatul de fotografiat este făcut de cineva, cu atât mai mult nu trebuie să acceptăm acest adevăr despre aparatul foto perfect și să fim călăuziți către Marele Creator? Eu nu vreau o altă dovadă. Îmi ajunge un singur ochi!
Cu ochiul vezi obiecte în toate culorile. Urci pe munte, surprinzi panorama naturii, distingi nenumărate imagini, vezi toate „cele frumoase ale pământului” (Psalmul 73, 17). De aceea poetul a scris:
„Când în jur văd frumusețile naturii,
soarele, luna, stelele cele luminoase,
marea, care spumegă și se întinde largă,
râurile, copacii, câmpurile, munții,
și florile care împodobesc ogoarele și potecile,
Îți mulțumesc, Dumnezeul meu, că mi-ai dăruit ochii”.
(Ioannis Polemis, Carte de citire pentru clasa a V – a, editura Kalokathi, Atena 1964, pag. 295).
* * *
Mare binefacere a lui Dumnezeu este ochiul. De aceea este mare și minunea din Evanghelia de astăzi! Orbul, pe care l-a vindecat Hristos, nu suferea de vreo imperfecțiune organică. El nu avea ochi deloc! Îi lipseau cu desăvârșire globii oculari. Am văzut soldați pe munții înalți, care de la gloanțe își pierduseră ochiul și cavitatea lor goală o acoperea doar o crustă subțire. Așa era și orbul din Evanghelie. Și minunea de astăzi nu este vindecarea unei boli organice; este crearea ochilor. Așa spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
După cum Dumnezeu, la creație, a luat țărână din pământ și a plăsmuit minunata ființă care se numește om, tot așa acum, din nou, Hristos a creat ochi din țărână. A scuipat jos, pe pământ, cu saliva Sa a făcut tină și cu aceasta a uns cavitățile orbului și i-a spus să meargă la Siloam să se spele. Orbul a ascultat: s-a dus, s-a spălat și „a venit văzând” (Ioan 9, 7). A dobândit ochi și se bucura de lumină.
Ce a arătat Hristos prin această minune? Că El este Creatorul. Și dacă acum a făcut din țărână un organ, ochii, la fel la început a creat omul întreg: ochi, urechi, inimă, plămâni, nervi… Fiecare fibră a corpului omenesc este creația Lui.
Minunea aceasta era mare. S-ar fi cuvenit ca toți să creadă. Au crezut? Nu! Necredința încerca să clatine minunea.
Și au început să cadă ca ploaia întrebările. Luați un creion, citiți Evanghelia și notați întrebări. Prima: Îl privesc bine de tot și spun: – Măi, este el? Tu ești orbul care cerșeai pe drum? – Eu sunt. A doua întrebare: Cum s-au deschis ochii tăi? – Unul care se numește Iisus a luat țărână, a frământat-o cu saliva Lui, m-a uns, m-am dus și m-am spălat și m-am făcut bine. A treia întrebare: – Ce ai de spus despre El? – Că este profet. – Ba, ce profet, de vreme ce nu ține sâmbăta, este un păcătos! – Nu păcătos! Știm că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile păcătoșilor, dar pe cele ale oamenilor sfinți le ascultă. Și deoarece continuau să nu creadă, i-au chemat pe părinții lui: – Este copilul vostru? – Copilul nostru. – Cum vede? – Nu știm, este major, întrebați-l pe el însuși. L-au chemat din nou: – Spune-ne în amănunt cum a avut loc această minune? – V-am spus și nu ați crezut; vă spun din nou cum s-a întâmplat…. – Nu, n-o credem. Atunci și cel vindecat le-a închis gurile spunând: – Un astfel de lucru nu s-a mai întâmplat… Astfel, orbul a rămas credincios. Și când, după aceea, l-a întâlnit Hristos, orbul a spus: „Cred, Doamne” și s-a închinat Lui (Ioan 9, 38).
* * *
De atunci, iubiții mei, au trecut 19 secole. Și după cum atunci fariseii necredincioși au adus obiecții la minune, la fel și astăzi aduc obiecții cei care nu vor să creadă. Dar necredincioșii de azi sunt mai de condamnat decât aceia din vremea lui Hristos, pentru că în aceste 19 secole s-au întâmplat și multe alte minuni: s-au adăugat minunile Maicii Domnului, ale apostolilor, ale sfinților și ale mucenicilor (de exemplu, ale Sfântului Dimitrie, ale Sfântului Gheorghe, ale Sfântului Gherasim, ale Sfântului Spiridon, ale Sfântului Nectarie, sfânt mai recent al Bisericii noastre etc.). Dacă poți să numeri stelele cerului, poți să numeri și minunile credinței noastre.
Cred ei? Nu cred. De ce, ce se întâmplă, care e cauza necredinței? Este foarte profundă: este pervertirea inimii omenești. De aceea și astăzi există necredincioși. Alaltăieri citeam într-o revistă străină următoarele.
Într-un vagon de tren, care a plecat plin de la Stalingrad spre Moscova, era și un soldat sovietic. O bătrânică, pe când trenul trecea printr-o trecătoare, și-a făcut cruce, pentru că și-a amintit că acolo era o biserică. Îndată ce a văzut-o, soldatul spune: – Crezi, bătrâno, în Dumnezeu, că există Hristos? – Cred, copilul meu. – Dar religia este ceva de râs, noi nu credem în astea… Atunci rusoaica analfabetă deschide o discuție cu el și ascultau toți. Acesta, chiar dacă era tânăr, inițiat bine, a fost izolat; toți erau de partea bătrânei. – Are dreptate, îi ziceau, argumentele tale nu sunt la fel de puternice ca ale ei. Bătrâna a ieșit victorioasă din acea luptă.
Argumentele necredinței sunt ridicole, se zdrobesc de stâncă, de „piatra” credinței (Matei 16, 18). Și un copil mic face diferența. Necredincioșii se dovedesc mincinoși și se fac de râs.
Voltaire, un iluminist francez necredincios (1694 – 1778), spunea că într-o sută de ani nu va mai exista Biserică, cler, Evanghelie; toți vor fi necredincioși. Au trecut însă anii și casa în care locuia acesta în Paris a devenit librărie biblică!
Să flecărească necredincioșii! Noi să credem! Și împreună cu orbul să îngenunchem înaintea lui Hristos, ca să-I spunem: „Cred, Doamne!” și să ne închinăm Acestuia.
Omilia a fost rostită în biserica „Sfântul Ioan” din Ptolemaida, pe 23-5-1971, cu un nou titlu acum. Transcriere și prescurtare pe 11-5-2021. Traducere: Protos. Leontie Fusa
10 mai: Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul
Troparul Sfântului Apostol Simon Zilotul, glasul al 4-lea:
Apostole Sfinte Simone, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre. Continuă să citești